Consilierii locali ai Sibiului sunt chemați săptămâna viitoare să voteze indicatorii tehnico-economici pentru realizarea tronsoanelor II și III din pista de biciclete, cei 3,6 km existenți fiind prelunginți, de o parte și de alta, cu încă 3,1.
„Pistele de pe malurile Cibinului se vor extinde în amonte și în aval de cele existente, date în folosință anul acesta. Firma specializată, angajată de Primăria Sibiu să realizeze studiul de fezabilitate, a finalizat această documentație, iar primarul Astrid Fodor supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției,” transmit sâmbătă reprezentanții Primăriei Sibiu printr-un comunicat de presă.
Prin acest nou proiect dedicat mobilității sustenabile se vor crea încă 3,1 km de piste pentru biciclete pe malurile Cibinului astfel:
- Pe tronsonul dintre podul peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului și calea ferată/șoseaua Alba Iulia (1,4 km). Pe lângă pista pentru biciclete, pe acest tronson se vor realiza și 2 pasarele ciclopietonale.
- Pe tronsonul dintre șoseaua de centură a Sibiului și str. Podului (1,7 km).
„„În acest mod, cei 3,6 km de piste deja create pe malurile Cibinului vor fi continuate, prelungindu-se astfel acest culoar pentru deplasarea sigură cu bicicleta. La fel ca în cazul primului proiect de amenajare a malurilor, lucrările vor include stabilizarea malului și reamenajarea acestuia, fiind complexe și având un grad de dificultate crescut. Și în acest caz se va pune accent pe revigorarea cadrului natural prin amenajarea zonelor verzi cu iarbă, plante și arbori. De asemenea, se va monta mobilier urban, iluminat public, hot spot-uri WiFi și sisteme de supraveghere video pentru siguranță și descurajarea actelor de vandalism,” precizează sursa citată.
Valoarea estimată a investiției este de 45,9 milioane lei. Următorul pas va fi realizarea proiectului tehnic, iar ulterior proiectul se va depune pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul Programului Regional Centru 2021-2027.
foto principală Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: prelungirea pistei biciclete m , tronsoanele II si III pista de , revigorarea cadrului natural , pista cibin , pista biciclete sibiu
Vizualizari: 3124
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 3 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Un român