Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
26°C

Finanțarea pentru cele 36 de autobuze electrice pentru transportul metropolitan a fost aprobată prin PNNR

Finanțarea pentru cele 36 de autobuze electrice pentru transportul metropolitan a fost aprobată prin PNNR

S-a aprobat finanțarea pentru achiziția de autobuze pentru transportul metropolitan prin prin PNNR, anunță Primăria SIbiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Stafului.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat primele liste cu proiectele aprobate spre finanțare, depuse în cadrul apelului 1 al Planului Național pentru Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local și Componenta 5 – Valul Renovării. 

Citește și Prima hartă a transportului metropolitan Sibiu: ciorna de la care pornesc autoritățile nu include și satele

              Replică: traseele autobuzelor metropolitane nu sunt stabilite și vor continua în interiorul Sibiului

“A fost aprobat spre finanțare proiectul amplu, în valoare de peste 124 de milioane de lei, prin care vom achiziționa în parteneriat cu cele 9 orașe și comune partenere în ADI Transport Metropolitan Sibiu un număr de 36 de autobuze electrice care să ne permită extinderea transportului public în Sibiu și în aceste localități din zona periurbană, care fac parte din asociație,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin comunicatul de presă amintit.

Citește și Birocrația și transportul - două probleme ale investitorilor germani din Sibiu: „Orașul are nevoie de un transport metropolitan”

Proiectul aprobat prevede achiziția a 30 de autobuze cu o lungime de 12m și a 6 autobuze de 10m care vor asigura extinderea transportului public spre orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia. Pe lângă autobuze, se vor achiziționa 48 de stații de încărcare rapidă sau lentă a acestora. Este inclusă și cumpărarea a 71 de stații de încărcare a mașinilor electrice care vor putea fi utilizate de public, dintre care 45 vor fi amplasate în Sibiu, iar restul în celelalte 9 localități partenere. 

ADI Transport Metropolitan a depus pe apelul 2 al PNRR un al doilea proiect pentru achiziția a încă 20 de autobuze electrice care să suplimenteze capacitatea de transport în zona deservită de această Asociație.

Alte trei proiecte depuse de Municipiul Sibiu au fost incluse pe acest prim anunț, primind finanțarea din fonduri europene nerambursabile: 

·      Achiziția și instalarea unui sistem de prioritizare în trafic a transportului public în 15 intersecții semaforizate din Sibiu, situate pe cele mai aglomerate artere. Cu ajutorul acestor echipamente digitale și a unui software specializat, autobuzele care ajung în intersecțiile în care sunt instalate aparatele vor primi mai repede culoarea verde la semafor, scurtându-se astfel timpii de așteptare în trafic. Programele de circulație a autobuzelor vor putea fi astfel mai riguros respectate. În cadrul aceleiași investiții se vor achiziționa și instala sisteme de afișaj digital în încă 20 de stații de transport public, pentru informarea călătorilor. Valoarea finanțării aprobate pentru acest proiect este de 6,29 milioane lei. 

·      Amenajarea unei piste pentru biciclete cu o lungime de 1,9 km pe strada Th. Aman. Aceasta va face legătura cu pista existentă dinspre Parcul Sub Arini, Grădina Zoologică și Pădurea Dumbrava, asigurându-se continuitatea rețelei de piste din zonă. Finanțarea europeană nerambursabilă alocată pentru acest proiect este de 2,24 milioane lei. 

·      Elaborarea în format digital GIS a unui Plan Urbanistic Zonal pentru o zonă construită protejată din centrul istoric al Sibiului și anume Piața Mare și Piața Mică. Acest plan urbanistic va include, printre altele: ridicări topo, studii istorice, studii de fundamentare, etc și va fi util prin reglementările urbanistice care vor fi astfel stabilite pentru protecția unei zone istorice importante. Finanțarea obținută de Municipiul Sibiu însumează 457.000 lei. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus