O casă cu o vechime de mai bine de o sută de ani din satul Fântânele a fost readusă la viață de doi tineri din Sibiu. Ei spun că a fost genul de experiență de viață care le-a deschis perspective dincolo de siguranța cotidianului.
După ce au căutat doi ani o casă la țară pe care să o renoveze, Claudia și Andrei Diaconeasa au nimerit într-un loc ce nu apărea în planurile inițiale ca posibilă locație: Fântânele, la 20 de kilometri de Sibiu, un căuș între Orlat și Sibiel.
”Cât timp soțul meu discuta cu proprietarul despre locuri, detalii despre clădire, eu m-am pus în fund pe o piatră și mi-am aprins o țigară. Am văzut bradul pe care îl vedeți și în fotografii și pur și simplu mi-am regăsit pe loc energia. Eu nu cred în astfel de lucruri, dar am știut că ăsta e locul”, povestește Claudia Diaconeasa.
”Pentru noi a fost o temă de viață. Se pun doi corporatiști obișnuiți cu liniile drepte să intre într-un proiect care numai linii drepte nu are. Ai în față o casă bătrânească, care oricum ai lua-o, dar nu dreaptă. Ne băgăm? Da. Noi, dacă nu avem provocări, nu ne place să trăim”, continuă Claudia.
Citește și:
”Avem încălzire în pereți, vara respiră aer rece, iar iarna aer cald”
Au transformat casa veche într-un loc dotat cu tot confortul cu care e obișnuit un om modern, iar ghid le-a fost Viorica Cioconea, designer restaurator.
”Doamna Cioconea a avut un rol esențial în proiectul nostru. Pentru ea e primul proiect făcut complet de ea, de la A la Z”, spun proprietarii. Au creat aici o casă de vacanță, The Hut Retreat.
”Mie nu-mi mai trebuie nimic când ajung acolo. Ai lemn, miros, liniște, dar și tot ce înseamnă secolul XXI. Avem încălzire în pereți, vara respiră aer rece, iar iarna aer cald. Sunt panouri fotovoltaice, avem toate electrocasnicele posibile, cam tot ce are oricine acasă. Dar strada nu e asfaltată, iar aerul e tare”, spune Claudia Diaconeasa.
Citește și:
Cât costă?
E greu să dai o rețetă financiară pentru un proiect care tot timpul e redimensionat și finisat, spun ei. ”Ca idee, cumperi o casă veche cu 70-80 de mii de euro și bagi tot atât”. Așa ne-am gândit și noi, poate așa se gândesc mulți. Dar niciodată nu e așa, pentru că sunt detalii care pot fi diferite.
Poți lua o locație și nu știi ce găsești acolo. Ce e important de transmis, și noi am pornit cu un buget, cu atât am luat am zis că tot pe acolo vom și investi în continuare. Dar am văzut că nu are subzidiri, iar dacă vrei să o faci trainică, trebui e să-i faci subzidiri. Am făcut zonă de dining, o construcție făcută de la zero, dar poate pentru alții nu ar trebui. În zona de livadă am extins zona de living. Puteam să o fi făcut cu mai puțini bani, sau deloc. Nu am vrut să avem încălzire cu lemne, să nu fie risc de foc. Ce ar fi să le transmit celor care vor să cumpere și să reabiliteze o casă veche, este că nu știi la ce te aștepți, e ca viața.
Un alt indiciu legat de ce poate însemna un astfel de proiect ține de mobilier. Ei au decis să folosească tot ce era vechi și au reinventat multe din obiectele din casă. Dar au tras un ochi și la ce era în comerț. Și au fost surprinși de prețuri.
”Mobila am decis să o facem cu restaurator. Dar în multe situații am făcut și comparații cu ce e pe piață și am văzut că dacă era să luăm un pat nou din lemn masiv era chiar mai rău din punct de vedere financiar cu ce am făcut noi. Nu pe ce e înăuntru s-au dus grosul banilor, ci pe trăinicia investită în țară, care o duce încă 100 de ani”, explică proprietarii.
Citește și:
Sursa foto: Instagram / thehutretreat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: casa veche din sibiu , cum sa reabilitezi o casa vech , the hut retreat , imobiliare Sibiu , imobiliare
Vizualizari: 14538
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Prof. de Geografie
Acum 9 ore
@Hermannstadt
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
X