Lanțul de magazine Agroland, dedicat produselor de grădină și animalelor de companie, pregătește intrarea pe piața sibiană cu o unitate în zona de nord a orașului.
Noul magazin urmează a fi inaugurat în parcul de retail Prima Shops, a explicat pentru Turnul Sfatului Horia Cardoș, fondator și director general al rețelei Agroland.
Lucrările sunt planificate a începe în data de 8 august, iar inaugurarea este programată în septembrie.
”Agroland MEGA Sibiu face parte dintr-un pachet de patru unități, contractate cu dezvoltatorul Oasis Retail Development&Consulting, dintre care două în București, una în Sibiu și încă una în Timișoara. Suntem convinși că proiectul nostru, Agroland Pet&Garden, se va potrivi cu gusturile și nevoile sibienilor. Acest concept funcționează foarte bine în țările din vestul Europei, iar Sibiul este foarte aproape de modul de viață și mentalitatea occidentală”, a declarat Horia Cardoș.

Sibienii vor găsi în noul magazin produse pentru grădină, printre care material săditor, fertilizanți și echipamente pentru întreținere, produse destinate animalelor de companie, de la hrană, la suplimente, jucării și diferite accesorii; produse pentru hobby farming, precum și alte produse utile în casă și gospodărie.
Grupul Agroland este format din Agroland Business System SA, Agroland Agribusiness SRL, Agroland Professional Farm SRL, Agroland Megastore SRL si Magazinul Micului Fermier SRL. Grupul nu este inregistrat la ONRC, informează Ziarul Financiar.
Compania a încheiat 2020 cu afaceri de 38,4 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de 2019, când a avut 28,92 milioane de euro, în timp ce profitul net s-a situat la 2,1 milioane de euro, o valoare de 4 ori mai mare faţă de rezultatul net raportat anul anterior.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vă dați seama ce hram poartă Budrala dacă se afișează cu Ștefănuță.
Le va lua Moș Crăciun la paștile cailor,să le vândă pe piața liberă să scape de ele că asemenea construcții…
Platesti, ce sa se intample
„Suntem un fel de jurnaliști, dar în teatru” – comedie pura.
M’da….. indiferent de comentariile ce se posteaza, singur vinovat fără doar și poate, rămâne piesa dintre scaun și volan!!!…. și…













Lasă un răspuns