Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
3°C

Știrile Zilei - 24 Mai

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi în Sibiu:

Una caldă. Primăria Sibiu a scos la licitație amenajarea Cibinului din Turnișor până la ieșirea înspre Agnita. Malurile râului urmează să fie amenajate între cartierul Turnișor și șoseaua Alba Iulia, respectiv între centura ocolitoare a Sibiului și ieșirea din oraș înspre Agnita.

Una rece. Facturile la gunoi vor fi, în curând, mai mari. Autoritățile din trei zone ale județului vor dezbate în această perioadă solicitarea celor de la Soma de a ajusta tarifele de colectare, transport și sortare a deșeurilor cu rata inflației. Procentele de majorare a tarifelor sunt cuprinse între 12 și 39%.

Bărbatul care a căzut cu trotineta electrică în Parcul Sub Arini a murit. În urma accidentului, bărbatul a rămas în moarte cerebrală iar cu acceptul familiei, medicii au prelevat ficatul, rinichii și corneea. Autoritățile fac cercetări pentru ucidere din culpă în acest caz.

Sibiul are cea mai mare scumpire din țară a prețului pe metru pătrat, în primul trimestru din 2022. Preţul mediu pe metru pătrat al locuinţelor a urcat în medie cu 7,4% în primul trimestru din acest an, faţă de media ultimelor luni din 2021.

Biserica de lemn din Povergina, sau Povergâna, așa cum este ea denumită de localnici, aflată în județul Timiș, e restaurată cu ajutorul specialiștilor de la Muzeul Astra, după ce a fost distrusă aproape complet într-un incendiu în anul 2015, ulterior fiind salvată de Ambulanța pentru Monumente.

5 trasee din Munții Cindrel au fost reamenajate în cadrul proiectului Anii Drumeției. Două trasee pleacă din Cisnădioara, două din Cisnădie și unul din Valea Tocile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 603

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus