De aproape două luni părintele Cătălin Dumitrean nu mai ține slujbe la biserica de pe strada Dealului și nici la biserica Spitalului TBC. Decizia a fost luată de conducerea Mitropoliei Ardealului, la sesizarea mai multor credincioși din Sibiu care au prezentat dovezi ale unui comportament considerat nepotrivit pentru un preot.
Părintele Dumitrean este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți preoți din Sibiu, ieșind în evidență atât pandemie prin contactul cu bolnavii de Covid-19, dar și prin numeroasele icoane considerate ”făcătoare de minuni” pe care le-a adus în Sibiu, sau prin organizarea concertelor Cenaclului Lumină Lină. În prezent Cătălin Dumitrean este jurnalist și consilier mass-media - un fel de purtător de cuvânt al Mitropoliei Ardealului.
Decizia de a-i interzice părintelui Cătălin Dumitrean să mai țină slujbe sau evenimente la biserica de pe Dealului i-a uimit pe credincioșii care mergeau duminică de duminică acolo. Cei mai mulți nu înțeleg situația pentru că nu au primit nicio justificare oficială. Mai mult decât atât, biserica de pe strada Dealului a fost ridicată, amenajată și îngrijită, vreme de mai bine de 20 de ani, de părintele Dumitrean.

Părintele Dumitrean, părintele Gheaja și Maria Beleiu (Sursa foto: Facebook)
Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu numeroși credincioși, precum și persoane apropiate de Cătălin Dumitrean. Redăm mai jos o serie dintre declarațiile primite. L. S. (ne-a rugat să nu-i publicăm numele întreg n. r.) este unul dintre cunoscuții care i-a fost alături părintelui încă de la început. Îl cunoaște pe Cătălin Dumitrean de 18 ani, de care îl leagă o relație de prietenie, devenită de rudenie, botezându-i cel de-al doilea copil, în calitate de naș.
Acuzații și vorbe grele
”Am ajuns prima oară la biserica de pe Dealului în 2005, prin părinții mei. La început am mers ca un simplu credincios la slujbe. Mi-a plăcut ce am văzut acolo, m-am apropiat de părintele Dumitrean și treptat am ajuns să mă implic tot mai mult. Eu am construit Altarul de Vară acolo, Paraclisul, copertina de la stradă... plus orice reparație sau lucrare de întreținere era nevoie. Toate sunt făcute cu mâna mea. Și fără să cer bani, am făcut-o cu bucurie și respect”, a povestit pentru Turnul Sfatului L. S..
Relația dintre cei doi a fost una obișnuită, până în urmă cu aproximativ doi ani. ”Inițial i-am spus părintelui că eu aș vrea să mă retrag. Am deja o vârstă, probleme de sănătate și nu mai pot să-i fiu alături tot timpul. Ca să înțelegeți, dimineața la ora 5:00 eu veneam să încălzesc biserica pentru slujbă. În partea din spate încălzirea se face cu arzătoare precum cele de terasă, eu mă ocupam să fie totul în ordine. Când i-am spus că vreau să fac un pas în lateral părintele a început să-mi vorbească urât, m-a jignit de față cu părinții mei. Mi-a zis că am probleme psihice. Și totul a culminat când a adus-o în biserică pe doamna Maria Beleiu pe care a și făcut-o președintă a bisericii”, a rememorat L. S..

Părintele Dumitrean și Maria Beleiu, pe Aeroportul Sibiu, la sosirea Luminii de la Ierusalim (Foto: Facebook)
În urmă cu mai bine de un an credincioșilor bisericii de pe strada Dealului le-a fost prezentată de părintele Cătălin Dumitrean doamna Maria Beleiu, căsătorită, mamă a doi copii. Jurnalistă de profesie, Maria Beleiu lucrează la trustul de presă Trinitas.
(Ulterior publicării articolului Arhid. Gheorghe Cristian - Popa, directorul general al Trinitas TV, ne-a transmis că ”doamna Maria Beleiu nu a avut și nu are calitatea de angajat sau colaborator al televiziunii Trinitas TV și nici al altei componente a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.” Enoriașilor li se spunea că îl însoțește pe părinte în calitate de cameraman sau jurnalist)
”Părintele ne-a prezentat-o drept doamna președintă și nu înțelegea nimeni a ce e președintă. Apoi s-a organizat o ceremonie în biserică, de față cu vreo 200 de oameni, cu jurăminte făcute pe Biblie și așa mai departe, doamna Beleiu fiind aleasă președintă a Comitetului Parohial. Așa ceva nu există în nicio altă biserică din România, este o funcție și o organizare complet inventată. Nimeni nu a auzit de un comitet similar. Părintele a vrut să-i găsească un loc apropiat acestei doamne. Din acel moment cei doi erau tot timpul împreună și orice se întâmpla în biserică părintele o întreba pe doamna președintă”, a mai precizat L. S.. Faptul că majoritatea deciziilor mari din biserică se luau de către doamna președintă este confirmat și de alți enoriași.



Legătura dintre cei doi a fost prezentată public, o perioadă, în biserică s-au vândut căni (35 de lei bucata), insigne și calendare pe care apar părintele Cătălin Dumitrean și președinta Maria Beleiu. Copiii din corul bisericii purtau insigne cu cei doi. Este o încălcare a regulilor bisericești să vinzi într-un lăcaș de cult astfel de obiecte. Și o situație cel puțin neobișnuită ca un preot să comercializeze în biserica pe care o conduce produse cu el și o femeie, cu atât mai mult una căsătorită.

Captură de ecran de pe pagina de Youtube a cenaclului Lumină Lină
Cei doi nu s-au sfiit să meargă împreună în foarte multe locuri publice, cum ar fi de Paști pe Aeroportul Internațional Sibiu când la Sibiu a sosit Lumina Sfântă de la Ierusalim.


Pe pagina de facebook a Cenaclului Lumină Lină sunt zeci de videoclipuri, filmate la foarte multe mănăstiri și biserici din România, unde părintele Dumitrean transmite un mesaj religios urmăritorilor online. Ulterior părintele ne-a spus că fiind pandemie prin aceste clipuri a încercat să aducă furmusețea mănăstirilor în casele oamenilor blocați în propriile locuințe.
Imaginile sunt publice și sunt semnate Maria B.. Totodată, pe același cont sau pe contul de facebook al doamnei Maria Beleiu sunt postate din aceeași perioadă fotografii din același loc, ceea ce ar putea indica faptul că cei doi au mers împreună.


Fotografii și videoclipuri din aceleași destinații au postat simultan cei doi și din străinătate, din țări precum Israel sau Grecia.
Ședință foto cu minunea
”La un moment dat ne-au spus că vor să amenajăm o bucătărie de vară în spatele bisericii, unde să se poată găti alimente pentru oamenii străzii sau pentru cei nevoiași. Eu nu țin minte să fi văzut acolo prea mulți oameni ai străzii, în schimb ei și apropiații lor mâncau săptămânal sau mai des. În timpul slujbei se făcea mâncarea, venea mirosul în biserică. Dacă nu era gata la timp mâncarea comandau catering, treceau platourile cu mâncare printre credincioși”, ne-a declarat bărbatul care lucrat la amenajarea bucătăriei.

Maria Beleiu a prezentat minunea, aproape în timp ce se întâmpla, pe facebook
Totul a culminat cu apariția unei noi icoane făcătoare de minuni. ”Ne-am trezit într-o zi cu o icoană nouă în biserică. Când l-am întrebat de ea părintele ne-a zis, zeflemitor, că a primit-o de la familia Nectarie – biserica având hramul Sfântului Nectarie (Biserica spitalului TBS). Icoana a stat câteva zile acolo până când, într-o zi, doamna Beleiu a descoperit că icoana lăcrimează mir. Brusc a devenit făcătoare de minuni și a fost adusă pe Dealului. Și minunea s-a produs când de față era tocmai doamna președintă. Asta s-a întâmplat undeva anul trecut și părintele imediat a pus-o la loc de cinste și i-a făcut un Hrisov dedicat tot doamnei Beleiu. Multe luni au stat împreună la intrare, credincioșii care intrau în biserică trebuia să se închine la icoana făcătoare de minuni descoperită de doamna Beleiu și la Hrisovul dedicat doamnei Beleiu. În momentul acela tot mai mulți credincioși au început să-i spună părintelui că e prea mult, că a depășit orice limită”, a rememorat L. S..


După ce a văzut minunea, Maria Beleiu a făcut o ședință foto profesionistă cu icoana

Hrisovul amplasat chiar la intrarea în biserica de pe Dealului
”Însoară-te cu ea”, ”Așa ceva nu se face în biserică” și ”Ce cauți tu, un preot, cu o femeie măritătă să mergeți împreună în atâtea locuri?” sunt doar câteva dintre mesajele transmise direct de unii enoriași părintelui.
C. G. îl cunoaște pe părintele Dumitrean de 22 de ani. Împreună au realizat o mulțime de acțiuni bisericești, atât pe Dealului cât și la biserica spitalului TBC. O parte dintre ele au și fost mediatizate în presa locală. Era văzut de credincioși drept un om foarte apropiat de părinte, de aceea în ultimele luni era tot mai des abordat.

Captură de ecran din timpul unei slujbe din acest an, cu Hrisovul și Icoana făcătoare de minuni
”Părinte, mă roagă lumea, mă țin de vorbă când pleacă de la biserică, trebuie să te oprești. S-a ajuns la lucruri care nu au nimic de-a face cu biserica și oamenii văd asta. I-am zis că eu îl cunun, dacă asta e problema. Totul a mers prea departe. Eu de când l-am cunoscut mi s-a spus că e preot cu har. Eu am avut preoți în familie și știu ce înseamnă. La ce s-a ajuns nu mai ține de cele sfinte, ci cele lumești”, a declarat pentru Turnul Sfatului C. G..
Îl cunoaște de o viață
Același lucru îl spune și D. A., sibian care îl cunoaște pe părintele Dumitrean de 40 de ani. ”Sora mea a mers la aceeași școală cu el, au fost colegi. Îl știu de când era un copil. Când îi intreba învățătoarea la clasă ce vor să se facă când vor fi mari toți spuneau pompieri, astronauți sau ce mai spun copiii, numai el spunea că vrea să fie preot. A avut ambiția și chemarea asta de mic. Peste ani m-am reîntâlnit cu el, vreme îndelungată am mers la sluje pe Dealului, o perioadă m-a invitat la emisiunile pe care le făcea la Radio Trinitas, am avut foarte multe lucruri în comun. M-a rugat din când în când să-l ajut cu diverse lucrări pe urmă la biserică. O dată m-a sunat la 11 noaptea că trebuie schimbat un geam că a doua zi trebuia să vină o icoană făcătoare de minuni și erau așteptați mulți oameni la eveniment. Până la 3 dimineața am muncit singur în biserică. Totul s-a schimbat de când a apărut doamna Beleiu în peisaj, ea a început să ne dea ordine, să ne spună ce să facem. Ei erau împreună peste tot”, a explicat D. A..

Instantaneu din timpul concertului cu Semnal M de la Cercul Militar Sibiu
În luna martie lucrurile au început să devină tensionate. ”La Cercul Militar a fost un concert cu Cenaclul Lumină Lină și în sală a apărut o doamnă, o mai veche cunoștință a părintelui. O cunoștință apropiată. Când a văzut-o doamna Beleiu a venit la mine și mi-a zis s-o dau afară. Te duci la ea, o iei de păr și o arunci în stradă, așa mi-a spus. Cum să fac eu una ca asta? Mă apuc să bat oameni la comandă? A ieșit scandal mare atunci, a plecat și părintele din sală. M-am dus după el și l-am prins pe la facultate, l-am rugat să vină înapoi să cânte. Cred că aproape o jumătate de oră m-am rugat de el până l-am convins. Din acel moment eu am terminat cu doamna Beleiu”, a povestit D. A..
Câteva zile mai târziu, toți credincioșii care mergeau la biserica de pe Dealului și făceau parte din Consiliul de Administrație au fost convocați de doamna președintă într-o ședință specială. ”Ni s-a spus că ea comandă și că noi trebuie să executăm. Atunci mi-am scos ecusonul de consilier parohial și l-am pus pe masă. Le-am zis că nu e normal ce au făcut din biserică. Le-am zis să nu transforme biserica într-o chiloțăreală. Eu de atunci nu mai vreau să am de-a face cu ei”, a mai spus D. A..
În vara acestui an, într-o zi, mai mulți credincioși au găsit ușa bisericii încuiată, în timp ce din difuzoare se auzea o muzică complet diferită de muzica religioasă. Mai degrabă muzică de dans. Înăuntru se sărbătoarea ziua de naștere a doamnei Beleiu, cu un crec restrâns de invitați. Ulterior, pe facebook, a apărut o fotografie cu doamna Beleiu așezată printre boxe, înconjurată de baloane colorate.

Aceasta a fost picătura care a umplut paharul, din punctul de vedere al unora dintre enoriași. Câțiva dintre ei l-au așteptat pe părinte la biserică și l-au oprit pentru a-i spune în față că a depășit orice măsură, că a transformat biserica abătând-o de la rolul ei și că oamenii văd între el și doamna Beleiu mai mult decât ar fi firesc. Ca reacție părintele a chemat Poliția.
”A spus că l-am sechestrat sau că i-am făcut cine știe ce. Doar vorbe au fost, i-am spus adevărul în față. Drept dovadă și polițiștii, au venit, ne-au cerut buletinele, au văzut care este atmosfera și au plecat”, spune L. S.. De atunci, Poliția ori Jandarmeria au fost chemate de câteva ori pe Dealului, când în mulțimea de enoriași era observat cineva neagreat.
Într-un final, în această toamnă un grup de enoriași s-a dus în audiență la Mitropolitul Ardealului prezentându-i cele descrise mai sus, însoțite de dovezi, solicitându-i să ia măsuri. A doua zi părintele Dumitrean a fost înlăturat de la Biserica de pe Dealului și nu mai poate ține slujbe în nicio biserică. A devenit jurnalist și consilier mass-media în Mitropolie. Părintele nu a fost paroh, el fiind divorțat, regulile bisericești în această situație fiind severe.
Ce spune părintele
În replică, părintele Cătălin Dumitrean a depus plângere penală la Poliție împotriva a cinci persoane, toți cunoscuți și persoane apropiate în trecut, pe care îi acuză de sechestrare. Aproape toți sunt oameni alături de care a împărtășit sute de slujbe și cu sprijinul cărora a lucrat la întreținerea bisericii.
Reporterul Turnul Sfatului a avut o discuție detaliată cu părintele Cătălin Dumitrean despre toate faptele descrise mai sus. El are un punct de vedere complet diferit pe care îl prezentăm mai jos.
În primul rând, părintele spune sincer că nu a fost niciodată preot paroh al bisericii de pe Dealului. Biserica respectivă aparține de Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada G. Coșbuc și nu este considerată o parohie. La fel și cea care este cunoscută popular drept ”biserica TBC” și care aparține de Spitalul de Pneumoftiziologie. Ambele biserici au rolul de a oferi sprijin și loc de reculegere bătrânilor și bolavilor. Iar părintele spune că exact asta a făcut în ultimii 20 de ani, a ajutat bătrânii și bolnavii, dovadă fiind numeroasele articole pozitive din presa locală - inclusiv în Turnul Sfatului, plus dragostea și aprecierea de care se bucură în oraș. În pandemie părintele Dumitrean a mers în zona roșie pentru a oferi o alinare bolnavilor de Covid, spre exemplu.

În paralel părintele a ținut zeci de slujbe pentru persoanele decedate și abandonate la morga din Sibiu, oferidu-le o înmormântare creștinească. Oameni ai străzii, copii abandonați și mulți alții au primit pachete cu alimente prin diverse acțiuni sociale organizate de părinte. Toate aceste fapte sunt cunoscute de sute de credincioși care mergeau constant la slujbele părintelui Cătălin.
Cât privește acuzațiile care i se aduc de anumiți credincioși, părintele spune că pe toți îi știe personal și i-a ajutat vreme îndelungată. Toți au venit la el în momente grele, fie personal, fie alături de familie, cerându-i ajutor și sprijin sufletesc. Unii aveau probleme cu legea, alții greutăți sufletești. Și pe toți i-a ajutat. Lucrările efectuate la biserică, spre exemplu, nu ar fi fost gratuite, ci plătite, părintele spunând că are drept dovezi facturile emise.
Referitor la presupusa relație cu doamna Beleiu, părintele Cătălin Dumitrean a explicat că este totul o născocire a unor enoriași, deranjați de faptul că au fost înlăturați de la procesul de luare a deciziilor importante în biserica de pe Dealului.
”Intenția mea a fost să deschid biserica. De multe ori ni se spune, ba poate ni se reproșează, că biserica este prea închisă, prea sobră. Că tinerii nu mai vin la biserică, că nu îi atragem. Eu am vrut să fac, așa cum am văzut în alte țări, acțiuni pentru comunitate, să implic tinerii, să formez un loc pentru oameni. Așa am creat Altarul de Vară, care atenție că nu este sfințit, ci este doar un spațiu unde să putem avea diferite acțiuni. Așa am creat bucătăria să putem face mâncare pentru cei flămânzi. Biserica de pe Dealului nu este o parohie în adevăratul sens la cuvântului, de aceea nu am putut avea organizarea pe care o știe toată lumea la alte biserici, a trebuit să gîndesc un sistem similar, un consiliu în care cei din conducere au fost aleși din rândul credincioșilor, nu i-a pus nimeni acolo”, a explicat părintele Dumitrean. El a mai precizat că insinuările unor enoriași ponesc de la faptul că altcineva a ajuns să ia deciziile, odată înlăturați ei pierzând o sursă de venit și astfel canalizându-și nemulțumirile către doamna președintă Beleiu.
Cât privește decizia luată de conducerea Mitropoliei Ardealului de a-l înlătura de la Biserica de pe Dealului, părintele Dumitrean spune că s-a dorit doar să fie liniște în oraș și între credincioși. Așa cum o mână de oameni s-au dus la Mitropolie cu dovezi cerând înlăturarea lui, la fel a mers și el cu zeci de scrisori de susținere din partea credincioșilor din Sibiu.
Ce se întâmpla în biserică
Reporterul Turnul Sfatului l-a întrebat pe părintele Dumitrean și despre fotografia cu baloanele din biserică. Răspunsul a fost că nu este în biserică, ci în Altarul de Vară, care nu este sfințit.
Despre muzica de discotecă din boxele bisericii părintele a spus că era parte dintr-un eveniment social, cu tineri, desfășurat tot în zona Altarului de Vară, undeva în curtea bisericii.
”Cei care au născocit toate aceste lucruri sunt deranjați că nu mai primesc bani pe diverse lucrări mărunte pe care le făceau. Ani de zile i-am ținut în spate și acum așa mă răsplătesc”, spune părintele. Pentru a demonstra că ce spune este adevărat, părintele Dumitrean a amintit de un trucaj grosolan în care apărea alături de doamna Beleiu într-o ipostază neonorantă, acea imagine fiind tipărită și distribuită în căsuțele poștale din blocul unde locuiește doamna.
”Ultimii ani au fost foarte grei pentru mine. Și pandemia m-a afectat, activitatea intensă și-a spus cuvîntul. Am fost tot timpul în prima linie. Am avut mari probleme de sănătate, foarte grave, am stat 40 de zile în perfuzii, am trecut prin momente dificile. Simteam nevoia să fac un pas în spate, să îmi recapăt sănătatea”, a concluzionat părintele Cătălin Dumitrean.
În ultimele săptămâni reporterul Turnul Sfatului a încercat să o contacteze pe doamna Beleiu prin mai multe canale de comunicare. Nu am reușit nici telefonic, nici la biserică, nici în zona unde locuiește. Am solicitat un contact de la credincioșii cu care am stat de vorbă la biserica de pe Dealului și am trimis solicitări scrise redacției Trinitas. Totodată i-am scris fără succes prin intermediul rețelelor sociale unde a fost activă.
Părintele Dumitrean ne-a transmis că doamne Beleiu a văzut că încercăm să o contactăm, însă acuzațiile nefondate din ultima vreme, starea psihică și de sănătate nu-i i-au permis să aibă un dialog pe această temă.
La final l-am rugat pe părinte să le transmită un mesaj enoriașilor lui, care poate se întreabă de ce nu mai apare dintr-o dată la slujbe și care probabil au auzit diferite zvonuri legate de el. Părintele a răspuns că adevărul a ieși la suprafață și că are încredere în oamenii legi că vor face dreptate, că Biserica nu trebuie să fie afectată de aceste povești și că toți credincioșii trebuie să meargă în continuare la rugăciune cu inima deschisă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 112934


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
Emila Elzoroaba
Acum 8 ore
Emila Elzoroaba
Acum 8 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 8 ore
Aci Duțu