Constructorul italian WeBuild a avansat cu 0,5% în lucrările de execuție a tronsonului 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, în luna decembrie, se precizează pe site-ul CNAIR, într-o informare cu privire la avansul lucrărilor la drumuri.
Lucrările sunt realizate aici în proporție de 24,90%, fiind cel mai avansat tronson din acest punct de vedere. Din punct de vedere financiar, plățile către constructor sunt făcute în procent de 27,41%, se precizează pe site-ul CNAIR.
Cel mai bine a lucrat în luna decembrie constructorul Aktor, care a înregistrat un avans de 4,15 puncte procentuale pe lotul 3 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud).
Acest avans îl plasează pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi, semn că încearcă să recupereze din „întârzierile de 40% față de programul de execuție aprobat”, după cum se menționează pe site-ul CNAIR. Lucrările pe cei aproape 18 kilometri dintre Bragadiru și Joița sunt realizate în proporție de peste 25% și au ca termen de finalizare estimat luna octombrie 2023.
Un sfert de tronson executat într-un an și 5 luni
Lucrările la tronsonul cinci din autostrada Sibiu-Piteşti au început pe 1 septembrie 2021 și erau în octombrie 2022, după un an, la un progres fizic de aproximativ 18%, deși acest progres ar fi trebuit să fie de aproape un sfert. În prezent, pe tronsonul cinci (Curtea de Argeș-Pitești), realizat de firma italiană WeBuild, sunt aproape 850 de lucrători, o parte dintre aceștia fiind aduși din mai multe țări asiatice, scriu cei de la Adevărul.
De altfel, compania WeBuild a primit un certificat negativ intermediar de la CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), în toamna lui 2022.
„Antreprenorul a refuzat să realizeze relocarea/devierea/protejarea rețelelor de utilități, conform prevederilor contractuale, prin urmare a înaintat o Cerere de chemare în judecată la Tribunalul București, cerere prin care a solicitat anularea clauzelor și prevederilor contractuale care obligă Antreprenorul la execuția lucrărilor menționate. Antreprenorul a înregistrat întârzieri față de programul de execuție, iar fără relocarea utilităților nu s-au putut executa o parte din lucrările permanente”, precizau atunci reprezentanții CNAIR.
Ar trebui să se deschidă în octombrie 2025. 1,7 miliarde de lei fără TVA
Contractul pentru tronsonul cinci (Curtea de Argeș-Pitești) al autostrăzii Sibiu-Pitești, cu o lungime de 30,35 kilometri, a fost semnat în mai 2020 la Pitești. Ordinul de începere a lucrărilor la tronsonul cinci a fost dat încă din 17 iunie 2021, dar mai multe proceduri birocratice au amânat cu două luni şi jumătate începerea lucrărilor, până pe 1 septembrie 2021.
Valoarea contractului se ridică la suma de 1,7 miliarde de lei fără TVA, din fonduri europene nerambursabile. În cazul în care nu apar probleme, tronsonul ar trebui terminat până la finalul lunii septembrie 2025, urmând ca din octombrie 2025 să fie redat circulației.
Tronsonul 1, Sibiu – Boița, închis 15 ore din cauza zăpezii
Pe A1, între Sibiu și Boița, primul din cele cinci tronsoane din Autostrada Sibiu – Pitești, dat în circulați a fost închis pentru mai bine de 15 ore din cauza ninsorii abundente și a viscolului. Autostrada s-a redeschis duminică dimineață, după ce drumarii au reușit îndepărtarea zăpezii.
Autoritățile fac apel în continuare, la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Stadiul lucrărilor la Autostrada Sibiu – Pitești:
Secțiunea 1 Sibiu - Boița
Constructor: PORR CONSTRUCT SRL
Stadiu: 100%
Plată: 90,01%
Ordin de începere a lucrărilor: 29 iunie 2019
Finalizare: Decembrie 2022
Preț: 612 milioane de lei
Secțiunea 2 Boița - Cornetu
Constructor: Asocierea Mapa Insaat ve Ticaret As - Cengiz Insaat Sanayi ve Ticaret AS
Stadiu: 0%
Plată: 2%
Ordin de începere a lucrărilor: 1 iulie 2022
Finalizare: 2028
Preț: 4,2 miliarde de lei
Secțiunea 3 Cornetu - Tigveni
Constructor: Asocierea Webuild SPA - Tancrad SRL
Stadiu: 0%
Plată: 0%
Ordin de începere a lucrărilor: 1 februarie 2023
Finalizare: 2027
Preț: 5,3 miliarde de lei
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Constructor: Porr Construct SRL
Stadiu: 0%
Plată: 3,88%
Ordin de începere a lucrărilor: 1 martie 2022
Finalizare: 2027
Preț: 1,67 miliarde de lei
Secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești
Constructor: Webuild SPA
Stadiu: 25,90%
Plată: 27,41%
Ordin de începere a lucrărilor: septembrie 2021
Finalizare: 2025
Preț: 1,7 miliarde de lei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: sibiu - Boita inchisa , cost autostrada , va fi dat in circulatie , tronsonul 5 , sibiu - pitesti , autostrada
Vizualizari: 20593
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ghița
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Chitruta
Acum 8 ore
Ron
Acum 8 ore
Pop