Lansarea cărții „Apoldu de Sus – un sat transilvan”, lucrare monografică realizată de Martin Bottesch și Ulrich A. Wien a avut loc joi, 12 octombrie, de la ora 17, la spațiul American Corner Sibiu de la etajul cinci al Bibliotecii Județene Astra.
Spațiul American Corner Sibiu a fost plin de apropiați ai lui Martin Bottesch, fost președinte al Consiliului Județean Sibiu. Gazda evenimentului a fost directorul Bibliotecii Județene Astra, Răzvan Pop, iar invitat a fost conf. dr. Adinel Dincă.

„Ne bucurăm foarte mult că ne sunteți alături astăzi, este un eveniment special și mă bucur că se întâmplă la Biblioteca Astra dintr-un motiv pe care o să vi-l explic indirect. La un curs cu studenți un ghid le spune studenților că nu știu ce norocoși sunt pentru că la Biblioteca Astra au o cameră unde găsesc monografiile satelor și localităților din Sibiu și trebuie doar să caute localitatea pe care doresc să o cerceteze și o găsesc. În acest spirit de idei al monografiilor, al prezentărilor de localități, iată că avem una dintre cele mai reușite astfel de lucrări scrise în ultimii mulți ani, este lucrarea domnilor Bottesch și Ulrich A. Wien, despre Apoldu de Sus, partea a orașului Miercurea Sibiului, este o lucrare consistentă, este incredibil de bine lucrată și este binevenită. Mii de mulțumiri că ați făcut acest efort de a fi astăzi prezenți. Această carte este gratuită pentru că este realizată și tipărită prin fondurile date de Guvernul României prin Departamentul pentru relații interetnice și de Forumul Democrat German, dar cei care doresc un exemplar pot lăsa o donație, toți banii care se vor strânge se vor duce către restaurarea epitafului din Parohia ortodoxă Apoldu de Sus”, a spus Răzvan Pop, managerul bibliotecii Astra.
A urmat apoi prezentarea cărții făcută de Martin Bottesch care a îmbinat pasiunea pentru istorie cu detalii interesante pe care le-a găsit de-a lungul cercetării.
„Mă bucur că sunteți așa de mulți interesați de cartea noastră. Cartea a mai fost prezentată în august la Apoldu de Sus unde locuiesc cei cărora se adresează în primul rând. Îl avem pe domnul Ulrich A. Wien, care este co-autor al cărții și domnul Adinel Dincă din Cluj-Napoca. Voi face o prezentarea a cărții pe baza unor imagini”, a spus Martin Bottesch.
A urmat apoi și discursul co-autorului cărții, Ulrich A. Wien.
„Pentru un sat transilvănean – cu un caracter preponderent agrar – evenimentele internaționale nu par, la o primă vedere, a avea prea multă influență asupra dezvoltării sale. Dar istoria Apoldului de Sus demonstrează în mod repetat cum populația de aici a fost strâns implicată în istoria cea mare: în special evenimentele din spațiul european au provocat schimbări în localitatea și au condus la transformări în structurile ei sociale”, a spus acesta.
Martin Bottesch, originar din Apoldu de Sus, a fost profesor de matematică și fondator al Centrului pentru Formare Continuă în Limba Germană de la Mediaș. În perioada 2004-2012 a fost președinte al Consiliului Județean Sibiu, revenind ulterior la catedra de matematică a Colegiului Brukenthal. A publicat lucrări în domeniul didacticii matematicii și în cel al istoriei și culturii landlerilor transilvăneni.
Dr. Ulrich A. Wien a fost președinte al Societății de Studii Transilvane din Heidelberg în perioada 2001-2020. Din anul 2006 este președinte al Asociației de Studii Transilvane din Sibiu. A publicat numeroase articole și cărți despre istoria regională a bisericii și este editorul mai multor antologii.






Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
-
Ăștia doi sași spun neadevăruri în cartea aia. Un mare neadevăr este cum că românii din Rod s-or dus din Apoldu de Sus în Rod pentru că or stat cu porcii la pădurile de stejar care erau acolo, așa că sașii or … găsit locul gol. Auzi ai naibii! Nu recunosc nici acum că i-or alungat pe românii din Apoldu de Sus, unde era pământul bun, și s-or pus ei, iar românii or fugit pe la colibe. Nici acum, când ar putea fără prea mari implicații politice să-și ceară scuze. Au noroc că noi românii suntem toleranți și i-am iertat pe sașii de azi pentru crimele din istorie ale strămoșilor lor, așa cum zice religia creștină ortodoxă. Dar nu am uitat!
Ce atitudine josnică pot să aibă sașii ăștia doi! Niște nerușinați îngâmfați, care ar vrea să schimbe istoria scriind minciuni!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incep cu…..pentru ca oricum as fi fost cenzurat de redactie… Aceste puncte-puncte sunt cele mai abjecte epitete pe care eu…
Vorbesti aiureli. Ce legatura au „useristii” cu toate astea? Mai schimba postul de pe Realitatea TV, Romania TV si Antena…
In secolul XVII in Finlanda tinerii pretendenti la casatorie trebuiau sa dovedeasca in fata preotului ca stiu sa citeasca Biblia…
Păi dacă shaorma are gust de castravete murat, nu e ce trebuie, ori?
Nici macar nu au asfaltat mare lucru comunistii, marea majoritate a strazilor din Sibiu au foat asfaltate dupa 1990. 90%…













Lasă un răspuns