Reprezentanții Con-A au dat publicității o nouă înregistrare video a șantierului deschis pentru modernizarea Stadionului municipal Sibiu. Înregistrarea surprinde stadiul lucrărilor la începutul lunii martie 2022.
Cu excepția pauzei de două săptămâni, acordată în cadrul companiei de construcții în preajma Crăciunului din fiecare an, cei de la Con-A vor au declarat pentru Turnul Sfatului că continua lucrările și pe parcursul iernii atât timp cât temperaturile exterioare permit. ”Dacă nu sunt temperaturi mai mici decât ne permite tehnologia de lucru să putem lucra nu vom întrerupe. Prin urmare, vom întrerupe lucrările doar dacă va fi o iarnă extrem de friguroasă”.
Lucrările de modernizare a Stadionului municipal Sibiu reprezintă cea mai mare investiție realizată de administrația locală în ultimii 30 de ani.
La finalul unui contract care a ajuns la 37 de milioane de euro și este estimat să mai crească până aproape de 40 de milioane de euro, Sibiul va avea din acest an un nou stadion. Este obiectivul în care orașul a investit cei mai mulți bani în istoria sa recentă. Și toți sunt din bugetul local. – Citește și Vara aceasta, Sibiul va avea un nou stadion de 40 de mil. de euro. Ce va face cu el?
Citește și Modernizarea stadionului se scumpește pentru sibieni cu 9 milioane de euro. Pentru moment
video CON-A
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
-
-
Poate prezinta poze si din partile laterale pentru a se vedea ce dezastru a creat in jur.
In parc,in aproprierea lui , aleile sunt distruse si blocate, in partea cealalta drumul este blocat, traficul este ingreunat si asta de ani de zile, plus ca pietonii trebuie sa mearga pe sosea iar de praf si mizerie nu mai vorbesc, sunt evidente la fiecare dintre noi cand facem radiografii la plamani.
Si toate acestea pentru ce? Pentru o echipa falimentara!
Ma intreb care este procentul dintre sibieni microbisti care contribuie la bugetul local raportat la investitia aceasta megalomana?
In rest avem ,, di toate”: Piata Cibin renovata, piste de biciclete moderne, un oras curat plin de parcuri si zone verzi, etc.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Politia e singura vinovată că permite tacit căruțele pe drumuri nationale
La Sibiu s-au distribuit si pubele pentru resturi vegetale (maro) iar pubelele maro si galbene se ridica la 2 saptamani…
Si sibienii gramatica limbii materne sau a tarii in care sunt gazduiti,cazul alogenilor…
Dacă in ultimii doi ani aproape sa dublat prețul da gunoi,de aș mai selecta? Unde este mulțumirea mea de om…
Târgul purecoșilor/ săracilor ; o formă civilizată de reciclare / reutilizare a unei societăți raționale ( adică atinse de ……













Lasă un răspuns