Primăria Sibiu a anunțat deja că sistemul Sibiu Bike City se va extinde până la finalul anului cu opt stații noi și o sută de biciclete. Marian Istrate, administratorul firmei câștigătoare a licitației – Sustainable Urban Mobility Solutions din București, a declarat pentru Turnul Sfatului că bicicletele de închiriat vor ajunge și în Zona Industrială Vest, existând atât solicitări pentru acest pas cât și cifre care să justifice demersul.
”Noi am semnat contractul la 1 septembrie și avem termen până la finalul anului să montăm noile echipamente. Am plasat deja comanda și am prioritizat producția la furnizorul din Canada. Vom amplasa opt stații noi de închiriere cu o sută de biciclete noi. Sunt același model ca și cele existente deja. Noile stații vor fi atât în zona centrală a Sibiului cât și în Zona Industrială Vest”, a precizat Marian Istrate.
Oficialul firmei câștigătoare a dat un exemplu care arată interesul crescut al sibienilor pentru a merge la serviciu cu bicicleta.
”Există multe cereri pentru Zona Industrială Vest, se pare că sunt mulți navetiști care vor să folosească bicicleta atunci când merg la lucru, mai ales când traficul devine aglomerat pe Șoseaua Alba Iulia. Noi am observat această tendință și când s-a închis temporar podul peste Cibin, am înregistrat o creștere semnificativă a închirierilor de biciclete atât la stațiile de la capetele podului cât și în vecinătate, pe Maramureșului”, a declarat Marian Istrate.

O extindere va exista și la stația de la stadion, care este, conform cifrelor ”cea mai folosită din Sibiu”. Majoritatea închiriază bicicletele pentru a se plimba prin Parcul Sub Arini sau pentru a merge spre Zoo, ori Pădurea Dumbrava cu Muzeul în aer liber.
Administratorul Sustainable Urban Mobility Solutions mai spune că trendul folosirii bicicletelor de închiriat în Sibiu este clar unul ascendent. Dacă anul trecut s-au consemnat peste 60.000 de închirieri, având în vedere că sistemul a fost pus în funcțiune la 1 mai, anul acesta deja se apropie de 50.000 de utilizări și mai sunt câteva luni cu vreme bună.

Important de precizat că opt stații noi sunt eficiente energetic prin panourile solare care le vor asigura necesarul de curent pentru funcționare. De la acest terminal utilizatorii pot închiria biciclete cu ajutorul unui card bancar, pot afla informații despre abonamentul pe care îl dețin și pot afla codul pentru deblocarea unei biciclete, după ce efectuează plata.
De asemenea, pentru cei care nu au mai închiriat biciclete Sibiu Bike City, pe terminal se găsesc instrucțiuni pentru închiriere și utilizarea corectă, date de contact pentru echipa care administrează sistemul, precum și o hartă interactivă cu trasee si poziționarea tuturor stațiilor Sibiu Bike City.
În urma extinderii proiectului Sibiul va ajunge al 640 de biciclete disponibile de închiriat. Reamintim că la finalul lunii aprilie 2022, Primăria Sibiu a deschis sistemul Sibiu Bike City format din 49 de stații de închiriere amplasate în 44 de locații, dotate cu 540 de biciclete și 12 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități, împreună cu un program informatic care să gestioneze digital funcționarea sistemului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incep cu…..pentru ca oricum as fi fost cenzurat de redactie… Aceste puncte-puncte sunt cele mai abjecte epitete pe care eu…
Vorbesti aiureli. Ce legatura au „useristii” cu toate astea? Mai schimba postul de pe Realitatea TV, Romania TV si Antena…
In secolul XVII in Finlanda tinerii pretendenti la casatorie trebuiau sa dovedeasca in fata preotului ca stiu sa citeasca Biblia…
Păi dacă shaorma are gust de castravete murat, nu e ce trebuie, ori?
Nici macar nu au asfaltat mare lucru comunistii, marea majoritate a strazilor din Sibiu au foat asfaltate dupa 1990. 90%…













Lasă un răspuns