Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Noul tomograf de la Urgențe stă pe tușă șase luni. Se așteaptă avizul de la Controlul Activităților Nucleare

Raluca Budușan
5
upu-spital-urgente-foto-consiliu-judetean-2-ivr4

Odată cu modernizarea Secției de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu, aceasta a fost dotată cu un computer tomograf performant. „Un mare plus pentru pacienți”, spun atât reprezentanții Consiliului Județean cât și cei ai spitalului. Potrivit acestora, aparatul a ajuns în secție în urmă cu aproximativ trei luni, a fost montat și este funcțional. Nu poate fi însă folosit din cauza lipsei avizului Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). În momentul de față, pacienții care au nevoie de investigații de tip CT sunt transportați către altă secție.  

Publicitate
Publicitate

Citește și: Urgența Spitalului Județean a fost renovată complet: mai puțin de așteptat, mai multe cadre medicale. Se lucrează la nivel de terapie intensivă

În cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia inaugurării Secției de Primiri Urgențe după modernizarea și extinderea acesteia, autoritățile prezente au menționat achiziționarea unui computer tomograf performant. Achiziția acestui aparat ar ușura munca celor de la urgențe și ar micșora timpul investigațiilor de care au nevoie pacienții.

Noul tomograf de la Urgențe stă pe tușă șase luni. Se așteaptă avizul de la Controlul Activităților Nucleare

„Secția este dotată cu un computer tomograf pentru investigații de urgență. Înainte, știm cu toții, pacientul era dus prin acel hol la computerul din clădirea maternității și din discuțiile cu colegii mei din spital am înțeles că se pierdea uneori și o oră și se blocau pentru acest traseu brancardieri și infirmiere, ori în condițiile în care, în spital, se fac în această secție 50 de investigații CT pe zi credem că prezența acestui computer tomograf aici era nu necesară, ci absolut necesară pentru a scurta timpii de intervenție și pentru a ușura munca celor care lucrează  în această unitate”, a spus Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

Medicul Constantin Roșca a vorbit și el despre cât de importantă este achiziționarea unui astfel de aparat pe secție.  

„Avem computerul tomograf aici. Trebuie să mulțumesc tuturor celor care au înțeles necesitatea de a-l aduce aici. Noi mai avem două computere în spital, dar distanța de la noi până la ei este de o jumătate de oră dus – întors. Ne-ar ocupa enorm de mult ca resursă fizică și resursă de timp pentru pacient. Avându-l aici sper să fie un aparat care să funcționeze în parametri buni, pentru pacient este un plus extraordinar”, a spus acesta.

Este funcțional, nu este operațional   

Computerul tomograf există în secție, este pus în funcțiune, dar nu poate fi utilizat până nu se va primi un aviz din partea celor de la CNCAN. Potrivit șefului UPU, un astfel de aviz se primește în decurs de trei sau șase luni.

„Tot ce înseamnă această reglementare a actelor poate dura undeva între trei luni și șase luni. Noi la momentul acesta am finalizat lucrarea. Ei trebuie să vină, s-o verifice, să facă probe. Estimăm că putem folosi computerul undeva între trei și șase luni din momentul acesta”, a spus dr. Constantin Roșca.

Vă reamintim că Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean a fost renovată în totalitate cu o investiție totală de 10.813.574,94 lei cu TVA.

Noul tomograf de la Urgențe stă pe tușă șase luni. Se așteaptă avizul de la Controlul Activităților NucleareNoul tomograf de la Urgențe stă pe tușă șase luni. Se așteaptă avizul de la Controlul Activităților Nucleare

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Dureaza mult si bine fara o spaga consistenta.

    8
    3
  2. Avatar Duamna Daniela David
    Duamna Daniela David

    Toata lumea trebue sa-si faca din cand in cand cate un control la cap . Daca nu o sa-i facem noi.

    5
    3
  3. Avatar Je Guevara
    Je Guevara

    Daca „aparatul a ajuns în secție în urmă cu aproximativ trei luni” cum „sta pe tusa de 6 luni”?

    6
    0
  4. Avatar Xgxfgh
    Xgxfgh

    deci 6 luni sta pe post de mobila acel CT pentru ca trebuie ca nu stiu ce hapciupalici sa vina sa dea o semnatura… Tara lui Papura Voda

    6
    1
  5. Avatar Dd
    Dd

    E tinut pe tusa cu interes!Medicii au castiguri substantiale de la privat, unde se fac RMNuri pe banda rulanta. Ex Rmndiagnostica. Vedeti ce medici de la judetean activează acolo si misterul e elucidat. Trist, dar aceata lacomie si coruptie ucide oamenii saraci!

    4
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate