Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibienii și alegerile locale: prezență sub media națională, iar municipiul Sibiu se mobilizează mai puțin decât județul

Alin Bratu
0
grafic-prezenta-la-vot-sibiu-bdld

Cu excepția alegerilor din 1996 și 2004, sibienii au fost mereu sub media națională în ceea ce privește participarea la vot, la alegerile locale. În plus, sibienii care locuiesc în Municipiul Sibiu au de regulă o participare mai slabă la urne, față de restul sibienilor din județ. În această situație, nu există decât o singură excepție: alegerile locale din 2004. Atunci, media județului a prezenței la vot a fost de 59,49%, în timp ce media în municipiul Sibiu a fost de 59,77%. Un plus de 0,28%.

Publicitate
Publicitate

Sibienii și alegerile locale: prezență sub media națională, iar municipiul Sibiu se mobilizează mai puțin decât județul

Din 1996, până în 2016, cel mai mare procent de participare la alegerile locale s-a consemnat în județul Sibiu în anul 1996. Atunci au ieșit la vot 2014.648 de sibieni din întregul județ, fiind confirmată o participare de 59,61%. Procent apropiat s-a consemnat în 2004 atunci când au votat 217.890 de sibieni, ceea ce reprezenta, raportat la populația cu drept de vot din acel an – 59,49%.

Cea mai slabă participare în județ a fost la alegerile locale de acum patru ani. Nu au votat decât 169.286 de sibieni, ceea ce reprezenta 44,35%.

În municipiul Sibiu, procentele sunt mai mici, decât la județ. În 2016, de exemplu, atunci când media județeană era de 44,35%, în municipiul Sibiu nu votau decât 34,86% din electorii așteptați la urne. Era prima dată din 2000 când nu mai candida Klaus Iohannis.

Publicitate

Cifrele confirmă faptul că atunci când sibienii care locuiesc în municipiul reședință de județ votează la alegerile locale o fac pe toate listele, nu aleg unul, două sau trei buletine de vot. Din 1996 și până acum, în municipiul Sibiu cifrele care arată numărul de voturi pentru Primăria Sibiu sunt identice cu cele pentru Consiliul Local Sibiu.

Sibienii între 45 și 64 de ani sunt cei mai conștiincioși în ziua votului 

Ultimele alegeri la care există statistici cu privire la vârsta, sexul și mediul celor care votează, sunt cele prezidențiale desfășurate în noiembrie 2019. Mai precis, turul doi. Atunci au votat în județ cu 10 mii mai multe femei decât bărbați (115.011 femei și 105.492 de bărbați), iar mediul urban a avut o prezență mult superioară celui rural, în cifre brute – 156.569 de sibieni din mediul urban s-au prezentat la vot și doar 63.934 de sibieni sin mediul rural. Trebuie subliniat aici, totuși, că mai mulți sibieni locuiesc în mediul urban decât în mediul rural.

Sibienii și alegerile locale: prezență sub media națională, iar municipiul Sibiu se mobilizează mai puțin decât județul

În funcție de vârstă, grupa de vârstă 45 – 64 de ani a avut cea mai bună prezență la urne – 79.923 de persoane. Categoria de vârstă 18 – 24 de ani a fost reprezentată la urne de 19.494 tineri.

 

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate