Actualizare: Bărbatul rănit în incendiul de pe strada Eroilor din Sibiu este stabil și are arsuri pe 15% din suprafața corpului și nu 50% așa cum au fost datele inițiale. Acesta rămâne internat pentru tratament și supraveghere.
„Bărbatul în vârstă de 47 ani a fost preluat de personalul din UPU, a primit îngrijiri și s-au efectuat investigații medicale. Acesta a fost diagnosticat cu arsuri de gradul I și II pe aproximativ 15% din suprafața corpului. Pacientul a fost internat în cadrul Secției Chirurgie Plastică, unde beneficiază de tratament și supraveghere. Este, în momentul de față, stabil și conștient”, spune Decebal Todăriță, purtător de cuvânt Spitalul Județean.
Știre inițială: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibui anunță că azi-dimineață, în jurul orei 04:00, pompierii sibieni au intervenit de urgență pe strada Eroilor din municipiul Sibiu pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.
”La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească”, informează Slt. Andreea Ștefan.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 47 de ani care a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Bărbatul a fost transportat de urgență la UPU Sibiu.
”Incendiul a fost lichidat prompt fără a se extinde la casă și la vecinătăți. În urma incendiului anexa de aproximativ 80 mp și bunurile depozitate în interior au fost afectate în totalitate”, mai precizează oficialii ISU Sibiu.
Conform pompierilor, incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum amplasat sau izolat necorespunzător față de materialele combustibile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Inutil. Atât timp cât la zona blocurilor vin diverși din te miri ce părți ale județului cu mașinile personale sau…
Dacă zici că nu este in regula, de ce își face reclama??? Să vină să l caute? Eu cred că…
Adina Bota numele din certificatul de naștere al soțului Andreei Esca este Alexandre Eram.
Dragomir…
Probabil traficul va fi menținut pe toată durata lucrărilor doar pentru posesorii mașinilor noi de la tesla , altfel cum…













Lasă un răspuns