Romgaz a donat peste 800.000 de euro pentru sprijinirea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru dotarea secţiilor ATI în vederea pregătirii pentru tratarea pacienţilor cu COVID 19. De asemenea, societatea a sprijinit Crucea Roşie Română pentru a achiziţiona şi distribui 1.000.000 de măşti medicale pentru protecţia împotriva noului coronavirus. Directorul general Romgaz spune ca a decis să aloce această sumă pentru susținerea personalului medical și pentru a-i ajuta pe pacienții afectați de acest virus.
Romgaz a oferit suport financiar în valoare de 3.980.000 lei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru extinderea şi dotarea secţiei clinice Anestezie Terapie Intensivă în vederea pregătirii pentru tratarea pacienţilor COVID 19, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Sibiu.
„Continuăm lupta împotriva noului tip de coronavirus prin investiții constante pentru sănătatea comunităţii locale! Am decis să alocăm aceşti bani pentru a susţine personalul medical şi pentru a-i ajuta pe pacienţii afectaţi de COVID-19. Suntem alături de autorităţile locale, de administraţia centrală şi de toţi factorii implicaţi la nivel naţional pentru că, doar împreună, prin coagularea eforturilor, putem să depăşim această perioadă de criză. Pe aceasta cale doresc să mulţumesc în mod special Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu şi Directorului Spitalului Judeţean pentru buna colaborare şi implicare în susţinerea comunităţii locale. Exemplul domniilor lor este unul de urmat! Trebuie să schimbăm paradigma şi să ne asigurăm că investiţia constantă, susţinută în sănătatea comunitară va continua pe termen lung. Este momentul să investim mai mult în sănătate pentru a putea oferi un climat propice dezvoltării generaţiilor viitoare. În perioada următoare vom susține și alte unități medicale care au nevoie de tot suportul în această luptă cu un inamic nevăzut, dar redutabil”, spune Adrian Volintiru, directorul general Romgaz.
Contribuţia financiară prezentă, continuă seria de sprijin financiar pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu care a beneficiat în ultimii trei ani de sume pentru achiziţia de echipamente şi aparatură medicală secţia Oftalmologie, secţia ATI şi Cardiologie II, de circa 2.600.000 lei, mai spun cei de la CJ.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a lansat deja licitația pentru dotarea secției ATI.
„Sprijinul dumneavoastră dovedește că aici, la Sibiu, solidaritatea este o faptă, nu doar o vorbă. Vă mulțumim că sunteți alături de noi, autoritățile locale, de managementul spitalului, de toate cadrele medicale, de pacienți și, extins, de toată comunitatea locală”, a mulțumit Daniela Cîmpean, într-o conferință online susținută cu reprezentanții Romgaz.
Totodată, de la începutul declanşării stării de urgenţă, Romgaz a sprijinit Crucea Roşie Română pentru a achiziţiona şi distribui 1.000.000 de măşti medicale pentru protecţia împotriva COVID-19 şi a intensifica efortul de combatere a răspândirii noului Coronavirus pe teritoriul României, prin amplificarea campaniei naționale de informare și conștientizare a populației privind metodele de prevenire a infectării cu noul COVID-19.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Buna treaba, doar ca nu ne va ajuta acum, pentru ca nu se gasesc echipamente care sa fie livrate si puse in functiune in timp util pentru situatia de acum. Presupun…
Uitati-va si la linia de testare donata de Con-A. Donata de 1 luna si inca nu am auzit sa fie functionala. Ultima stire era ca testele sunt in vama…Pe de alta parte, si eu am donat ceva luna asta: CAS, CASS, etc.
Sa aiba pe ce pune mana Catu, cu Orban si cu seful lor…
Totusi, cred ca curand ma voi opri din donatii, ca sa nu se mai raspandeasca ciuma roz, ciuma galbena, ciuma rosie, ciuma portocalie, etc.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da, dar doar tractoristilor din Atena…..
Prea multa influenta au părinții, sunt absolut irascibili.
Ai auzit de proprietate privată ??? De unde v-a venit ideea tuturor săracilor ca voi puteți să hotărâți pe bunurile…
Eu as fi mai ponderat , nu cred ca e vb de smecherii când e la mijloc educatia copilului. Sunt…
Bun dar totusi nu pare sa fie gandit cap coada, ce facem cu ce e pe UAT Selimbar? Semafoarul si…













Lasă un răspuns