Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Republicii din Brașov vs. Bălcescu din Sibiu. Plusuri și minusuri

Alin Bratu
53
Print

Am încercat să intrăm în pielea unui turist de o zi și să petrecem câteva ore pe artera centrală a orașelor Sibiu și Brașov pentru a face o comparație între ce oferă fiecare.

Publicitate
Publicitate

Accesul s-a făcut cu autoturismul, iar aici Brașovul primește primele aprecieri. Fără îndoială, orașul de lângă Tâmpa e mult mai larg și mai darnic cu traficul auto, decât Sibiul. Nu-mi imaginez cum poți intra până aproape de Turnul Sfatului din Sibiu pe o șosea cu trei benzi pe sens și să găsești câteva zeci bune de locuri de parcare. Ca în Brașov…

Citește și: 

Comparație Sibiu – Brașov. Suntem bătuți la economie și turism, dar suntem peste la educație și siguranță

Parcări: Găsești mai ușor în Brașov, dar e mai scump decât în Sibiu. Dacă plătești prin SMS e mai scump peste tot

Am ajuns în Brașov aproape de ora amiezii, iar în jurul primăriei, care este „peste drum” de Republicii, am numărat peste 7 locuri de parcare libere până să mă decid asupra unuia. Poate a fost noroc, însă mi-a prins foarte bine. Nu știu orașul și mi-ar fi fost foarte greu să mă strecor pe străzi adiacente, multe cu sens unic, să mă întorc, să mă răsucesc, să găsesc un loc liber, așa cum o facem de regulă în Sibiu.

Deși există ideea că atunci când o administrație facilitează accesul autoturismelor efectul va fi ca numărul acestora să crească, însă în Brașov, mi se pare, după o scurtă vizită, ce-i drept, că nu e tocmai așa. Se circulă ușor pe bulevardele largi, iar locurile de parcare se găsesc relativ repede.

Plata parcării se face în principiu la fel ca în Sibiu, însă în Brașov e mai scump. Dacă aici, în Sibiu, poți lăsa mașina parcată cu 10 lei toată ziua, sau 2,20 euro dacă apelezi la serviciul de plată prin SMS, în Brașov te costă 60 de cenți pentru 60 de minute. Dacă parchezi 6 ore mașina în zona centrală, ajungi să plătești în total 3,6 euro plus TVA.

Republicii din Brașov vs. Bălcescu din Sibiu. Plusuri și minusuri

Plata prin SMS e mai scumpă în ambele orașe decât dacă ai plăti la automatele din parcare. Din păcate, dacă ești străin de oraș îți va veni greu să le găsești. În Sibiu, dacă găsești un automat te costă 10 lei și poți plăti și cu cardul. Prin SMS, în lei, ajungi la puțin peste 13 lei, cu tot cu TVA.

În Brașov ești ca la mall. În Sibiu, ca la târg

O să doară asta, însă centrul Brașovului pare mult mai modern decât cel al Sibiului. Nu am numărat mai mult de 4-5 covrigării în centrul Brașovului, afaceri care sunt în abundență în Sibiu. Excesiv de multe, încât ai impresia că undeva trebuie să fie și un carusel de iarmaroc. E din același film: gogoși, vată de zahăr și covrigi.

În plus, în Brașov găsești mult mai multe magazine în care poți cumpăra și altceva decât statuete cu Dracula, ii îndoielnice și globuri chinezești. Nu lipsesc din Brașov magazine de marcă, dar și mici puncte de vânzare ale unor ateliere locale.

Citește și:

Sibiu vs. Cluj, în opinia unei sibience. „La Cluj, totul e atât de diferit, încât Sibiul îți pare un orăşel micuţ pentru turiştii din Nemţia”

În privința restaurantelor, probabil că raportat la preț și gust lucrurile sunt sensibil egale, însă Brașovul are avantajul de a avea funcționale și străzile secundare. Nu le cunosc după nume, însă din Bulevardul Republicii ies străduțe care la rândul lor extind aria comercială a orașului. Sibiului îi lipsește asta, făcând excepție doar strada Cetății marketată drept „cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, însă pe care nu găsești decât un singur restaurant și o cofetărie de care nu știu nici mulți localnici.

Republicii din Brașov vs. Bălcescu din Sibiu. Plusuri și minusuri

Interesant la Brașov, spre deosebire de Sibiu, e că terasele sunt amplasate pe mijlocul pietonalei și funcționează pe principiul meselor din zona de food-cort de la mall. Îți cumperi mâncarea și te așezi pe cea mai apropiată terasă.

Publicitate

„Am fost în Brașov, mă duc în fiecare an, foarte des în Brașov. Mie mi s-a părut plictisitor. Dacă te duci atât de des ca mine, îți va părea plictisitor. Am rude acolo, mă duc acolo în week-end, îmi place orașul, dar mi se pare plictisitor. E monoton. Am fost și în alte părți și am văzut foarte mare diversitate”, primarul Sibiului, Astrid Fodor, în martie 2016.

Nu am știut de acest principiu și am rămas așteptând vreo jumătate de oră și nimeni nu m-a întrebat de sănătate, deși erau câteva meniuri pe masă. Localnicii, în schimb, veneau cu tava cu băuturi, cafea ori prăjituri și se așezau la masă. Nu-mi dau seama dacă acest sistem este mai funcțional sau nu, însă totul pare puțin mai îngrijit. Pe străduțe, însă, fiecare restaurant sau cafenea are propria terasă, pe modelul Sibiu, însă sunt mult mai simple, nu sunt încărcate cu tablă, plastic și lemnărie de prost gust.

Terasele din Brașov, de pe Republicii, au aproximativ aceeași formă și aceeași suprafață, spre deosebire de cele din Sibiu care au intrat într-o spirală a opulenței fără noimă.

Piața centrală din Brașov, însă, în ciuda prezenței Bisericii Negre, pare sub Piața Mare din Sibiu, însă brașovenii se chinuie de câteva luni să aleagă un proiect prin care să fie transformată substanțial.

Citește și: 

Viața în zona Sibiului în comparație cu viața în zona Craiovei. Experiența unei familii: „Doar aici ne vedem locuind”

Dar în Sibiu ai ce face

Întreaga săptămână în Brașov a fost lipsită de evenimente cât de cât atractive. Niciun concert, ci doar obișnuitele filme de la cinema, piese de teatru pentru copii și eventual serate dansante în vreun club din oraș.

În Sibiu, pe de altă parte, am avut Turul Ciclist, târg de vinuri și muzică în Muzeul Astra, concerte în mai multe locații cu ocazia Zilelor Americane, plus turneu de volei pe plajă în chiar buricul târgului, în Piața Mică.

Republicii din Brașov vs. Bălcescu din Sibiu. Plusuri și minusuri

Deși mulți sibieni cârcotesc atunci când vorbesc despre evenimentele care se află pe agendele culturale ori sportive ale Primăriei Sibiu și Consiliului Județean, acestea atrag numeroși români din alte județe, dar și străini. În plus, faptul că acestea se desfășoară de mai mulți ani, dau senzația oricărei persoane care vrea să vină în Sibiu că tot timpul se întâmplă ceva.

Sibiul, depășit de Brașov la numărul de turiști

Județul Sibiu este pe locul 4 la nivel național după numărul de turiști străini, în primele cinci luni ale acestui an, conform Institutului Național de Statistică (INS). Brașovul se află însă pe locul 2, după București.

În județul nostru au ajuns până în luna mai, inclusiv, 31.367 de turiști străini, fiind depășiți doar de București (331.070), Brașov (52.805) și Cluj (43.687).

Pe de altă parte, numărul turiștilor străini este în scădere, în Sibiu. În comparație, în 2019, ultimul sezon turistic de dinaintea pandemiei, ajungeau în Sibiu 39.848 de turiști străini, mai mulți cu aproape 8.000 de persoane, o scădere cu 21%.

După numărul total de turiști, Sibiul se află pe locul 6, cu 178.459 de persoane. Județul este depășit de București, Brașov, Cluj, Prahova și Bihor.

După numărul de înnoptări, Sibiul se află pe locul 10, la nivel național. Cu 290.545 de înnoptări, Sibiul este depășit de București, Brașov, Prahova, Cluj, Bihor, Vâlcea, Suceava, Constanța și Mureș.

Republicii din Brașov vs. Bălcescu din Sibiu. Plusuri și minusuri

Diferența de turiști străini dintre municipiul Sibiu și municipiul Brașov se vede chiar și principalele pietonale ale celor două orașe. Din cinci persoane, una vorbește cu siguranță altă limbă în centrul Brașovului, iar o posibilă explicație este dată de apropierea de București.

Pentru numeroși turiști străini care ajung în București, cea mai la îndemână ieșire din capitală este Valea Prahovei – Bran – Brașov.

În cifre, Sibiul e mai sigur

Datele statistice arată că din punct de vedere al siguranței, Sibiul stă puțin mai bine decât Brașovul, însă ambele județe (nu există o statistică la nivelul Institutului Național de Statistică la nivel de localități) sunt peste media națională.

Brașovul avea în 2021 207 persoane condamnate definitiv la 100 de mii de locuitori, în timp ce Sibiul avea 194. Media națională era în 2021, ultimul care apare în statistici, de 185 de persoane la 100 de mii de locuitori.

În comparație, în anul 1990, Brașovul avea 169 de persoane condamnate la 100 de mii de locuitori, iar Sibiul doar 137, fiind și cea mai mică cifră înregistrată după Revoluție. Media națională era atunci de 160 de condamnați definitiv la 100 de mii de locuitori.

Date:

Populație (ultimul recensământ)

Municipiul Brașov – 237.589

Municipiul Sibiu – 134.309

Produsul Intern Brut (PIB) (2022)

Brașov – 48,9 miliarde de lei

Sibiu – 30,3 miliarde de lei

PIB pe cap de locuitor (2022)

Brașov – 17.874 lei

Sibiu – 15.350 lei

Populația ocupată civilă la sfârșitul anului (2022)

Brașov – 248.900 de persoane

Sibiu – 182.600 de persoane

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

53 de răspunsuri

  1. Avatar Din Brasov
    Din Brasov
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    45
    71
    1. Avatar Unsibian
      Unsibian

      Dacă alea 5 clase sunt de tren personal, te cred pe cuvânt.
      Semnat UnIasovean

      34
      15
    2. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Era ciudat daca traind acolo nu erai de parerea asta. Ai fi fost masochist.

      25
      8
    3. Avatar Emila
      Emila

      Stai acolo, nu te întoarce

      30
      14
    4. Avatar Hehe
      Hehe

      Eu sunt brasovean și m-am mutat in Sibiu ca nu am mai putut suporta cele 2 plăgi majore ale orașului : urșii și moldovenii!:)

      10
      1
  2. Avatar Carcotel
    Carcotel

    Chiar daca arata ca un continua taraba de targ de vechituri in care maimutele si-au facut de cap, pietonala Balcescu arata de „n” ori mai bine decat pietonala „Republicii”. Fara suparare pentru iaso…pardon, brasoveni 🙂

    60
    36
    1. Avatar Just me
      Just me

      „un continua taraba”? Mda… e firesc ca tie sa iti placa mult pe Balcescu!

      23
      24
    2. Avatar Arin
      Arin

      Dacă tot o tragi cu „Iasov , hai să-ți servesc și eu una, ca să fim „marămite”, cum ziceți voi în dulcele grai „românesc”, chit: dacă ne gratulați cu prefixul de Ia-șov, meritați și voi un sufix: Sibi-ova… Ghici ghicitoarea!?

      7
      7
  3. Avatar Noichita Caldeanu
    Noichita Caldeanu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    26
    53
  4. Avatar Siebenbürger
    Siebenbürger

    Când te naști la o aruncător de băț de Brașov, degeaba trăiești de ani buni la Sibiu că tot înspre Tâmpa tragi.
    Sibiul nu se poate compara cu Brașovul din pricina lipsei cvasitotale de evenimente culturale de la Brașov (un oraș ajuns foarte plictisitor). De ce au mai mulți turiști? Din simplul motiv că au de 3 ori mai multe locuri de cazare (construite în mare parte de comuniști) și e mult mai ușor pentru o agenție de turism să cazeze turiștii la Brașov!

    68
    18
    1. Avatar Just me
      Just me

      Sa fie „evenimentele culturale” o modalitate ideala de sifonare a banilor publici? Doar intreb…

      32
      29
  5. Avatar Sibian
    Sibian

    Cum sa încerci sa compari Sighiul cu Iasovul. Vorbim de 2 națiuni diferite de emigranti și 2 conduceri diametral opuse ca și concepție. Corul babelor FDGR versus lupii tineri din USR.

    42
    29
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      12
      32
    2. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      „Lupi”
      Hahaha

      9
      11
  6. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Terminati cu invrajbirea asta tampita din comparatiile dintre Brasov si Sibiu. Ca si cand nu ar fi excelent ca exista amandoua.

    48
    0
    1. Avatar Confunzi
      Confunzi

      Nu e vorba de invrajbire. E doar o comparare de administratii. La Sibiu primarul zice ca nu face infrastructura pentru…..a proteja orasul de masini si nu pentru ca e incompetent si fata viziune ,facand strazi noi in camp de doar 7m latime, fix pe urma drumului de carute fara sa modifice nici macar raza unei curbe pentru fluidizare.

      17
      6
    2. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Tu crezi ca banii cresc in copaci? Un drum mai lat costa mai mult. In caz ca nu ai observat, nu suntem o tara deosebit de bogata. Iar daca se luau bani de la altceva, cei care voiau chestiile celelalte erau nemultumiti. Simplu.

      10
      10
    3. Avatar Locul vostru e sub Tâmpa
      Locul vostru e sub Tâmpa

      Confunzi tu. La fiecare 3 luni apare câte un articol – în Brașov bulevardul e mai larg, în Brașov aeroportul e mai lat, în Brașov turiștii sunt mai mulți, mai bogați, iarba e mai verde. Dacă vă place în Brașov, mergeți acolo, că nu vă simte nimeni lipsa.

      19
      6
    4. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Autorul oricum nu e din nici unul dintre ele, e dintr-un orasel mai prapadit asa si ii provoaca o placere ideea de a face oameni fata de care se simte complexat datorita originii sa se certe intre ei. E doar ipoteza mea 🙂

      11
      1
  7. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Si de cand a avea multe covrigarii e rau? :)))))))) trebuie sa stam la restaurant daca vrem sa mancam ceva? Voi ati fost in Vest sau doar la all inclusive in Bulgaria si Turcia?
    Pe langa ca nu vand doar covrigi ci si patiserie foarte buna. La care se inghesuie turistii.

    32
    11
  8. Avatar Un sibian
    Un sibian
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    31
    45
    1. Avatar Un sibian
      Un sibian

      Evident ma refer la viziunea administratiilor/primariilor, nu la locuitori

      12
      9
  9. Avatar Ionel
    Ionel
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    28
    45
    1. Avatar Ghita Pristanda
      Ghita Pristanda

      Ionel, mamaie, nu cumva era mai corect Jean? Având în vedere originile tale?

      16
      2
    2. Avatar Ionel
      Ionel
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      7
  10. Avatar Jess
    Jess

    Nu am inteles de ce se plusează pe similitudinile cu un mall. E ceva pozitiv? Pt mine nu. Dar având in vedere proximitatea de Bucale nici nu avea cum sa fie altfel la Brașov.

    32
    9
    1. Avatar Unsibian
      Unsibian

      Carevasăzică Brașovul e un mall plin cu mititei?

      22
      6
    2. Avatar UnBrasovean
      UnBrasovean

      Cu mitici … nu mitiei :))

      Nu va faceti griji, daca nu au ajuns si la voi au sa ajunga curand!

      6
      5
  11. Avatar Sparrow
    Sparrow

    Ne duelām in opinii cu salamul la pungā sā vedem pânā disearā care-o are mai lungā

    28
    2
  12. Avatar DB
    DB

    Brasovul în forma actuala (bună sau rea) datoreaza foarte mult lui G. Scripcaru care a lărgit toate bulevardele din oraş şi a destupat căile de acces dintre diversele cartiere. Factorul „cultural” care distinge Bv este că acolo nu găseşti manifestări ale saltimbancilor ci obiective de vizitat desfăşurate în straturi sau cercuri concentrice: 1. Piaţa Sfatului (cu Casa Sfatului) şi restul obiectivelor din jur: Biserica Neagră şi tot ce se află pe Bariţiu, Mureşenilor, Bălcesu şi Castelului – comparativ cu SB numărul mare de librării din acest areal şi actvitităţile pe care le au săptămânal îţi dau indicii reale despre preocupările culturale din BV, 2. urcând pe „După Ziduri” către Liceul A. Şaguna, Poarta Ecaterina, Poarta Schei, Aleea pe sub Tâmpa majoritatea turnurilor din centura de fortificaţii şi a bastioanelor sunt recondiţionate sunt deschise publicului şi sunt destinate expoziţiilor. 3. Ar mai fi Cetatea sau în partea opusă zona veche românească din Şchei şi Prima Şcoala Românească cu biserica Sfântul Nicolae. 4. Dacă încă nu te-ai săturat de vizitat poti merge spre periferie: Pietrele lui Solomon, Bartolomeu, sau dacă eşti mai aventuros se poate încerca o vizită în rezervaţia de indieni din Noua (aşa i se spunea prin anii ’90) la Grădina Zoologică.

    37
    36
    1. Avatar Eco
      Eco

      MINUNAT SI REALIST COMENTARIU! Acesta este frumosul Brașov

      24
      17
    2. Avatar Eco
      Eco
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      8
      17
    3. Avatar Turistul
      Turistul

      Obiective le care le vizitezi in maxim 2 ore, sa fim seriosi, e oras frumos Brasovul dar la partea culturala e cvasi necunoscut! 0 evenimente promovate in vreun fel coerent. Nu mai zic de Cetatuia, un monument al coruptiei locale. Cand apreciem ceva, haideti sa fim realist obiectiv, ca degeaba vopsim gardul.

      12
      2
    4. Avatar Lickdadick
      Lickdadick

      Pai dacă-i tot aduceți ode lui Scripcaru , lacheul lui Băsescu, puneți-i orașului numele Scripcaru , ca voi sunteți obișnuiți , v-ati mai numit și Orașul Stalin in trecut 🙂

      6
      2
    5. Avatar Haha
      Haha

      Pai putea si Sibiul sa se fi numit asa… dar, deh, cred ca Salam de Stalin suna cam nasol! In plus, demersul de redenumire a orasului, oricat de nasol ar fi fost, viza un oras SEMNIFICATIV.. prin urmare, Sibiul a fost ocolit…

      0
      0
  13. Avatar Sibian
    Sibian

    In Piata Centrala din Brasov nu se afla nicio biserica neagra. Macar atat sa fi observat „turistul” nostru care compara merele cu perele. Sa compari centrul Sibiului cu oricare alt oras din Romania, e ca si cum ai compara Viena cu Instanbulul

    38
    19
  14. Avatar Bubi Seven
    Bubi Seven

    De departe castiga Sibiul, dupa ce bokor sot a deschis niste tarabe de inghetata nevaivazute in lume !

    28
    11
  15. Avatar D.M.
    D.M.

    Consiliile Judetene din Prahova, Constanta, Brasov, Maramures si altele au adoptat biletul unic pentru vizitarea muzeeleor ce sunt in subordinea lor. Se pot vizita intre 5 si 15 muzee (depinde de judet) cu maxim 30 de lei, si cu valabilitatea biletului de 5 zile.
    La Sibiu – capitale nesimtirii vatafilor in functii publice, la muzeul Astra (in subordinea CJ Sibiu) un bilet costa 35 de lei, iar daca e vreun eveniment se cauta metode de a fi taxat suplimentar !
    Asta e Sibiul fata de restul tarii. Un patrimoniul al comunitatii transformat in SRL de facut bani, de catre unii ce se cred mici dictatori vesnici in functii, desi ei trebuie sa fie la dispozitia cetateanului.

    41
    16
  16. Avatar Turistul
    Turistul

    Cred ca nu ati fost in Brasov intrun weekend de vara cand efectiv colcaie de turisti si 0 sanse sa gasiti parcare, daramite loc liber la o terasa ok. Este sufocat. Iar evenimente aproape deloc, ca pana la urma e plin de bucuresteni dornici de un pic de libertate in afara capitalei, nu de teatre si expozitii.

    21
    1
  17. Avatar Cirstian
    Cirstian

    Fantastic cum populatia Ocupata a Sibiului este 50% mai mare decat populatia totala a Sibiului.

    11
    5
    1. Avatar UnBrasovean
      UnBrasovean

      Una se refera la Municipiu (asa cum este si mentionat), cealalta se refera la judet.

      4
      2
  18. Avatar Asta e
    Asta e

    Nu înțeleg cum îți poți lua dislike-uri când nu faci decât să expui realitatea. Accesul în muzee, păduri și parcuri trebuie să fie accesibil tuturor…. pentru că DEJA le plătim prin taxe și impozite locale. N-am spus gratis…am spus accesibil, nu spun pentru toată lumea…spun pentru cei cu reședință de județ SIBIU.

    19
    5
  19. Avatar Arin
    Arin

    Chestia cu „la Sibiu ai ce face, la Brașov, nu”, când taman în săptămâna respectivă a fost Festivalul Comediei, când opera și filarmonica ies în Piața Sf. Ioan, cum se întâmplă în fiecare vară, când a fost Gaudeamus de vară în Piața Sfatului sau Barcensis, festivalul care se întinde pe durata a două luni, mi se pare că ești în căutare de nod în papură. Și ce mai cred este că, fără a generaliza, sibienii își doresc prea mult să se compare cu alții, ceea ce pare de neînțeles dacă pretinzi că ești bine cu tine însuți. Asta poate să țină de obiceiul omului necăjit, care s-a văzut peste noapte pricopsit cu câte ceva… Nu avem ce compara, dragi sibieni, pur și simplu e o chestie de educație, iar dacă un primar dă apă la moară acestei „vocații” e, cum se spune, „…prea ca la țară!”. Era să uit, că tot veni vorba de educație: uitați-vă pe ratingul celor două universități și veți înțelege mai mult de ce e bine să taci și să faci! Despre Sibiu numai de bine!

    12
    5
    1. Avatar Haller
      Haller

      Sibienii in simplitatea lor chiar au ajuns sa creada ce le spune Chireac si sa nu vada realitatea.. Azi am avut un ghid ,sibian baiat fain , dar care in afara Sibiului , Budapestei si Vienei nu vazuse altceva din lumea larga . Rezultatul a fost ca turistii m -au intrebat daca el chiar crede ce spune. Eu le am explicat ca asa sunt oamenii ,naivi si usor de prostit de orice saltimbanc ratat care se crede George Vraca!

      4
      0
    2. Avatar Brad
      Brad

      :))) cel mai penibil comment ever:)) Au avut un festival care a ținut 2 luni … La voi și urșii din Racadau sunt educați la incredibila universitate din oraș care e mult peste Harvard si Oxford. Frustrare mare frate Arin:)

      0
      3
    3. Avatar Arin
      Arin

      Brăduleț brăduț brăduț, stai jos că-ți dau 4 cu maximum de indulgență! Ți-am zis, ăsta e felul unora dintre voi de a face mereu comparații, iar cea făcută de tine cu Harvard sau Oxford, răsturnând propria mea apreciere, denotă un mod îngust și pueril de gândire. Da’, vorba aia: unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

      3
      0
  20. Avatar Ion
    Ion
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    12
    22
    1. Avatar Luminita
      Luminita

      cunoastem, blocuri cu buda in curte

      14
      7
    2. Avatar Hermann Stadt
      Hermann Stadt

      Nu te contrazic,probabil așa o fi.Doar stau și mă întreb de ce tineretul vâlcean vine la Sibiu?Ce ii atrage așa mult aici?Niciodatanu am să înțeleg de ce ai veni la Sibiu dintr-un loc mai frumos într-unul mai urat?Pentru locurile de munca de pe platformele industriale?Atunci e trist,niciodată nu vei putea sa faci nimic cu salariile mizere care se plătesc în fabricile din Sibiu.

      18
      1
    3. Avatar Adrian
      Adrian

      Hermann Stadt Daca salarile sunt mici atunci sa ramana la ei pentru ca nu ne deranjeaza si cat despre orase daca Rm. Valcea arata mai bine ca Sibiu iseamna ca nu sti ce vorbesti, cand vreodata satul ala va arata mai bine ca Sibiul cat despre salarii suntem in top 5 cele mai mari salarii din Romania, am intrebat un oltean dece vine in Sibiu la care imi raspunde pentru ca aici castiga si cu 2000 de lei mai mult decat in Valcea si tu spui salarii de mizerie, esti pe langa baiatule…

      1
      0
  21. Avatar Rosu
    Rosu

    Bag sama ca nici ziar n-au brasovenii, trebe sa vie aici sa comenteze…

    2
    3
    1. Avatar Haha
      Haha

      Neuronii tai iti sugereaza ca aici e un ziar, asa=-i?? :))))

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate