Faptul că a fost majorată la două miliarde de lei suma maximă care poate fi alocată construirii unui nou spital județean este, pentru președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, semnul că sibienii vor vedea în realitate proiectul la care lucrul a început în urmă cu șapte ani.
Ministru al Culturii, Raluca Turcan, a făcut referire la proiectul de ordonanță pentru alocarea de fonduri nerambursabile construirii de noi spitale și facilități medicale din fondurile europene alocate României și din împrumuturi pe care Guvernul intenționează să le acceseze. Acesta a fost discutat „în primă lectură” în ședința de guvern de miercuri, iar vestea bună este că – spre diferență de forma pusă în consultare publică la finele anului trecut – limita de finanțare pentru construirea de spitale județene a crescut de la unu la două miliarde de lei. Asta în care cel proiectat la Sibiu are o valoare de 2,5 miliarde de lei.
„În urma unor dezbateri reale, există în momentul de față garanția că realizarea unui spital nou în Sibiu va avea finanțare. Există deja o majorare a plafonului care a fost pus în transparență și prin această majorare și prin posibilitatea finanțării inclusiv a spitalelor scoase din PNRR, în Sibiu spitalul județean va avea finanțare. Este rezultatul unui efort uriaș făcut în guvern, pentru a nu pierde această oportunitate de investiții. S-au stabilit niște praguri maximale, care permit și proiecte mari, așa cum este cel din Sibiu. În momentul de față, pragul maximal pentru spitale județene noi ar fi de 400 de milioane de euro, de la un prag de 200 de milioane de euro. Deci e un aspect pozitiv și încurajator”, a declarat Raluca Turcan.
Raluca Turcan nu a dorit să „politizeze subiectul” și a ocolit detaliile despre cine și cum a determinat modificarea limitei de finanțare. Și nici nu a dorit să speculeze dacă există posibilitatea modificării, din nou, a limitei maxime de finanțare. Asta în contextul în care, conform cutumelor birocratice, ordonanța discutată miercuri ar urma supusă adoptării săptămâna următoare. „Sunt precaută și extrem de sinceră și v-am prezentat situația actuală, cu mult îmbunătățită față de ceea ce aveam anterior. De îndată ce ordonanța va fi aprobată, vom prezenta soluția de finanțare. Nu vreau să politizez subiectul spitalului. Am ajuns într-un punct în care suntem mult mai optimiști în ceea ce privește finanțarea”, a adăugat Turcan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Care garanție? În ce constă această garanție? E doar un articol de OUG care spune că ar putea fi accesate finanțări. Nu le-a accesat nimeni și oricum banii nu sunt suficienți. Mă mir că nu le e rușine. „Spitalul din Sibiu e cel mai avansat din țară” ziceau ele acum 3-4 ani. Între timp la Craiova și Iași s-au semnat contractele și noi stăm ca proștii și le citim balivernele.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incep cu…..pentru ca oricum as fi fost cenzurat de redactie… Aceste puncte-puncte sunt cele mai abjecte epitete pe care eu…
Vorbesti aiureli. Ce legatura au „useristii” cu toate astea? Mai schimba postul de pe Realitatea TV, Romania TV si Antena…
In secolul XVII in Finlanda tinerii pretendenti la casatorie trebuiau sa dovedeasca in fata preotului ca stiu sa citeasca Biblia…
Păi dacă shaorma are gust de castravete murat, nu e ce trebuie, ori?
Nici macar nu au asfaltat mare lucru comunistii, marea majoritate a strazilor din Sibiu au foat asfaltate dupa 1990. 90%…













Lasă un răspuns