Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi, 13 septembrie
Diferențe între supermarketuri
Până la 15 lei diferența de preț la un coș cu cinci produse de bază. Dacă în unele supermarketuri o pâine, 1 litru ulei, zece ouă, 1 litru lapte și pulpe de pui costă 36-38 de lei în altele prețul este și cu 15 lei mai mare. Care credeți că sunt supermarketurile scumpe?
Sibiul de 10
7,4% dintre români cred că Sibiul este un oraș de nota zece. Cel mai recent barometru urban privind calitatea vieții în România, realizat de Banca Mondială, plasează Sibiul pe locul 5 în țară în ceea ce privește imaginea pe care o au românii față de orașul nostru. Clujul e pe primul loc.
Cursuri într-un schimb la Ferdinand
Lucrările de extindere a Școlii Regele Ferdinand s-au încheiat iar elevii pot reveni la cursuri într-un singur schimb. Școala are acum și o nouă sală de sport iar lucrările s-au încheiat în mai puțin de un an, mai repede decât termenul contractual.
Creșă nouă în Vasile Aron
Veștile bune continuă pentru cartierul de la marginea orașului, pe lângă renovarea școlii s-au încheiat lucrările și la noua creșă. Ea a fost alocată școlii nr. 14 dar părinții încă nu își pot înscrie copiii. Urmează ca Inspectoratul Școlar să aloce posturile necesare funcționării creșei iar grădinița să facă angajările propriu-zise.
Saloane separate pentru copii la TBC
Și astăzi nu au fost vești bune doar în învățământ, ci și în sănătate. După ce două pavilioane au fost renovate complet, copiii pot fi acum separați de adulți în Spitalul de Pneumoftiziologie. Cele două clădiri au fost reabilitate cu bani de la Uniunea Europeană, într-un contract de peste 10 milioane de lei.
Cutremurătoarea poveste a unei case incendiate
Trei copiii și o mamă locuiesc prin vecini și sunt nevoiți să ceară ajutor pentru reconstrucția casei după ce imobilul în care locuiau a fost mistuit de flăcările puse de fostul iubit al mamei. Cazul este cutremurător și ridică un mare semn de întrebare asupra siguranței în care trăim cu toții. Deși poliția era cât se poate la curent cu situația de fapt, lipsa de măsuri a dus la această tragedie.
Locuri de joacă reparate cu bandă
Un părinte care locuiește în cartierul Hipodrom ne-a trimis pe adresa redacției mai multe imagini prin care își arată nemulțumirea față de modul în care municipalitatea a înțeles să repare problemele semnalate la două locuri de joacă. Reprezentanții Primăriei îi explică faptul că reparația respectivă a fost una temporară, leagănul fiind înlocuit.
Parc de distracții în Gura Râului
Comuna Gura Râului are de ieri un imens parc de distracții, amenajat la ieșirea din comună spre baraj. De acest parc vor beneficia peste 500 de copii din comună și ar putea deveni chiar o atracție turistică, având în vedere că această comună este una dintre cele mai căutate din județ de către turiști.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: diferențe între supermarketuri , creșă Vasile Aron , subiectele zilei , parc de distracții , evenimente , stiri sibiu
Vizualizari: 766
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Mișu Mare
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Xxx
Acum 2 ore
Bathory