Păstoritul se practică încă în zona noastră, iar tinerii vin din urmă cu aceeași pasiune ca și predecesorii lor, spun reprezentanții Asociației My Transylvania, care propun includerea zonei dintre Râu Sadului și Rășinari în patrimoniul UNESCO. Motivul este că, potrivit proiectului înscris anul acesta la Maratonul Internațional Sibiu, peisajul cultural împreună cu modul de viață și ocupațiile tradiționale din zona montană dispar, din cauza îngrijirii precare a colibelor de fân și a condițiilor improprii de trai pentru ciobani.
În ultimii 30 de ani, situația s-a schimbat radical pentru mediul rural, turmele fiind duse din ce în ce mai puțin la munte, din cauza condițiilor dure pentru oameni și a veniturilor scăzute rezultate din creșterea animalelor, arată asociația My Transylvania în proiectul pentru care își propune să strângă anul acesta 10.000 de lei. Bani cu care ar urma să facă o repertoriere în zona Râu Sadului-Rășinari, pentru ca mai apoi să propună ca această zonă să fie inclusă în patrimoniul UNESCO.
„Noi când am început, anul trecut, am avut ideea inițială să renovăm o colibă, ca un fel de manifest, ca lumea să vadă că poți face ceva cu ele și pot fi în continuare folosite de ciobani, dar și de familii care să practice un fel de eco-turism foarte neintruziv. Apoi ne-am dat seama că dacă vrem să facem ceva cu adevărat trebuie să avem grijă cum va fi tot peisajul fiindcă existența colibelor împreună pășunile montane au de fapt efectul acela de lume idilică. Ne-am uitat în monografii mai vechi, să vedem cum arăta înainte peisajul istoric vorbind”, arată Cristian Valentin Cismaru, de la Asociația My Transylvania.
Din cele 213 colibe de fân care existau în 1955 pe cei patru munți aparținători comunei din masivul Cindrel, în prezent au mai putut fi inventariate doar 70. Acestea nu sunt toate într-o stare bună – doar 35 sunt funcționale, 20 fiind vizibil degradate, iar 15 deja căzute. Dacă în 1955 se numărau 15.000 de oi, astăzi mai sunt doar aproximativ 3.000 de animale.
Inițiatorii proiectului speră ca acest proiect pilot să fie unul de succes, pentru ca mai apoi să poată fi extins și în alte zone ale munților din zona noastră. Însă până atunci asociația trebuie să elaboreze un dosar pe care să îl prezinte Comisiei Naţionale a României Pentru Unesco. „Noi ne imaginăm ca un anumit areal din munții Cindrel să fie zonă protejată UNESCO. Ni s-a spus că se poate face, dar trebuie întâi să facem o repertoriere, pe care ne-am propus să o finanțăm prin maraton. Practic, o să luăm la pas fiecare zonă care e cuprinsă între Râu Sadului și Rășinari, să facem releveuri la toate colibele, să le descriem, ca să avem un dosar foarte bun cu care să mergem și să deschidem procedura de protecție UNESCO. În toți Carpații Meridionali întâlnim această situație. Și dacă am reuși un proiect pilot aici, am putea cumva să extindem pe toate zonele”, explică sursa citată.
Cristian Valentin Cismaru arată că păstoritul este o ocupație care încă se caută. Tinerii vin din urmă cu pasiune pentru îndeletnicirea transmisă din generație în generație.
„Există cumva două rânduri de generații care încep din nou păstoritul. E o generație între 35 și 40 de ani, sunt majoritatea dintre ei tineri care au lucrat prin alte țări și acum s-au întors. Dar există și o generație tânără, reprezentată de copii de liceu, între 14 și 18-19 ani. După ce i-am avut cu noi în echipa de alergare, pentru maratonul de anul trecut, ne-am gândit că merită toată zona aceasta salvată, pentru ei”, spune acesta.
„Sunt niște ciobani mai moderni, care nu neapărat se mai luptă cu natura, cu mijloacele vechi, ci au toți telefoane, conturi de Instagram și povestesc despre viața lor.”
Dacă doriți să vă înscrieți la Maratonul Internațional Sibiu ca alergători sau doar să faceți o donație pentru această cauză sau oricare dintre cele 34 cauze selectate anul acesta, puteți să intrați pe site-ul oficial al evenimentului AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: maraton sibiu , Maratonul Internațional Sibiu , Sport Sibiu , stiri sibiu , Cristian Valentin Cismaru , Asociația My Transylvania
Vizualizari: 2302
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Emil
Acum 39 minute
Emil
Acum 45 minute
Periscop
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Costi