Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că proiectul noului spital județean din Sibiu este respins de la finanțare prin PNRR deoarece depășește bugetul maxim alocat pentru fiecare proiect.
”Echipa Ministerului Sănătății a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanțare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR. Dintre acestea, 42 au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022 și vor intra în următoarea etapă de analiză în vederea acordării punctajului conform metodologiei de evaluare.
Lista celor 42 de obiective de investiții eligibile a fost publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății, la secțiunea PNRR”, se arată în comunicatul de presă remis de minister.
Lista completă poate fi consultată aici.
Alături de proiectul spitalului din Sibiu, au mai fost respinse cele din Focșani și Brașov. În schimb, unele județe au câte două sau trei proiecte aprobate, cum este cazul Constanței.
Cât privește respingerea spitalului din Sibiu, motivele țin exclusiv de costurile prea mari.
”Trei obiective de investiții au fost respinse pentru că au depășit bugetul maxim de 199.99 milioane de Euro/proiect, aferent finanțării din PNRR, conform Hotărârii Guvernului nr. 1237/2022”, se mai arată în comunicatul ministerului Sănătății.
Pe de altă parte, ministerul ține să precizeze că proiectele lăsate pe dinafară ”vor putea fi finanțate din alte surse bugetare”.
Noul Spital Județean Sibiu nu va primi bani de la Uniunea Europeană
În urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, din cele 42 de dosare eligibile, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții în limita bugetului aferent PNRR.
Lista finală va fi pusă în transparență decizională în luna ianuarie și va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern.
Context
În urmă cu aproximativ o lună Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru construirea noului Spital județean Sibiu. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost fixat pentru ziua de 29 decembrie 2022.
Contractul scos la licitație în 21 noiembrie 2022 are o valoare estimată 2,222 de miliarde de lei, fără TVA (2,64 de miliarde de lei, cu tot cu TVA, echivalentul a 528 de milioane de euro) și implică atât ridicarea clădirilor noului spital, cât și dotarea cu echipamentele necesare.
Este – de departe - cea mai mare investiție lansată de autoritățile locale în istoria județului Sibiu din ultimii 30 de ani. Anunțul de intenție pentru acest contract a fost dat publicității în vara acestui an.
Potrivit reprezentanților CJ Sibiu, evaluarea ofertelor depuse se va încheia cel mai târziu în cursul lunii martie. ”Analiza documentațiilor va fi realizată într-un termen de maxim 80 de zile lucrătoare de la data-limită de încărcare a ofertelor”.
528 de milioane de euro: a fost lansată licitația pentru construirea noului Spital județean Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3221
Ultimele comentarii
Acum 1 zi
Ciprian
Acum 1 zi
Costi
Acum 1 zi
Nelson
Acum 1 zi
H
Acum 1 zi
Remus