Duminică,
04.06.2023
Innorat
Acum
13°C

După ce au vrut să-i schimbe conducerea, consilierii Sibiului au fost scoși din acționariatul Tursib. Fodor, acuzată de lipsă de transparență

După ce au vrut să-i schimbe conducerea, consilierii Sibiului au fost scoși din acționariatul Tursib. Fodor, acuzată de lipsă de transparență

În contextul unei tensiuni mocnite pe subiectul Consiliului de administrație al societății de transport public a Sibiului, executivul Primăriei i-a înștiințat pe consilierii locali că nu mai reprezintă cetățenii în acționariatul Tursib. Liberalii și reprezentanții USR din Consiliul local Sibiu o acuză pe Astrid Fodor de lipsă de transparență. În replică, primarul Sibiului spune că așa cer noile legi.

Subiectul a fost deschis în spațiul public de către Adrian Bibu, liderul de grup al consilierilor locali PNL. El a anunțat cum, cu două zile înaintea ședinței deliberativului local din această lună, consilierii locali au fost anunțați că nu mai fac parte din acționariatul Tursib. Anunțul a fost făcut prin intermediul unei adrese în care aleșii locali erau informați despre ”noile realități juridice cuprinse în Codul administrativ”, în urma cărora administrația locală a operat modificări în acționariatul Tursib, modificări înregistrate deja la Oficiul Registrului Comerțului.

”În noul context juridic, Consiliul local Sibiu nu mai are calitatea de reprezentant al acționarului în Adunarea generală a acționarilor la societatea menționată anterior, această calitate fiind de drept reglementată în favoarea UAT Municipiu Sibiu, persoană de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu”, se arată în respectiva adresă.

Adrian Bibu – și, mai apoi, consilierii USR – au pus această adresă în contextul în care majoritatea din Consiliul local Sibiu nu este de acord cu varianta propusă de Astrid Fodor, cea de prelungire a mandatului actualilor administratori ai Tursib. Alternativa propusă de majoritatea PNL – USR este cea de organizare a unui concurs (detalii aici: FDGR pierde controlul la Sibiu. Primul proiect comun PNL – USR vizează ”împletitura directorilor” de la Tursib). 

”Lipsa de transparență a conducerii Primăriei Sibiu capătă dimensiuni uluitoare pentru mine. Ca răspuns la demersul PNL și USR de a organiza noi selecții pentru Consiliul de Administrație al Tursib (în locul prelungirii mandatelor așa cum se dorea) ne-a fost comunicat că, în urma unor modificări operate la Registrul Comerțului, Consiliul Local nu mai reprezintă Adunarea Generală a Acționarilor Tursib, ci Primăria, deci, primarul. Ni se comunică argumente legale asupra cărora nu am să mă pronunț încă. Nicicând Consiliul Local Sibiu nu a fost informat cu privire la aceste lucruri, sau cu privire la intenția de a se lua astfel de decizii. Suntem astfel, astăzi, în fața unei deturnări de autoritate fără precedent, care chiar legală dacă se demonstrează a fi, este imorală prin secretul în care a fost făcută. 

Doamna primar ne comunică de fapt, că noi, Consiliul Local Sibiu, nu mai avem nicio putere de decizie în AGA Tursib, deci nici puterea de a impune o procedură transparentă de selecție a Consiliului de Administrație”, a scris Adrian Bibu pe pagina sa de Facebook.

Adrian Bibu a reacționat primul la adresa emisă de Primăria condusă de Astrid Fodor. Foto: arhiva TS

Mai apoi au ieșit cu declarații publice și consilierii USR. Aceștia au făcut publică adresa care le-a fost transmisă în cursul zilei de marți și au interpretat sensul acesteia la fel ca și liberalii: primarul Astrid Fodor încearcă să le blocheze demersul de organizare a unui concurs pentru ocuparea celor cinci posturi de administrator. “Solicităm doamnei primar Astrid Fodor clarificări cu privire la întregul demers realizat, fără ca membrii Consiliului Local și Adunarea Generală a Acționarilor Tursib să fie informați prealabil pe această speță și considerăm că această acțiune are grave vicii de procedură și transparență”, a transmis Diana Muresan, liderul consilierilor locali USR Sibiu, printr-un comunicat de presă.

Adresa transmisă consilierilor locali

La fel ca și Adrian Bibu, și Diana Mureșan arată că niciodată nu a fost adus în discuție subiectul schimbării acționariatului Tursib. “Precizăm că în nicio ocazie nu a fost menționată sau înscrisă pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local sau pe ordinea de zi a ședințelor Adunării Generale a Acționarilor la societatea comercială Tursib SA vreo modificare cu privire la statutul acestei societăți, ci doar la «reînnoirea mandatelor actualilor membri ai Consiliului de Administrație»”, a mai transmis Diana Mureșan.

Și Diana Mureșan spune că Primăria nu le-a dat niciodată de înțeles, prin reprezentanții săi, că acționariatul Tursib va fi modificat. Foto: arhiva TS

Primăria condusă de Astrid Fodor a transmis, mai apoi, un comunicat neasumat de vreo persoană din administrația locală. Comunicat în care reprezentanții Primăriei Sibiu susțin că, de fapt, ei au anunțat că acționariatul Tursib va fi modificat. ”Încă din vara acestui an, când au avut loc primele întâlniri și discuții privind intenția de constituire a Zonei Metropolitane Sibiu și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Metropolitan Sibiu, la care a participat inclusiv domnul Bibu, au fost expuse prevederile legale incidente, respectiv Codul administrativ, OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și altele, motiv pentru care am prezumat în mod firesc că prevederile legale sunt cunoscute de domnul consilier”, se arată în comunicatul emis de Primăria Sibiu. În care se repetă de mai multe ori că replica este dată lui Adrian Bibu, protestele USR fiind ignorate.

În același document mai este amintit că un demers similar a avut loc și în ceea ce privește acționariatul societății Apă Canal, dar demult. ”Același demers de actualizare a datelor de identificare a acționariatului, a fost făcut cu ani în urmă și în cazul societății Apă Canal SA Sibiu”.

”Pentru a lămuri public această situație legată de identitatea acționariatului societății Tursib, precizăm următoarele:

• Consiliul local este o autoritate deliberativă și nu are personalitate juridică. Prin urmare, nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi și obligații proprii în cadrul raporturilor juridice, motiv pentru care nu poate avea calitatea de acționar în societățile comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome.

• Unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul Sibiu, reprezentată prin Primar, este subiect de drept public titular de patrimoniu și are calitatea de acționar în societățile comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome.

Prin urmare, aplicarea prevederilor legale, confirmate și susținute inclusiv prin Decizii ale Curții Constituționale nu reprezintă o lipsă de transparență, imoralitate și cu atât mai puțin o deturnare de autoritate”, comunicat Primăria Sibiu

Tensiunile continuă

Adresa transmisă de secretariatul Primăriei prin care consilierii locali erau anunțați că nu mai reprezintă Sibiul în acționariatul Tursib a primit deja răspuns de la liberalii sibieni. Răspuns în care sunt invocate o serie de prevederi ale Codului administrativ invocat în primă fază. ”În speța pendinte, calitatea de acționar unic față de Societatea Tursib SA este fără îndoială Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu, care este reprezentată de consiliul local ca autoritate deliberativă,  și de primar ca autoritate executivă, atributul exclusiv de a exercita în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, atribuții care nu se regăsesc în prevederile art. 154 și 155 care reglementează rolul și atribuțiile primarului, referindu-se doar la atribuții în ceea ce privește organizarea și funcționarea instituțiilor și serviciilor publice și nicidecum a întreprinderilor publice adică societăți și regii”.

Ședința Consiliului local din această lună este programată joi, 25 noiembrie, de la ora 14:00.

Liberalii solicită copiile documentelor care au stat la baza schimbării acționariatului și cer detalii și referitor la motivul invocat de Primărie în justificarea acestei schimbări. ”De asemenea solicităm respectuos să lămuriți care este legătura între posibila constituire în viitor a unei ADI Transport Metropolitan (inițiativă care se aprobă cu votul majorității consilierilor locali) și activitatea sau acționariatul societății Tursib SA”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Maria N.

Acum 1 an

PNL sj USR a inceput sa scuture caruta privilegiatilor! Este lipsa de bun simt si responsabilitate sa faci ce a facut doamna primar. Am votat-o si regret! Nu va opriti, verificati toate societatiile Sibiului. Ale sibienilor, nu ale primaritei si clicii de imbuibati ce le conduc!
Raspunde

Gard, poarta si cane de paza. Ca la tara. Dar fara gaini in cotez, doar cocosi si gaini

Acum 1 an

institutiile netransparente sunt conduse de persoane frustrate, nesigure si care au ceva de ascuns. parasutati
Raspunde

Pintilie

Acum 1 an

Primărița Fodor nu a acționat de capul ei, ea este puternic influențată de Secretarul Nistor care nu e deloc străin de parveniții din jurul Primăriei Sibiu,
Raspunde

Corbul

Acum 1 an

Impresionant. I-au întarziat 5 ani primii dințișori dar uite că e capabilă de mușcat.
Raspunde

Astrid Fodor, acasa!

Acum 1 an

Iohannis, icoana sibienilor, a ingropat PNL. Fodor, cel mai incompetent primar din 1191, va ingropa FDGR. Ultimul primar sas al Sibiului ever! La ghena de gunoi a istoriei!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Teoharie Bâzdâc

Acum 1 an

Cine nu-i convine de doamna primar si ca noi sibienii votam exclusiv saxoni, sa mearga la ei acasa sa cultive castraveti si lucierna!
Raspunde

Traian

Acum 1 an

Clar că primărița este condusă și manipulată de dl.Nistor, clar că directorul de la urbana este prea mânjit și implicat în multe măgarii,dar fiind în cumetrii marii cu cei sus menționați,clar că vor să-l țină pus acolo în funcții, credeți că el nu a luat șpăgii pe apartamente date la unii și la alții, eu cred că da!!! Păcat că orașul din inima Romaniei este condus de clici și mafioți!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus