Tot mai multe trotinete electrice pot fi văzute zilnic și pe străzile din Sibiu, deși modul în care acestea pot circula legal este în continuare neclar.
Reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sibiu, consultați de Turnul Sfatului, spun că trotineta electrică este un vehicul, conform reglementărilor din Codul Rutier.
”Vehicul – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări”, scrie Cap. 1, Art. 6 din Codul Rutier, OUG NR. 195/2002.
Trotineta electrică este un vehicul, se supune normelor referitoare la acest mijloc de deplasare, prin urmare ”circulația trotinetelor electrice pe pista destinată exclusiv bicicletelor este strict interzisă”, spun polițiștii consultați de TS. În caz contrar, un conducător de trotinetă electrică prins circulând pe pista pentru biciclete poate fi sancționat, amenda fiind cuprinsă între 290 – 435 de lei. Asta în teorie, pentru că în practică și polițiștii știu că există un vid legislativ în domeniu.
”În județul Sibiu nu am avut nici evenimente rutiere în care să fie implicate trotinete electrice și nici sancțiuni aplicate celor care se deplasează cu un astfel de mijloc de transport”, a declarat Elena Walter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Fiind vehicul – conform unei legislații învechite, trotineta ar trebui să circule, în teorie, pe una din benzile de circulație folosite de automobile, pericolul de producere a unui accident fiind evident. Neoficial însă, cine are trotinetă electrică în Sibiu este sfătuit să circule pe trotuar, cu mare atenție la pietoni. Datele arată că există înțelegere din partea tuturor părților și se așteaptă ca politicienii să vină cât mai repede cu o actualizare a legilor în domeniu.
Un proiect de lege depus zilele trecute la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, face tocmai asta: reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Totodată sunt prevăzute și noi reguli pentru biciclete.
Potrivit proiectului depus de PNL, trotineta electrică este definită ca un „vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.
Trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă”, se arată în proiect.
Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție.
Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.
În expunerea de motive, deputatul Sorin Dan Moldovan arată că trotinetele electrice sunt din ce în ce mai prezente în traficul din România, de aceea este necesară reglementarea lor.
„Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele și nici ce obligații au în cazul în care sunt opriți de către poliție în trafic”, arată parlamentarul, citat de Digi24.ro.
El arată că, în forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere AM. În plus, mopedele trebuie înmatriculate și nu au voie să circule pe trotuar.
Moldovan mai spune că firmele care închiriază trotinete electrice au limitat viteza acestora la 24 km/h, pentru a nu se încadra în categoria mopedelor. Tocmai din acest motiv, proiectul de lege depus la Parlament vine cu o definiție distinctă a acestui tip de vehicul.
„Trotineta electrică ar putea fi o soluție rapidă la descongestionarea traficului atunci când timpul o permite”, spune Moldovan.
„Autoritățile locale încurajează achiziționarea de astfel de mijloace de transport, dar avem nevoie de reglementare pentru a impulsiona și mai mult ceea ce acum reprezintă doar inițiative timide și izolate. Pentru a ține pasul cu schimbările din societate considerăm necesar modificarea Codului rutier în sensul de a defini și reglementa trotinetele electrice, astfel încât utilizatorii cât și restul participanților la trafic să fie în deplină siguranță”, mai arată inițiatorul proiectului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Poate daca ai fi mai atent la ce se intampla in jurul tau ai putea iesi din bula ta comunista. Amuzantule, sa devenim atei si sa ne casatorim cu acelasi sex. Du-te fa voia prietenului tau imaginar din ceruri care sigur la tine se uita si sigur are grija de tine la fel cum a avut grija si de inteligenta ta sa o tina cat mai aproape de nivelul marii.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
pun si eu neste intrebari:
1. ce este o pista de biciclete?
2. ce lege reglementeaza pista de biciclete?
3. ce autoritate proiecteaza, aproba, executa si mai ales urmareste ca pista de biciclete sa fie folosita in scop propus prin definitie?
4. in afara de a „vedea” pe drum o pista de biciclete pe ce site se poate vedea oficial reteaua de piste de biciclete?
5. cum se rezolva haosul de pe asa zisa pista de biciclete din parcul Sub Arini? (masini, pietoni, role si… biciclisti?)
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și orașul Gherghe Gheorghiu-Dej a revenit la denumirea Onești și nu a fost vorba de costuri.Și alte denumiri de orașe…
Plata in rate, ca la Altex ! Lasand la o parte gluma, cred ca o buna parte din sibieni si-ar…
Am fost în multe asociații cu copilul dar cum este la autism play nu este nicăieri: condiții,curățenie de poți mânca…
sa se faca manastire catolica
Stai liniștit!Consiliul Județean și conducerea aeroportului Sibiu lucrează pentru liniștea noastră!Zborurile spre (și de la) München nu mai sunt,(doar de…













Lasă un răspuns