Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi în Sibiu:
Bugetul Sibiului, mai mic decât în ultimii doi ani
Primăria a publicatul proiectul de buget din acest an, în care veniturile sunt mai mici decât cele de anul trecut, dar în care nu sunt incluse proiectele aprobate spre finanțare din PNRR pentru care nu au fost semnate contractele de finanțare. Primarul Astrid Fodor consideră bugetul drept unul „generos” iar aproape o treime din buget este dedicată domeniului Infrastructură și mobilitate. Detalii aici.
Cum arată orașul Tălmaciu după deschiderea autostrăzii
Bate vântul. Asta e senzația când traversezi orașul Tălmaciu acum, la o lună după deschiderea tronsonului de autostradă dintre Sibiu și Boița. Coloanele interminabile de mașini au disparut, o dată cu ele și zgomotul și poluarea. Însă, lipsa traficului aduce și neajunsuri. Detalii aici.
Sala de sport din Copșa nu se mai închiriază, după o bătaie
Până în primăvară sala de sport din Copșa Mică nu va mai putea fi închiriată de nimeni. Administratorul sălii de sport a fost recent agresat iar administrația locală a decis ca în urma acestui incident să suspende închirierea sălii. Detalii aici.
Cartea prințului Harry se vinde ca pita caldă
„Rezervă”, cartea de memorii a prințului Harry, devenită cea mai rapid vândută carte de non-ficțiune, a fost căutată de sibieni încă din primele zile în care a apărut librăriile din oraș. La unele librării cartea s-a epuizat încă din primele 24 de ore. Detalii aici.
Drumul dintre Soroștin și Țapu, îngropat în noroi
Un cititor a trimis redacției mai multe fotografii cu o parte din drumul județean 106 B plin de noroi, spunând că e mai mult mlaștină decât șosea. Primarul spune că este o lucrare licitată de Consiliul Județean, iar constructorul remediază problema. Detalii aici.
Zborurile spre Antalya, tot de la Sibiu
Zborurile charter spre Antalya vor continua să plece de pe Aeroportul Sibiu și în sezonul estival al acestui an, a anunțat Paralela 45. Compania lansează vacanțe cu zboruri charter din 14 orașe ale țării, inclusiv din Sibiu, dar și din Brașov, acolo unde se așteaptă ca aeroportul să fie funcțional din luna iunie. Detalii aici.
Interviu savuros, de Ziua Culturii
Niu Herișanu este unul dintre artiștii Sibiului, care s-a evidențiat de-a lungul anilor în mai multe domenii - a făcut muzică, apoi design de interior, a restaurat spații publice sau private, dar sculptura este cea care l-a ales, după cum spune chiar el. Citiți un interviu savuros cu unul dintre cei mai efervescenți artiști ai Sibiului.
Tudor Terian-Dan a fost ales vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor
Tudor Terian-Dan a fost ales, la începutul lunii ianuarie a acestui an, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor. Băiatul este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și deține funcția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu. Detalii aici.
Programul evenimentelor de Ziua Unirii
România sărbătorește în data de 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române, ocazie cu care în Sibiu vor avea loc o serie de evenimente. Toate detaliile despre program le găsiți aici.
50 de concurenți la primele două etape ale Cupei Speranțelor
Peste 50 de concurenți din întreaga țară au venit în weekend la Păltiniș pentru primele două etape ale Cupei Speranțelor, competiție de schi alpin organizată de Asociația Arbitrilor de Schi. Anul acesta, toate cele șase etape ale competiției vor avea loc la Arena Platoș Păltiniș. Detalii aici.
Biletele pentru meciul cu FCSB au fost scoase la vânzare
FC Hermannstadt anunță că s-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB care se va disputa, duminică, 22 ianuarie, de la 20:45 pe stadionul Municipal Sibiu. Detalii aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cartea Rezervă , inchiriere sala de sport , buget sibiu 2023 , trafic Tălmaciu , subiectele zilei , evenimente , stiri sibiu
Vizualizari: 1363
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Hermannstadt
Acum 34 minute
K.Samuel
Acum 34 minute
Hermannstadt
Acum 41 minute
Aurel Metrescu
Acum 1 oră
Zzz