Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Conferințele Astra: cinci artiști sibieni vor discuta despre arta contemporană și rolul ei în societatea actuală

Adina Bota
0
invitatie-dezbatere-2-eqhc

A doua întâlnire a Conferințelor Astra va aduce în discuție arta contemporană și locul artiștilor contemporani și va avea loc miercuri, 20 septembrie, de la ora 18.

Publicitate
Publicitate

Invitați să discute pe marginea subiectului celei de-a doua conferințe sunt Alexandru Chituță, Ștefan Crețu, Dan Perjovschi, Cătălin Precup și Florin Viorel.

„Dezbaterea va fi moderată de managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu, Răzvan C. Pop, care va aduce în discuție aspecte privind:  caracteristicile definitorii ale artei contemporane și ale artiștilor, rolul artei în societatea actuală, complexitate, diversitate, limite și provocări în demersurile artistice, angajarea și catalizarea socială a celor care produc și expun artă,  diversitatea platformelor de comunicare și prezentare a muncii artiștilor, intersecția artei cu tehnologiile digitale, implicarea instituțiilor culturale în promovarea artei și coagularea comunităților de artiști și ale celor pasionați de artă”, transmit reprezentanții Bibliotecii Astra într-un comunicat de presă.

Publicitate

„Conferințele ASTRA” reprezintă o platformă de conectare a marilor actori culturali din România, dar mai ales din județul Sibiu. Evenimentele se desfășoară sub forma unor dezbateri având ca temă centrală promovarea culturii scrise. Întâlnirile sunt moderate de personalități locale din sfera culturală sau civică, fiind gândite ca dezbateri înregistrate video, la care publicul interesat poate participa în auditoriu.

Seria de discuții a debutat în data de 14 septembrie 2023, cu evenimentul „De ce este fotografia o artă”.

Conferințele sunt găzduite de American Corner Sibiu, spațiul situat la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, și transmise live pe pagina de Facebook și în mediul online.

Programul conferințelor:

  • De ce este fotografia o artă? – 14.09.2023
  • Locul artiștilor contemporani – 20.09.2023
  • Cercetarea ca educație – 29.09.2023
  • Ziua Educației – 5.10.2023
  • Cartea și limba română în 2023 – 1.11.2023
  • Enciclopedia Română la 100 de ani de la moartea lui Cornel Diaconovici – 29.11.2023
  • Ziua Sibiului: Există o identitate a Sibiului? – 20.12.2023
  • Ziua Sibiului: Sibiul în 1191 – 20.12.2023
  • JOS! Despre comunism după 30 de ani de la Revoluție – 21.12.2023
  • JOS! Cenzura – 21.12.2023

„Proiectul „Conferințele ASTRA” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate