Sâmbătă,
28.11.2020
Ceata
Acum
-2°C

Cele mai importante știri ale săptămânii, la Sibiu

25 Octombrie 2020 09:15

Cele mai importante știri ale săptămânii, la Sibiu

În afara creșterii îngrijorătoare a numărului zilnic de noi infectări cu coronavirus, săptămâna aceasta a consemnat o serie de știri importante, ale căror urmări să vor resimți în viața orașului nostru în viitor.

Mai jos am notat câteva dintre ele, pe zile:

Luni Turnul Sfatului v-a prezentat într-un amplu reportaj cum se circulă pe Calea Cisnădiei după investiții publice de peste un milion de euro, în acest an.

”Doar de la pompă (benzinăria de la intrarea în Sibiu – n.r.) în jos, doar de acolo se circulă mai bine”, spune unul din zecile de șoferi care, în jurul orei 07:00 dimineața, se oprește în coloana cu o lungime de aproape un kilometru, pe sensul de intrare în Sibiu. Coloana își ”trage seva” dimineață de dimineață dintre sutele de blocuri și case ridicate în ultimii ani în cartierul Arhitecților de pe teritoriul orașului Cisnădie”, scrie Traian Deleanu în articolul pe care îl puteți citi aici.

O altă știre importantă a zilei de luni a fost propunerea fostului viceprimar al Sibiului, Virgil Popa, în administrarea Romgaz, companie cu buget uriaș și influență la nivel național. Detalii aici.

Marți am flat că pe cel mai costisitor șantier de reabilitare a unei străzi din Sibiu, cel de modernizare a străzii Podului din cartierul Gușterița, primăria a găsit de cuviință că e suficient dacă amenajează, într-o anumită zonă, un trotuar de doar un metru lățime. În vreme noi vorbim despre coridoare verzi, piste de biciclete și susținerea mobilității. Articolul complet, cu fotografii, poate fi citit aici.

Și tot marți 18 localități din județul Sibiu au trecut în scenariul roșu.

Miercuri am aflat cum a motivat Judecătoria Sibiu respingerea validării mandatului lui Astrid Fodor. Turnul Sfatului a consultat motivarea dată de Judecătoria Sibiu în acest dosar și v-a prezentat, în detaliu, ce șanse reale sunt să avem, sau nu, alegeri la iarnă. Mai multe detalii găsiți aici.

Miercuri a fost făcut public și focarul de coronavirus de la Consiliul Județean Sibiu: zece cazuri pozitive, 31 de persoane în carantină. Situația exact o puteți vedea aici.

Joi ați putut citi în Turnul Sfatului că lanțul de magazine Kaufland pregătește al patrulea magazin în Sibiu. Noutatea vine din faptul că este planificat vizavi de cartierul Arhitecților și vine la pachet cu un nou acces spre oraș. Terenul pe care urmează a fi amenajat hypermarketul se află în Sibiu și are o suprafață totală de 2,4 ha, fiind amplasat în zona liberă de orice construcții delimitată de Valea Săpunului (acolo unde cursul pârâului este paralel cu cel al străzii Siretului), Cimitirul municipal și DJ 106C (drumul județean care trece prin fața cartierului Arhitecților). Articolul complet îl puteți găsi aici.

Tot joi am înregistrat primul oraș din județul Sibiu care intră în scenariul roșu din cauza înmulțirii cazurilor de coronavirus.

Vineri Sibiul a intrat oficial în scenariul roșu, după ce rata incidenței a ajuns la 3,24, Tribunalul a fixat termenul la care Sibiul află dacă are sau nu primar, iar SOMA a lansat ”Respect pentru culori” - noua campanie de promovare a colectării separate în oraș.

Cam așa arată o săptămână obișnuită în orașul nostru. 

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Cipi Cipi

Acum 1 lună

Felicitări pentru rezumat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus