Leasingul mașinii personale pe care o conduce Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, este plătit de firma administratorului județului, Adrian Bibu. Firmă din care acesta s-a retras după accederea în funcție, cedând-o fratelui său cu câteva luni înainte de contractarea leasingului. Societatea este asociată într-un proiect imobiliar ai cărui parteneri sunt, ambii, în relații contractuale cu administrația condusă de Cîmpean: de la construirea de case pentru orfani, la contracte de promovare și publicitate.
Situația apare în contextul în care Turnul Sfatului a dezvăluit și că președinta CJ Sibiu locuiește într-un penthouse cu chirie preferențială, care aparține familiei unui om de afaceri aflat în relații contractuale de mai multe milioane de euro cu județul Sibiu.
Promo Management SOAB Consulting SRL este o agenție de publicitate înființată în 2012, an din care singurul asociat care a rămas constant prezent în cadrul firmei a fost Adrian Bibu, candidatul PNL pentru Primăria Sibiu. În cele din urmă el a rămas unic asociat, până la începutul lui 2021, când Daniela Cîmpean l-a ales administrator public al Consiliului Județean Sibiu. Atunci, Adrian Bibu a transferat toate părțile sociale și administrarea firmei pe numele fratelui său. Câteva luni mai târziu, în august 2021, Promo Management SOAB Consulting SRL semna contractul pentru achiziția unui autoturism Toyota RAV4 Hybrid, al cărui preț de pornire, în prezent, este de aproximativ 47.500 de euro.
Autoturismul pentru care ratele de leasing sunt și în prezent plătite din conturile Promo Management SOAB Consulting a fost cumpărat pentru Daniela Cîmpean. Atunci când nu se deplasează cu mașina Consiliului Județean, condusă de șoferul instituției, Cîmpean se urcă la volanul SUV-ului „alb platinum perlat”, care are și număr de înmatriculare preferențial: literele numărului sunt formate din inițialele prenumelui președintei și ale celor doi copii ai săi.

SUV-ul pe care Daniela Cîmpean îl conduce: parcat pe locul rezervat președintei CJ (foto stânga) și, respectiv, la locuința președintei (foto dreapta). Mașina nu apare în declarația de avere, unde sunt enumerate un Ford Focus din 2007 și o Dacia Duster, din 2011
Cine sunt asociații. Cu contracte publice
Tot în primăvara anului 2021, la Registrul Comerțului este înființată firma The Lake Home SRL, cu scopul eventual de a dezvolta un ansamblu imobiliar pe terenul recent achiziționat de asociați în apropierea Lacului lui Binder. Asociații firmei sunt doar persoane juridice: Expres Sib deține două treimi din părțile sociale, Promo Management SOAB Consulting are alte 22%, iar DMX Construction – 10%.
DMX Construction este antreprenorul general al proiectului imobiliar The Lake Home, unde deține teren și firma cu același nume, mai sus amintită (în cadrul aceluiași proiect, un alt dezvoltator a amenajat două imobile până în prezent).
Iar la sfârșitul anului 2022, DMX Construction intră pentru prima dată în relații contractuale cu bugetul județului administrat de Daniela Cîmpean: în urma unei licitații lansată în septembrie 2022 și la care DMX este unica firmă care depune ofertă, sunt încheiate două contracte cu o valoare de 3,5 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Un contract pentru proiectarea și construirea unei case de tip familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități Turnu Roșu și unul pentru construirea și proiectarea unui centru de zi de recuperare, în cadrul aceleiași instituții care oferă servicii pentru copiii cu dizabilități, separați temporar sau definitiv de părinții lor.
Două luni mai târziu, DMX Construction semnează un al treilea contract pentru proiectare și construirea unei alte case de tip familial, tot pentru copiii din centrul de la Turnu Roșu, în urma unei licitații la care a mai depus ofertă o asociere de firme din Cluj și Alba. 2,6 milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea acestui contract.

Casele de tip familial și centrul de zi de la Turnu Roșu au fost finanțate, în primă fază, din fonduri europene
Contractele cu o valoare inițială de 6,1 milioane de lei au fost licitate de către și semnate cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, instituție aflată în subordinea CJ, în cadrul unui proiect coordonat de Consiliul Județean Sibiu. Potrivit datelor SICAP, în anul în care a participat la cele două proceduri derulate la Sibiu, DMX a mai câștigat o licitație lansată de administrația comunei Ucea, din județul Brașov. Acestea sunt singurele contracte care, până acum, apar pe SICAP ca fiind câștigate de către DMX Construction.
În ceea ce privește Expres Sib, societatea se află în relații contractuale cu administrația județului Sibiu din 2018, în special pentru servicii de publicitate și promovare. Același tip de servicii l-a prestat atât pentru Consiliul Județean (a fost agenția prin care CJ Sibiu a încheiat contractele cu presa locală), cât și cu instituții de cultură din subordinea administrației județene.
Fratele lui Adrian Bibu: „Nu am nicio relație cu nimeni”
În cursul zilei de vineri, redactorul Turnul Sfatului a discutat cu Iulian Bibu, fratele pe numele căruia se află firma care plătește leasingul mașinii condusă de Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu. „Acum am plecat din Sibiu și nu am cum să vă răspund prin telefon. Nu am nicio relație cu nimeni”, a răspuns Iulian Bibu întrebat dacă are o relație de prietenie sau rudenie cu Daniela Cîmpean, care să justifice plata ratelor de leasing. „Nu sunt acum în Sibiu, dacă vreți să ne vedem față în față. Nu înțeleg despre ce vorbiți”, a încheiat discuția, propunând o întâlnire pentru a doua parte a săptămânii care urmează.
Administratorul județului, Adrian Bibu, a arătat că va răspunde în scris întrebărilor prin care am cerut eventuale explicații pentru situația leasingului sau aprecieri dacă poate fi vorba de un conflict de interese. Până la ora publicării acestui material, aceste răspunsuri nu au fost transmise.
Daniela Cîmpean nu a putut fi contactată telefonic și nu a răspuns nici mesajului prin care am întrebat-o de ce a acceptat o mașină plătită din conturile unei firme asociată cu societăți care fie aveau, fie au semnat mai apoi contracte plătite din bugetul județului Sibiu.

Nici Adrian Bibu și nici Daniela Cîmpean nu au răspuns, până la publicarea acestui material, întrebărilor Turnul Sfatului
Avea banii în cont
În 2021, anul în care Danielei Cîmpean i-a fost cumpărată mașina plătită de fosta firmă a lui Adrian Bibu, președinta a încasat un salariu net lunar de 13.600 de lei (echivalentul a peste 2.700 de euro lunar). Fără a avea niciun fel de datorii, pe lângă acești bani, a mai încasat încă 5.400 de euro ca urmare a participării la diferite ședințe pe la Bruxelles. Iar în conturi (fără a lua în considerare sumele acumulate la cele două fonduri de pensii) declara că are depozite a căror însumare depășește echivalentul a 47.000 de euro.
Un an mai târziu, Daniela Cîmpean declara aceleași venituri din salariu, de două ori mai mulți bani încasați din ședințele de la Bruxelles și depozite a căror valoare depășea echivalentul a 51.000 de euro.

Consultă declarația de avere a Danielei Cîmpean aferentă anului 2021 și, respectiv, cea aferentă anului 2022
„Cu Iulian Bibu cred că nu am mai discutat de vreo doi ani”
Dan Munteanu, asociatul unic și administratorul DMX Construction, a fost deschis dialogului. „Nu știu nimic despre mașini și plăți”, a arătat referitor la situația autoturismului pe care firma asociată cu el o plătește pentru președinta CJ Sibiu.
În 2022, anul în care a început să participe la licitațiile din județul Sibiu, cifra de afaceri a DMX a urcat până la 15 milioane de lei. „În contextul în care noi suntem antreprenor general la respectivul cartier (The Lake Home este un proiect imobiliar dezvoltat și de alte companii – n.r.), iar vânzările nu au mai mers atât de bine, am intrat și pe piața lucrărilor publice. Dar nu avem contracte numai cu CJ Sibiu. Și acum participăm la licitații la Toplița, la Victoria sau la Agnita…”.
Dan Munteanu spune că nu s-a întâlnit niciodată cu președinta CJ Sibiu și că nici cu Adrian Bibu relația nu este decât profesională. „Cu Adrian Bibu ne-am întâlnit în cadrul ședințelor periodice pe care le-am avut la CJ, la care participă și el. Cu Iulian Bibu cred că nu am mai discutat de vreo doi ani de zile. Suntem asociați într-o companie, dar aceasta deocamdată nu dezvoltă nimic. Ei dețin un teren, pe care deocamdată nu se întâmplă nimic”.
Proprietarul DMX Construction arată că nu pot fi ridicate semne de întrebare asupra modului în care a câștigat contractele publice din județul Sibiu, din moment ce au fost atribuite prin „licitații transparente” . „Suntem aproape de final cu lucrările, dar facturile le emitem către DGASPC Sibiu, nu avem treabă cu CJ Sibiu”.
„Nu e nimic de ascuns. Dacă vom căuta nod în papură, găsim oriunde. Noi am mai avut contracte cu statul și înainte. Acum s-a întâmplat să fie scoase acestea la licitație, cele de la Turnu Roșu. Se poate vedea întregul istoric al licitației, cine și de ce a licitat. Cum am fi putut fi favorizați? Erau pe niște documentații efectuate de consultanți pe care DGASPC i-a avut înainte. Au mai fost două licitații la Sibiu la care n-am putut participa deoarece am aflat târziu de acestea. Se poate verifica faptul că am cerut vizită în amplasament și n-am mai apucat. Este vorba de contractele câștigate de Total NSA”, Dan Munteanu, administratorul DMX Construction
Situația Expres Sib pune documentarea acestui articol într-o postură specială, având în vedere că și ziarul pe care îl citiți acum, Turnul Sfatului, a beneficiat de contracte intermediate de această agenție de publicitate. Claudiu Gavrea, reprezentantul Expres Sib, a arătat că nici el nu avea cunoștință de contractul de leasing pentru autoturismul președintei CJ Sibiu, că demersurile de asociere pentru The Lake Home SRL au început cu un an înainte ca Adrian Bibu să devină administratorul județului și că, oricum, contractele intermediate în numele CJ Sibiu au fost verificate deja de Camera de Conturi, în urma unor sesizări. Fără a fi descoperite nereguli.
Au șters caietul de sarcini
În urma primei licitații câștigată de DMX Construction și la care a fost singura firmă care a depus ofertă, din Sistemul electronic al achizițiilor publice (SICAP) a fost șters caietul de sarcini pe baza căruia a fost atribuit contractul. Situația este una neobișnuită, site-ul SICAP fiind unul pe care autoritățile contractante își gestionează conturile. Au fost șterse doar fișierele în baza căruia a fost atribuit contractul, restul documentelor fiind menținute.

Caietul de sarcini al primei licitații câștigată de DMX Construction a fost șters de pe site-ul SICAP
Turcan: o răceală și miliardele aduse de liberali
Săptămâna trecută, liberalii sibieni au anunțat o conferință de presă pentru mijlocul zilei de sâmbătă, conferință susținută de președinta organizației județene, Raluca Turcan, și de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean. Conferința a fost reconfirmată vineri după-amiază, în aceeași componență. Sâmbătă, însă, președinta CJ Sibiu nu a mai venit, Raluca Turcan anunțând că a răcit. „Dumneavoastră credeți că eu mă joc cu cuvintele? Când spun că un om are probleme de sănătate, aș putea să mă joc așa cu cuvintele? Nu cunosc subiectul, dacă ați adresat întrebările sunt sigură că veți primi răspunsuri, dacă aceste informații sunt adevărate”, a declarat Turcan, întrebată dacă răceala este reală și cum comentează informațiile referitoare la liberalii pe care PNL Sibiu îi propune drept candidați pentru cele mai importante funcții din județ: președinția CJ și Primăria Sibiu.
După care Turcan a pus informațiile în contextul rezultatelor pe care guvernarea liberală le-a adus județului. „Chiar nu vreau să fac conferință de presă, în… inclusiv în publicația dumneavoastră… două miliarde de lei în interesul sibienilor să nu conteze și să conteze niște informații despre care nu știu dacă sunt adevărate? Evident că o să întreb”, a încheiat Turcan întrebată dacă va verifica informațiile date publicității de Turnul Sfatului.
Cîmpean stă într-un penthouse cu 250 de euro pe lună. Proprietar: familia Total NSA
Pentru Daniela Cîmpean, ocuparea funcției de președintă a Consiliului Județean Sibiu vine la pachet cu beneficii cel puțin discutabile. În urmă cu un an și jumătate, Turnul Sfatului a dezvăluit că Daniela Cîmpean locuiește într-un penthouse de peste 180 de mp, pentru care plătea o chirie de aproximativ 250 de euro, cu toate utilitățile incluse. Apartamentul aparține fratelui și cumnatului lui Ioan Domnariu, acționarul principal al Total NSA AG Construct, care derulează contracte de mai multe milioane de euro cu CJ Sibiu, multe fiind în întârziere. Nici acum cel mai mare dintre aceste contracte nu este finalizat, deși – fiind din fonduri europene – trebuia încheiat până pe 31 decembrie 2023. Dată de la care, contractul este achitat din banii sibienilor. Atunci, Daniela Cîmpean a reacționat acuzând un atac la viața privată.
De altfel, și contractele pentru construirea caselor pentru orfanii cu dizabilități și a centrului de zi de la Turnu Roșu au fost plătite, în primă fază, tot din fonduri europene. Lucrările – demarate târziu din cauza lentorii administrației județene care trebuia să ridice astfel de case de tip familial din mandatul trecut – ar fi trebuit încheiate, de asemenea, până pe 31 decembrie 2023 (detalii aici: „De îndată”: CJ Sibiu ratează termenele în proiecte de peste 233 de milioane de lei. Aproape două treimi rămân fără fonduri nerambursabile).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
70 de răspunsuri
-
-
Uite-așa iese la iveală caracatița galbenă și aflăm și de ce își dorește Bibu să devină primar: pentru că are afaceri care trebuie să fie protejate și, eventual, să se extindă, ar fi păcat să se oprească doar la o mașină, două. Daniela Cîmpean și Adrian Bibu ar trebui să demisioneze cât mai urgent. Felicitări Turnul Sfatului! Luați cu lămâie, dragi sibieni, PNL să vă ajungă până vă iese pe nas.
-
Iulian Dumitrescu, colegul si omologulDanelei, a fost onorat de către judecatori cu un control judiciar. Pentru a nu se simti discriminata duamna Danela, ar trebui sa aiba si dumneaei parte macar de atât. Apoi ar fi echitabil sa fie „premiata” toata echipa: Bibu si toti directorasii de la institutiile subordonate (doar cei care au lucrat pentru partid). Si nu uitam nici de sponsorii din marginime.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Bai saracilor, ce vreti mai, sa se plimbe cu trotineta, ca saracii ala de la usr? Sa stea in cort, ca fraierii de la Salvamont? Sa se incalte in galosi, ca Muresanca in pozele de propaganda? Bai saracilor, ia vedeti, ca v-ati cam ridicat nasul, nespalatilor! Mars la vot, sageata galbena pe dricul albastru, asa, frumos, sper sa tineti minte! Si daca mai scrieti tampenii pe aici, va las si fara drumul de la Țapu, ca oricum au explodat preturile la imobiliare de atata strategie de dezvoltare. Noroc cu danuta, asa femeie corecta, cuminte si devreme acasa, rar mai gasiti. Si chiar daca mai gasiti, numai in PNL, sa stiti! Ui la iei, mă!
-
-
Trist este ca încet, incet, asa zisa democrație după 90 a îmbrăcat o noua forma de comunism-capitalist……. avem libertate sa facem ce vrem, ma rog, mai nou dacă deranjezi ți se face dosar….. adică cam ce făcea securitatea pe vremuri.
Statul este confiscat în totalitate de mafioți care si-au întins caracatița prin funcționari pana la nivel local și coordonează inteligent suptul bugetului tarii pana la ultima picătură.
Dacă stam cu mâinile în brate peste 10 ani nu o sa mai fim nici liberi cu PSD-PNL-AUR și toate scursurile adunate la loc de cinste în instituțiile statului. -
**** Păi Duster ul îl conduce fostul soț sau soț care sta prin Ștrand pe undeva. Focus nu știu. Dar chiar nicio frică nu au de șpagă pe fata. Păi doar gazul la Penthouse e 250 de euro pe lună. Incredibil ce față hâda are corupția și mă întreb ce babe nebune mai votează așa hoți. Si de unde are firma lui Bubu 22% dintr-un teren. Sigur au știut înainte de investiții în zonă și au luat pe mocca. Iar cu firma de publicitate de ce nu face publicitate și la firme private. Cum doar la stat. Nici măcar site nu au. (Acest mesaj a fost moderat ca urmare a faptului că face referiri la viața personală).
-
Acum aflam de ce mai vrea mandate ca Presedinte al Consiliului Judetean desi toata lumea e rea cu ea, sunt campanii de presa care o vaneaza si oameni care o hartuiesc : nu a terminat ratele la leasing.
Mi se intoarce stomacul pe dos privind aceasta cloaca care confunda banii statului adica ai nostri cu mosia proprie, care ne trateaza timp de patru ani cu indiferenta si isi aduc aminte din patru in patru ani de noi atunci privindu-ne in ochi si spunandu-ne cat de mult s-au sacrificat si cat de multe au facut pentru noi. Pe scurt tratandu-ne ca pe niste prosti.
Si asta este doar suprafata! Cand incepi sa sapi, incepe sa iasa la suprafata toata mizeria iar acesti oameni ne tin noua lectii de morala iar ei sunt niste hoti. -
Nici Putin nu are multe pe numele lui. Așa și vatafa județului care vrea și funcție publică de vârf și să nu de-a seamă despre situația locativă/chirie , deși tot județul știe (mai puțin DNA?) că e in conflict de interese , locuind în chirie preferențiala la o firma la care CJ Sibiu a acordat nenumărate contracte. La un Penthouse de 180 m.p. , cei 250 de euro nu acoperă nici facturile de gaz și curent, ce sa mai zicem de suprafața cât 5 garsoniere? Și mai are tupeul sa candideze după ce a eșuat in toate promisiunile de la campania din 2020.
-
Anul asta votul nostru va conta!
https://www.turnulsfatului.ro/2022/11/15/daniela-cimpean-betia-puterii-198172 -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Bună ziua. Marca mașinii pe care o conduc este tot Toyota, doar că un model care a costat mai puțin (mașina președintei are un preț de pornire cu 50% mai mare decât am plătit eu). Am cumpărat mașina pe numele meu, sursele de finanțare fiind economii proprii, un împrumut de la ziar pe care trebuie să îl returnez în această primăvară și un împrumut de la sora mea, scadența fiind peste un an și un pic.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
in zona blocului duamnei s-au furat pana si trotuarele! Ele au devenit locuri de parcare. Cum vii pe jos de la Biserica spre str. Matei Millo, „trotuarul” e tot mai ingust – pana la inexistent: https://www.google.com/maps/@45.7775957,24.1466199,3a,41.7y,189.65h,85.23t/data=!3m7!1e1!3m5!1s050gyQiFSUtDorHeTJ_0LQ!2e0!5s20230901T000000!7i16384!8i8192?entry=ttu
-
Si cand ii vezi ca pozeaza in oameni cu intentii bune cand ei de fapt sunt niste corupti. Sa ii controleze si pe astia DNA-ul ca ma gandesc ca nu e greu de descoperit si daca sunt vinovati sa plateasca nu sa candideze pentru alte mandate. Cucoanei i s-a urcat la cap, se crede si desteapta si frumoasa si noi toti ceilalti prosti ca o votam.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Si? Are importanta cand este facuta ancheta sau cand este publicat articolul? O face mai putin corupta pe Presedinta ,, din fericire votul vostru nu conteaza”.
Indiferent de moment este bine sa cunoastem realitate si sa stim cat de cinstiti sunt acesti oameni
In plus, mai bine sa stim acum, cand putem sa luam atitudine mai ales ca memoria oamenilor este scurta.
In ceea ce priveste doamna mai sus descrisa ma indoiesc ca acum este mai cinstita decat in 2021, ba pun pariu ca este mai manjita, mai plina de tupeu si inganfare asa ca de ce sa nu o aducem noi toti care ii platim indirect sau direct chiria si ratele de leasing, si multe alte chestii ma gandesc, cu picioarele pe pamant si sa-i amintim cum era atunci cand purta portocaliu, nu galben. -
Niciodată nu am fost pro Daniela Câmpean. Și nici nu voi fi Și da, articolul scoate incã o dată la lumină ceea ce știm sau bănuim cu toții. Nu împotriva faptelor sau anchetei jurnalistice mi-am exprimat opinia. Ci împotriva presei la ordin, articolelor „servite” și a demersului jurnalistic direct legat sau interesat de propria pungă a publicației sau autorului. In pandemie când toți mâncat din subvenții, nimeni nu vedea mașina sau cine e in ea La fel când primeau contact de publicitate de la CJ sau Primărie. Totul se dezvăluie doar la comandã. Tot politică. Despre moartea salvamontistului a preluat toată presa națională Vezi referiri la articolul ăsta în presă națională pe undeva? Nu șade frumos. Că e de la Ioha din Sighi. Și Danèla încă nu e garantat pe tobogan.. E așa greu de înțeles cum se aruncă grăunțele la rațe?
-
-
Sincer nu e o stire extraordinara…peste tot e asa…nu numai in Romania…fel si fel de afaceri cu diferenta ca dincolo se si face ceva pt oameni…de ex aia nu se trateaza in spitale virtuale! Pe mine ma mira altceva…cum poti sa fi in situatia de a fu condus un judet…de a vrea 8n cont sa l conduci iar asta implica fel si fel de realizari daxa pina la o virsta…ok….n ai fost in stare sa ti faci o casa cit de cit…sa ti iei o masina…etc? Ce exemplu de …gospodar e asta??? In rest…chiar ca nu conteaza
-
-
Vad ca cineva posteaza cu numele meu. Eu am un singur comentariu de facut. Au ajuns ziaristii sa faca treaba procurorilor DNA platiti cu mii de lei lunar. Poate acum se trezesc din amorteala si iau la mana toate contractele CJ de cand la conducere e Campean. Daca nu fac asta inseamna ca Romania sub conducerea lui Iohannis nu mai e stat de drept e stat de drepti ca Rusia.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Pai ce este incorect si partinitor in acest articol: faptul ca se dezvaluie mecanismul prin care este mituita minunata Presedinte?
Nu sunt fapte penale? Mai citeste Codul Penal: acolo sunt considerate infractiuni si alte fapte( prea minunata stie si definitia infractiunii pe care o savarseste precum si pedeapsa, doar e avocat).
De ce e gresit ca este scris acum articolul: faptele sunt fapte, nu conteaza cand sunt dezvaluite.
Mi se pare uluitor ca se incearca deturnarea atentiei cu chestii de genul acesta ca sunt articole de campanie.
Mai oameni buni, treziti-va.
Toti enumerati in articol sunt niste Hoti, cu mult mai mari decat amaratii care fura din buzunare sau mai stiu eu de unde. Uneori aceia sunt fortati de imprejurari
Astia, pe langa faptul ca au salarii mari si alte privilegii, vor mai mult si mai mult.
Din cauza asta nu avem Spital si oamenii mor.
Din cauza asta nu avem drumuri si exemplele pot continua.
Pentru ca madam sa aiba chirie mica si rate de leasing platite, acorda contracte unor incompetenti, care ii doare undeva de calitate, de eficacitate, seriozitate , termene limita atata timp cat si urmatoarele contracte le pot obtine in acelasi mod.
Asa ca aceste fapte ne afecteaza absolut pe toti si pentru ce? Pentru ca una sa devina mai plina de ea, mai inganfata si mai lipsita de bun simt cu fiecare zi in care este in functie doar datorita voturilor noastre?
-
-
-
Lupes directorul de la filarmonica? Pai tocmai se lauda ca a primit nota 10. Si in cultura se invart bani frumosi si e de unde. Numai ca acolo nu sunt firme de construcții ci asociatii culturale cu profil sifonarie si capusarie.Daca face triaba buna si cotizează la partid, e bun si il tine in brațe…
-
-
Dupa cum vezi primul comentariu e scris de altcineva cu numele meu probabil vreun functionar din CJ care daca vine DNA va sta vreo cativa ani pe la Aiud. Si de frica posteaza cu numele altcuiva. In rest ramane valabil ce am spus desi am votat 30 ani pnl nu se va mai intampla in veci. Am iertat o data atunci cu USL dar sa ierti a doua oara e deja prostie.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Exista si varianta alergatului cu roaba,astfel nu se pericliteaza integritatea copilului.Astept opinia organizatiilor de protectie a copilului.
Āsta -i topul culturii sibiene. Nunti cu interpreti de muzicā popularā cu tarife imense. Dacā nu te crācānezi cu „…
Cu tutele la carma, colapsarea sibiului e sigura !
Eu nu prea am nici bani, nici timp, de irosit. Donez destul asociaților non profit ale statului, BS și BAS,…
Se vede unde este un contabil mai bun nu scoala de fete și daca îmi permiteți un sfat, nu mai…













Lasă un răspuns