Funcționarii din cadrul Primăriei Sibiu au fost somați de primar să răspundă în termen solicitărilor cetățenilor. Astrid Fodor a declarat că a analizat activitatea unor comisii din Primărie, printre care Comisia de Circulație, și a fost de acord că unele solicitări rămân fără răspuns.
Subiectul a fost dezbătut în cadrul ședinței locale de vineri. Consilierul Ioan Pleșciuc i-a atras atenția că a transmis mai multe sesizări la Comisia de circulație, dar nu a primit răspunsuri. Una dintre acestea ține de traficul din zona podului din preajma Pieței Cibin.
„Nemulțumirea multor cetățeni ai orașului, dar și a mea personală, față de lipsa de reacție și de activitate a Comisiei de Circulație a Municipiului Sibiu. O să dau două exemple: În toamna anului trecut, ca urmare a sesizărilor unor locuitori din cartierul Ștrand am trimis o sesizare cu privire la lipsa mai multor treceri de pietoni în cartier. Am primit un răspuns care spune că oamenii pot să treacă pe la colțurile străzilor după ce se asigură că nu e niciun pericol. Sigur că asta poate fi valabil pe străzi secundare, dar strada Ștrandului e în mijlocul unui cartier de blocuri, cu o densitate mare a populației care nu are treceri de pietoni (…)
În ianuarie am transmis o propunere pentru îmbunătățirea reglementării de circulație auto în intersecțiile aferente podului de la Piața Cibin. În martie am revenit. Nici până astăzi nu avem o reacție sau o îmbunătățire pe teren. E vorba de una din cele mai aglomerate intersecții din oraș, cu timpi foarte lungi la semafor și cu posibilități reale de optimizare.
Vedem că problemele de trafic au devenit una din prioritățile cetățenilor în relația cu administrația locală. Preocupările noastre pentru dezvoltarea sistemelor de biciclete, trotinete și autobuze sunt pe direcția bună, dar nu suficiente. Ele ar trebui însoțite și de îmbunătățiri pe măsură a modurilor tradiționale de transport, încă foarte folosite – auto și pietonal. Oamenii vor continua să cumpere mașini și aglomerația va fi tot mai mare. Orașul se va aglomera. Iar pentru aceasta, pârghiile pe care Comisia de circulație a mun. Sibiu le are la îndemână nu sunt suficient folosite”, a spus Pleșciuc.
Acesta a rugat-o pe Astrid Fodor să analizeze modul de lucru al comisiei menționate.
Lucru pe care Fodor i-a replicat că l-a făcut deja. Totodată, primarul a ținut să precizeze că și în legătură cu sesizările primite pe aplicația Sibiu City App a luat măsuri, fiind la curent cu faptul că multe dintre acestea rămân fără răspuns. În altă ordine de idei, Astrid Fodor s-a arătat nemulțumită că în cadrul interpelării lui Ioan Pleșciuc acesta a folosit expresiile „un grup de cetățeni” sau „mulți sibieni”.
„Am făcut o analiză a activității Comisiei de circulație; au fost câteva disfuncțiuni și am schimbat o serie de persoane care sunt în comisie și care conduc comisia de circulație.
Dar dvs. folosiți de fiecare dată „un grup de cetățeni”. Dacă vă întâlniți cu câțiva vecini nu înseamnă că trei sferturi din Sibiu e de părerea dvs. Noi trebuie să satisfacem majoritatea cetățenilor, nu fiecare dorință punctuală. Raportându-ne la populația Sibiului, vreau să știu ce înseamnă „foarte mult”: 10, 15, 10.000, 100.000, 50.000, ar fi mai clar modul de exprimare.
Dar o să analizăm. Să vedem unde s-a rătăcit propunerea dvs., se va analiza și vom vedea dacă într-adevăr eficientizează acolo modul în care se circulă sau este o propunere care… Nu toate propunerile care ni se fac sunt bune(…).
Aceeași analiză s-a făcut și la aplicația Sibiu City APP, unde s-a constatat de asemenea disfuncțiuni, unde s-a constatat că anumite servicii nu răspundeau sau dădeau problema în lucru și în lucru rămânea 2-3 luni și nimeni nu mai știa dacă s-a rezolvat. Sper că introducând-o inclusiv în fișa de atribuții, cu sancțiuni – fiecare a primit-o în fișa de post – să răspundă în termen și dacă nu, va suporta consecințele. Sper că se va îmbunătăți ceva”, a răspuns primarul.
Sursa Foto: Facebook Sibiu City APP
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Eu sint fff multumit de aplicatie! Am facut citrva sesisari referitor la gropile din asfalt( sint unele in care se pot planta arbori cu balot de pamint la radacina!!)si la fiecare sesisare am primit cite doua raspunsuri. Una ca s a primit sesizarea si urmatoarea ca sesizarea a fost trimisa mai departe comp care se ocupa cu asfaltarea gropilor! Deci sesizarile AU PRIMIT RASPUNS!!! Ca nu s au asfaltat gropile si dupa luni si sesizari repetate pt acelasi caz(la fiecare primeam raspuns) aia chiar nu mai conteaza!!! Gropile exista in continuare!!! Dar avem oras smart…iata ca…aplicatiile functioneaza.. primaria raspunde mereu numai ca NU REZOLVA NICIODATA NIMIC!!!!! Asteptam si alte…aplicatii la fel de utile si rezolvari la fel de ineficiente spre bataia de joc cit mai crunta la adresa cetatenilor
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
incompetentii de la primarie ar trebui sa iese prin cartiere si sa vada problemele, nu sa stea la birou, sa o arda aiurea si apoi sa zica ca nu sunt suficienti care fac plangeri. Bugetari de lux platiti din banii sibienilor. Asteapta sa le vina problemele pe tava ca apoi sa le faca uitate. O bataie de joc la adresa sibienilor care platesc taxe si impozite. Iar comisia de circulatie e o adunatura de incompetenti platiti gros din bani publici si care nubsunt in stare sa sincronizeze niste banale semafoare. vedeti cum sunt sincronizate semafoarele de pe milea, esti singur pe strada la 1 noaptea si prinzi unda rosie. doar in filmele cu idioti mai vezi asa ceva.
-
Ce face Plesciuc e o mizerie. Avand in vedere ca individul a fost director tehnic in primarie si a demonstrat ca a fost nul ma mir ca mai are tupeul sa deschida gura. Dar unii isi merita soarta mai ales ca au fost avertizati inainte de concursul pentru postul de director tehnic in care Plesciuc la scris a avut a doua nota dar la interviu culmea a reusit sa ia o nota mai mare ca unul din directorii actuali din primarie. Nu doamna Fodor si doamna Leca ca meritati ce va face Plesciuc ?
-
In iarna, dupa zapada mare, am sunat la Primarie, pur si simplu la un tel gasit pe site. Era devreme, cred ca a raspuns o doamna de la conta ceva. Am explicat ca un om normal ca e un copacel doborat de zapada in Subarini si ca e pacat de el. Fara nr inreg , fara nimic.
La primul dezghet l-au inviat cu niste tutori super.
Le multumesc ptr profesionalism!
Ducem lipsa de timp, rabdare si oameni care iubesc ce muncesc!
Cityapp trebuie sa reflecte cele de mai sus, poate sa fie un ex de „Asa da”! nu sa ajunga o sursa de „Asa nu”.
Floare cu floare se face primavara!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dacă ai permis, du-te și preda-l!
In sfarsit se face dreptate! Abia astept momentul in care vor ramane doar optiuni de vot corecte, ca Bolojan si…
Daca un om normal ar fi 20% din cat face asta ar fi fost de mult la racoare.Dar nu,el nu…
In viitor ai zburat din USR!
Sa fim seriosi.Cati copii mai sunt cu limba materna germana.Limba materna in Romania este majoritar ROMANA.













Lasă un răspuns