Luni,
01.03.2021
Innorat
Acum
0°C

Cel puțin o parte din tribuna oficială a stadionului trebuie demolată. Acea tribună abia reabilitată

Cel puțin o parte din tribuna oficială a stadionului trebuie demolată. Acea tribună abia reabilitată

Săptămâna aceasta este stabilit termenul de finalizare a unei expertize tehnice care să indice cât din tribuna oficială a stadionului municipal trebuie demolată. Tribună care, în urmă cu aproximativ doi ani, a făcut parte din ceea ce Primăria Sibiu numea ”prima etapă în modernizarea stadionului municipal”.

Structura actualei tribune oficiale a stadionului municipal (cea dinspre Aleea Mihai Eminescu) nu mai rezistă unor încărcări suplimentare. Problemele sunt atât de serioase încât constructorii de la Con-A au decis să angajeze o echipă de experți care să verifice problemele de structură ale tribunei oficiale. Această echipă este așteptată să finalizeze lucrul în cursul acestei săptămâni. Până la furnizarea expertizei pe baza căreia mai apoi să fie realizat un scenariu tehnic, niciuna din părțile implicate nu avansează, deocamdată, cât din tribuna oficială trebuie demolat. 

O structură ”în garanție”

Tribuna dinspre Aleea Mihai Eminescu este singura structură rămasă în picioare din vechiul stadion municipal al Sibiului. În 2018 – 2019, aceasta a făcut obiectul ”primei etape” de modernizare a stadionului, în cadrul unui contract cu o valoare inițială de 6,93 de milioane de lei, fără TVA, pe care Primăria Sibiu l-a încredințat societății Construcții SA. După două prelungiri de termen, contractul a fost reziliat pe 15 aprilie 2019, în contextul în care doar 80% din lucrări erau executate. 

Chiar și așa, structura rămasă în picioare este în garanție. ”Lucrările efectuate la tribuna de vest a Stadionului (preponderent lucrări de finisaje, instalații, izolații, igienizare) sunt în perioada de garanție. Subliniem faptul că structura de rezistență a obiectivului, realizată acum aproximativ 40 de ani, nu a făcut obiectul contractului la care se face referire”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu.

Aceștia se arată încrezători în faptul că se vor găsi metodele legale prin care lucrările aflate în garanție să poată fi demolate. ”În procesul de aducere a întregului obiectiv la cerințele legale în vigoare (normative, standarde UE, cerințe UEFA-FIFA), vor exista cu siguranță părți de construcție care au fost realizate anterior și la care se va interveni pentru a le integra în structura finală unitară a Stadionului. Aceste intervenții se vor realiza în baza unor documentații fundamentate și întocmite în conformitate cu legislația aplicabilă”.

Proiectarea lucrărilor de reabilitare din 2018 – 2019 a fost parte tot a contractului încheiat cu SC Construcții SA. Proiectul tehnic a fost elaborat pe baza unei documentații de avizare a lucrărilor de intervenție întocmită de Techmedia Eletronics SRL, din Iași, în 2017. Iar una dintre disputele dintre Primărie și Construcții SA pornind de la documentația întocmită de firma din Iași tocmai situația tribunei oficiale o avea în prim-plan. În vara lui 2018, cei de la Construcții SA anunțau că, în urma îndepărtării vechii șape și a vechii hidroizolații, s-a descoperit că la suprafață au ajuns armături care trebuie curățate și protejate cu mortare speciale. Printre problemele ascunse identificate se mai numărau și fisuri superficiale care trebuiau închise.

Vicii ascunse

Spre deosebire de contractul încheiat cu Construcții SA, care includea și proiectarea și execuția, în actuala etapă de lucrări proiectarea a fost executată separat. 772.000 de lei, fără TVA, este valoarea contractului pe care Primăria Sibiu l-a încheiat cu Eurocerad Internațional SRL în noiembrie 2018, pentru a realiza proiectul tehnic necesar modernizării stadionului. ”După obținerea autorizației de desființare, se va păstra numai tribuna existentă pentru care în ultimii doi ani au fost realizate lucrări de reabilitare. Recepția lucrărilor de reabilitare a acesteia a avut loc în luna mai 2019”, se arată în documentația realizată de Eurocerad Internațional SRL, din București. 

Turnul Sfatului a încercat să afle de la proiectanții Eurocerad Internațional SA motivul pentru care nu s-a putut stabili de la bun început că structura tribunei dinspre Aleea Mihai Eminescu nu rezistă modernizării. Șeful de proiect din partea Eurocerad nu a putut fi, însă, contactat și nici nu a răspuns mesajelor transmise pe acest subiect.

Primăria Sibiu, cea care a recepționat proiectul tehnic elaborat de firma bucureșteană, pune actuala situație pe seama faptului că respectiva construcție era ”funcțională” până la începerea lucrărilor de modernizare în cadrul contractului încheiat anul trecut cu SC Con-A SRL.

”Stadionul Municipal Sibiu a fost dat în folosință după execuția unor lucrări realizate în baza unei documentații tehnice fundamentate, lucrări minim necesare pentru a se putea desfășura activități sportive. Fiind o construcție veche, din cauza unor circumstanțe neprevăzute și din cauză că obiectivul a fost funcțional până la data predării acestuia către actualul constructor, nu au putut fi identificate, vizualizate, cercetate în întregime, prin mijloace curente, toate părțile structurale și nestructurale din întreg edificiul. În urma predării obiectivului către actualul constructor și începerea activității (desfaceri, demolări, dezveliri de zone ascunse), pe parcursul derulării lucrării se descoperă anumite părți de clădire viciate sau într-o stare de degradare accentuată. În conformitate cu legea calității în construcții, atunci când există dubii sau suspiciuni privind respectarea cerințelor esențiale, se impun verificări, studii tehnice, demersuri reglementate legal, care se desfășoară sau se pot desfășura pe întreaga perioadă de construire a obiectivului”, este explicația dată de Primăria Sibiu pe subiectul noilor neconformități descoperite.

Noroc cu Con-A

A devenit un exemplu printre constructorii din Sibiu modul în care constructorii de la Con-A au abordat șantierul modernizării stadionului municipal. Problemele identificate ca urmare a implementării proiectului tehnic de modernizare sunt rapid analizate și, la fel de rapid, este solicitată Primăriei Sibiu fie avizarea modificărilor propuse la proiectul tehnic, fie furnizarea, într-un termen scurt, a unor alternative tehnice.

De altfel, chiar și reprezentanții Primăriei Sibiu își pun nădejdea în profesionalismul firmei sibiene. ”Pe lângă situațiile imprevizibile care aduc informații noi (poziționarea anumitor rețele de utilități, structura geotehnică a solului în zonele în care aceasta nu a putut fi identificată, dezvelirea structurilor construite în anii ’70-’80), se au în vedere și optimizări ce țin cont de evoluția socială a orașului, de sistematizarea acestuia și a străzilor adiacente. Ca urmare a faptului că antreprenorul care a fost desemnat sa ridice acest obiectiv are una dintre cele mai vaste experiențe profesionale în România, prin realizarea de lucrări de referință în domeniul construcțiilor cu destinație sportivă, acesta vine în întâmpinare și supune analizei aspecte tehnice si funcționale ce pot fi optimizate, dar și soluții la problemele inerente unui astfel de șantier, scopul final fiind construcția la termen și în condiții de calitate a acestui obiectiv, astfel ca el sa devină o referință emblematică a Municipiului Sibiu”, mai precizează reprezentanții Primăriei Sibiu.

Cea mai mare lucrare a Sibiului

Cu o valoare contractuală inițială de 114.749.033,21 de lei, fără TVA, (echivalentul a aproximativ 24 de milioane de euro), contractul pentru modernizarea stadionului reprezintă cea mai mare lucrare publică pe care Primăria Sibiu a demarat-o în ultimii 30 de ani. Termenul de finalizare asumat de cei de la Con-A, cărora le-a fost încredințat contractul în august 2020 în urma unei proceduri publice de atribuire, este luna februarie a anului 2022. În urma acestor lucrări, stadionul municipal modernizat al Sibiului ar urma să aibă 12.300 de locuri, iar tribuna oficială va fi cea aflată acum în construcție în dreptul străzii Octavian Goga.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Apolitic

Acum 2 săptămâni

Si nu puteau de la bun inceput sa darame tot si sa construiasca un stadion nou . Cred ca ieseam mai ieftin .
Raspunde

Kokos

Acum 2 săptămâni

Inca o data se demonstreza "competenta" primariei Sibiu in frunte cu madam fodor. Adica trebuie sa vina Con-a sa te traga de maneca , ca structura de rezistenta a tribunei e afectata???
Raspunde

Borat

Acum 2 săptămâni

Până acum credeam că doamna gospodina este incompetentă acum încep să fiu convins că e rău intenționată. A reușit să demoleze stadionul, a reușit să oprească zona metropolitană, să zădărnicească dezvoltarea urbanistică normală a Sibiului în beneficiul speculatorilor, nu este capabilă să găsească soluții pentru nimic: trafic/ infrastructură, școli, dezvoltare durabilă, salubritate/ reciclare. Tot ceea ce s-a mai făcut a fost datorită intereselor entităților terțe implicate. Trebuie înlăturată de acolo, e cea mai mare povară a Sibiului și ne costă prea mult!
Raspunde

Un sibian

Acum 1 săptămână

oare asta nu e un motiv suficient de bun ca sa auzim despre DEMISIA "d-nei Fodor"? sunt TONE de bani cheltuiti aiurea...pentru a face un stadion pentru o firma 100% privata!!!
Raspunde

Dan

Acum 1 săptămână

marca emblematica pt incompetentii din primarie: cârpeli, cârpeli, cârpeli. Atat stiu ei sa faca.
Raspunde

Un sibian

Acum 1 săptămână

de ex. la primaria Sibiu exista un "director tehnic" si un "sef serviciu tehnic"...oare care-o fi diferenta? ce face unul si ce face celalalt? sigur nu ce trebuie daca ajungem la asemenea tampenii!!!
Raspunde

Calu

Acum 1 săptămână

Trebuia demolat si facut in afara orasului, cu parcari cu infrastructura. Ii ca o casa veche la care tot faci imbunatatiri. Probabil, cand va fi gata (speram ca in timpul vietii noastre), o sa fie cel mai scump din istoria omenirii calculat la nr. de locuri din tribune.
Raspunde

Rosu

Acum 1 săptămână

"Nouă meșteri mari, Calfe și zidari Și Manoli - zece, Care-i și întrece.".........
Raspunde

Carcotel

Acum 1 săptămână

Cora Cora Cora lasa-neee, lasa-neee!!!!
Raspunde

Linderman

Acum 1 săptămână

Avea dreptate Miriuta, a spun un lucru mare cat a fost antrenor la voi,atunci va fi gata stadionul cand îi va creste lui par pe cap!!!..
Raspunde

NIcu

Acum 6 zile

Incompetenta cat casa, doamna primar depasita din toate punctele de vedere. S.C. Constructii o capusa, care a muls bani din taxele si impozitele pe care le platim noi SIBIENI. Lipasa de viziune, nici un proiect, doar sifonare de bani pe studii si lucrari de mantuiala. Cred ca NU am avut un primar mai incompetent si neimplicat pana acum, chiar nu stiu ce face doamna Fodor in primarie in afara de asi lua salariul si a pluti. Imi cer scuze dar avem un primar mult pre slab decat pretentile acestui frumos oras.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus