Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Știrile zilei - 2 noiembrie. Poligonul din Poplaca se mută în Daia, Urgența de la Județean a fost complet renovată, ambulanță pe contrasens la Veștem

Știrile zilei - 2 noiembrie. Poligonul din Poplaca se mută în Daia, Urgența de la Județean a fost complet renovată, ambulanță pe contrasens la Veștem

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi:

Poligonul din Poplaca se mută la Daia

Se discută mult în această perioadă despre bubuiturile care se aud tot mai des și mai puternic în oraș. Sunetele puternice vin dinspre poligonul din Poplaca, unde se fac regulat trageri, uneori cu armament de artilerie. Prin urmare, conducerea garnizoanei intenționează să mute poligonul din Poplaca în Dealul Dăii, însă întreaga procedură ar putea dura chiar și 3 ani, în funcție de cât de repede se vor obține avizele și cât vor dura lucrările.

Urgența a fost renovată complet

Secția de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sibiu a fost extinsă, modernizată și dotată cu aparatură nouă. Este una dintre cele mai importante investiții făcute la Spitalul Județean vreodată. Valoarea totală a proiectului este de 2.2 milioane de euro la care s-a adăugat o donație de 1.4 milioane din partea Romgaz. Modernizarea va duce la reducerea timpului de așteptare al pacienților, posibilitatea de a face absolut toate investigațiile necesare fără a mai fi nevoie de transportul pacienților pe alte secții.

Jumbo se deschide pe 11 noiembrie

Deschiderea magazinului Jumbo din Sibiu este anunțată pentru ziua de vineri, 11 noiembrie. Lucrările de amenajare a magazinului de la marginea Sibiului se apropie de final. Muncitorii lucrau miercuri dimineața, la căile de acces. Magazinul Jumbo se află la ieșirea din Sibiu spre Mediaș, în cadrul Prima Shopping Center. 

Tomograful de la Urgențe așteaptă aviz de la Controlul Activităților Nucleare

Odată cu modernizarea Secției de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu, aceasta a fost dotată cu un computer tomograf performant. „Un mare plus pentru pacienți”, spun atât reprezentanții Consiliului Județean cât și cei ai spitalului. Potrivit acestora, aparatul a ajuns în secție în urmă cu aproximativ trei luni, a fost montat și este funcțional. Nu poate fi însă folosit din cauza lipsei avizului Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare

Microcentralele din ariile protejate, neconstituționale

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea USR în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate. Declararea legii drept neconstituțională nu are niciun efect la Sibiu pentru că toate microcentralele sunt deja construite, nu există niciun proiect în construcție.

Fără politică în Universitate

Rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sorin Radu, transmite că se așteaptă atât de la prorectorul Adrian Pascu, dar și de la alți profesori care vor intra în politică, să nu amestece aceasta cu spațiul universitar. Prorectorul Pascu s-a înscris în PSD în urmă cu cinci zile.

Masca rămâne obligatorie în Spitalul Județean

Chiar dacă în ultimul timp numărul cazurilor de infectare cu SARS CoV 2 s-a redus foarte mult, în Spitalul Județean din Sibiu sunt păstrate restricțiile de prevenție. Potrivit reprezentanților unității medicale, masca este obligatorie în continuare în incintă, iar vizitele se pot face de un număr limitat de aparținători. 

Noi explicații de la Tursib

Călătoria cu autobuzul prin Sibiu costă din luna septembrie 3 lei, un bilet fiind valabil nu o cursă, ci timp de o oră. În acest interval călătorul poate schimba mai multe rute. De fiecare dată însă este necesară validarea biletului, societatea Tursib dând asigurări că în cazul validării de mai multe ori a cardului bancar la aparatele din autobuze în intervalul unei ore călătorul nu riscă să rămână fără 3 lei de fiecare dată.

Neoficial: Sibiu - Boița se deschide în 15 noiembrie

Asociația Pro Infrastructura susține că data inaugurării tronsonului Sibiu - Boița ar fi 15 decembrie, aceștia fiind primii și ultimii kilometri de autostradă inaugurați în 2022. Ultimele lucrări necesare înaintea deschiderii sunt montarea hidroizolației pe câteva poduri, straturi de asfalt pe unele zone și restul de marcaje rutiere și parapete de protecție.

Ambulanță pe contrasens la Veștem

Pe grupul de facebook „Info Trafic Sibiu” a fost publicat un filmuleț în care apare o ambulanță care circulă pe contrasens. În imagini se vede cum sensul pe care ar fi trebuit să meargă mașina de intervenție este complet blocat, iar ambulanța se deplasează, având cel puțin semnalele luminoase în funcțiune, pe contrasens. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus