Vineri,
12.09.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Știrile Zilei - 10 mai

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi în Sibiu:

Festivalul Internațional de Teatru a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru ediția din acest an. TNRS a scos la vânzare biletele pentru ediția din acest an a Festivalului și a anunțat și spectacolul care va deschide FITS 2022, un spectacol aerian ce va avea loc în Piața Mare.

Continental Sibiu are un nou manager. Oswald Kolb a fost înlocuit de Sonok Rivetto, născută în Coreea de Sud, care a trăit aproape 30 de ani în Statele Unite ale Americii și a venit la Sibiu din Manila, Filipine, unde a lucrat tot pentru Continental. Un interviu în exclusivitate pentru Turnul Sfatului, referitor la planurile de expansiune ale companiei în România.

La Păltiniș au început să apară viperele. Două exemplare ale acestei specii veninoase au fost văzute la Arena Platoș și în stația de autobuz din stațiune. Salvamont Sibiu are o listă generoasă de recomandări, care ar trebui citită de fiecare. Și trebuie să țineți cont și de faptul că Spitalul Clinic Județean are doar 2 doze de vaccin disponibile.

Doi vloggeri, unul român și unul din Olanda, au decis să se mute împreună în România și au ales Sibiul drept noua lor casă. După niciun an au tras concluzia că orașul este supraevaluat și au întocmit o listă cu motivele care au dus la despărțire.

O casă construită de meșteri lemnari după o casă tradițională din Mărginimea Sibiului, expusă în Muzeul Astra, e scoasă la vânzare la prețul de 73 de mii de euro. Dacă vreți să vă inspirați pentru următorul proiect imobiliar, puteți vizita gratuit Muzeul Astra în 14 mai, de Noaptea Muzeelor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 756

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus