Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Competiția pentru funcția de primar al Sibiu se dă între nouă candidați: opt politici și unul independent. Principalele liste de candidați la Consiliul local

Traian Deleanu
24
colaj-candidat-cl-sibiu-ihhl

Nouă este numărul candidaților care au fost admiși în termenul legal pentru a intra în cursa electorală programată pe 9 iunie, în același timp cu alegerile europarlamentare. 

Publicitate
Publicitate

Față de 12 candidați la alegerile din 2020, numărul celor care anul acesta au decis să candideze pentru funcția de primar al Sibiului este mai mic. Trei din cei 12 de data trecută candidează și acum, din datele publicate de Biroul electoral de circumscripție al municipiului Sibiu. Candidaturile depuse în termenul legal, care s-a încheiat la finele zilei de 30 aprilie, devin definitive după expirarea termenului de contestare a hotărârilor prin care au fost admise. Acest termen nu ar trebui să depășească ziua de 9 mai 2024. Asta în condițiile în care campania electorală pentru alegerile locale începe pe 8 mai 2024.

Principalii candidați

Primarul în funcție, Astrid Fodor, s-a hotărât să candideze pentru un al treilea mandat plin în fruntea Primăriei Sibiu abia la începutul acestui an, după cum declara în urmă cu o lună. La alegerile din 2020, reprezentanta Forumului Democrat al Germanilor din România a primit 20.425 de voturi, care – raportat la cele 47.448 de voturi valabil exprimate – au însemnat 43,05%.

Competiția pentru funcția de primar al Sibiu se dă între nouă candidați: opt politici și unul independent. Principalele liste de candidați la Consiliul local

Astrid Fodor

Cu un număr de reprezentanți în Consiliul local în scădere față de mandatele anterioare, FDGR propune la alegerile locale din acest an o listă de candidați deschisă de „numele grele” ale formațiunii: după Astrid Fodor, pe al doilea loc este Gabriel Tischer, președintele organizației sibiene a FDG, pe locul trei fiind Paul Porr, președintele la nivel național al FDGR. Pe ultimul loc de pe listă apare academicianul Helmut Paul Niedermaier.

În afara lui Tischer și a lui Porr, între primii opt candidați pentru Consiliul local (FDGR are opt mandate în actualul mandat) nu este niciun nume nou.

Pentru a doua oară candidează la funcția de primar al Sibiului Adrian Bibu, președintele organizației municipale a PNL. La alegerile trecute, Adrian Bibu a obținut 31,13% din voturile valabil exprimate, fiind clasat pe locul al doilea. Între timp, Bibu a devenit administrator public al județului, fiind în același timp lider al grupului consilierilor locali PNL Sibiu. Ca urmare a opoziției primarului Astrid Fodor, Bibu nu a fost nominalizat oficial niciodată pentru funcția de viceprimar, post pentru care liberalii sibieni l-au propus pe Alexandru Dumbravă până la condamnarea acestuia pentru fraude cu fonduri europene, înlocuit de „neconflictualul” Mihai Onițiu.

Competiția pentru funcția de primar al Sibiu se dă între nouă candidați: opt politici și unul independent. Principalele liste de candidați la Consiliul local

Adrian Bibu

Adrian Bibu deschide și lista celor 29 de candidați pe care PNL Sibiu îi propune pentru Consiliul local. În primele nouă poziții de candidați (PNL are în prezent nouă consilieri la Sibiu) sunt trei nume noi: Lucian Hunyadi (poziția a patra) și, respectiv, Doina Părăian și Nicoleta Zăhărescu (pozițiile opt și nouă).

Președintă a organizației județene a Uniunii Salvați România, Ruxandra Cibu-Deaconu a fost prezentată, în primă fază, candidat din partea USR pentru Primăria Sibiu. În urma formalizării Alianței Dreapta Unită (din care fac parte USR, PMP și FD), Cibu-Deaconu a devenit candidatul acesteia pentru funcția de primar. La alegerile locale trecute, candidatul USR s-a clasat pe locul al treilea, cu 10,25% din voturi.

Competiția pentru funcția de primar al Sibiu se dă între nouă candidați: opt politici și unul independent. Principalele liste de candidați la Consiliul local

Ruxandra Cibu-Deaconu

În prezent consilier județean din partea USR, Ruxandra Cibu-Deaconu deschide și lista de candidați ai ADU pentru Consiliul local Sibiu, pe locul doi fiind colega sa de partid, Diana Mureșan, probabil cel mai activ membru al deliberativului local în actualul mandat. Pe locul trei se află Victor Lețea, membru al Forței Dreptei, urmat de Ionuț Ghișe și Ioan Plesciuc, actuali consilieri locali din partea USR.

Publicitate

Un independent și un nume necunoscut

Singurul candidat independent pentru funcția de primar al Sibiului este arhitectul Lucian Găvozdea. Fost președinte al Ordinului Arhitecților din România, Alexandru Găvozdea participă la alegeri fără a avea în spate vreo listă de consilieri locali. Programul său electoral a început a fi pregătit încă de anul trecut, când mai mulți reprezentanții ai societății civile din Sibiu s-au reunit în cadrul platformei Sibiu2024, gândită să ofere soluții la variatele probleme ale comunității.

Competiția pentru funcția de primar al Sibiu se dă între nouă candidați: opt politici și unul independent. Principalele liste de candidați la Consiliul local

Alexandru Găvozdea

Social-democrații sibieni au „surprins” la alegerile locale din acest an prin faptul că propun un nume practic necunoscut la nivelul orașului: Florian Giubega, cel promovat în fruntea Tineretului Social-Democrat Sibiu de la finele anului trecut, este candidatul PSD Sibiu pentru Primărie. Susținut de către președintele organizației județene, Bogdan Trif, după cum au arătat social-democrații din municipiu, Giubega este pe locul trei pe lista de candidați ai partidului la Consiliul local Sibiu. Pe primul loc este Corina Bokor, cea care în ultimii zece ani a fost viceprimar din partea FDGR, formațiune din care a fost exclusă în urma așa-numitului „scandal al înghețatei”, în care a fost implicat soțul său.

Competiția pentru funcția de primar al Sibiu se dă între nouă candidați: opt politici și unul independent. Principalele liste de candidați la Consiliul local

Florian Giubega

Pe locul doi pe lista de candidați PSD pentru Consiliul local Sibiu este Laura Barac, președintele organizației județene, iar pe cel de-al patrulea loc este Nicolae Forir, inginerul care conduce Serviciul de Gospodărire a Apelor Sibiu.

Ceilalți

Primul înscris în cursa pentru Primăria Sibiu a fost Cristian Marinescu, din partea Partidului Patrioților. Trecut prin mai multe partide, proprietar al unei pensiuni în Păltiniș și administrator al unui magazin de materiale de construcții, printre altele, Cristian Marinescu s-a remarcat în ultima perioadă printr-o serie de mesaje și imagini video publicate pe diferite rețele de socializare, al căror element comun sunt atacurile la persoană și cele homofobe, mesaje amestecate cu cele în care face referire la diferite probleme 

Din partea AUR pentru funcția de primar al municipiului Sibiu candidează deputatul Sebastian-Ilie Suciu. Candidatura lui Suciu vine în contextul în care acesta a avut o prezență cel mult simbolică în spațiul public sibian de-a lungul mandatului său de parlamentar. A devenit mai activ abia după apropierea alegerilor locale. Suciu deschide și lista de candidați la Consiliul local propusă de AUR, pe locul doi al acesteia fiind Constantin Dincă, profesorul care este și purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu.

Pentru a patra oară candidează la Primăria Sibiu Ioan-Ștefan Zară, din partea Partidului Ecologist Român. De fiecare dată, rezultatele obținute de Zară au fost mai mult decât modeste: la alegerile din 2020 a obținut 154 de voturi (0,32%) din cele valabil exprimate, reușind să fie pe penultimul loc doar datorită faptului că Dorin Cioabă a obținut doar 80 de voturi. Lista de candidați la Consiliul local Sibiu este deschisă tot de către Zară.

După ce a „tatonat” scena politică locală pentru alegerile locale din acest an din postura de lider al organizației municipale a Forței Dreptei, Ciprian Faraon a migrat în ultimul moment la Partidul Umanist Social-liberal, formațiune fondată de Dan Voiculescu și condusă de Cristian Piedone, cel care încă este candidat pentru Primăria București.

Fără a avea candidat pentru funcția de primar al Sibiului, formațiunea populistei deputate Diana Șoșoacă a depus o listă cu patru candidați pentru consiliul local al Sibiului. Niciunul dintre cele patru nume nu a avut, cel puțin până acum, vreun ecou la nivelul comunității, pe primul loc fiind Silviu Dragoe.

Listele de candidați ale actualelor patru formațiuni din Consiliu Local Sibiu

Lista de candidați la Consiliul local din partea PNL Sibiu

1. Bibu Adrian-Cosmin;

2. Dăncilă Corina-Simona;

3. Oniţiu Mihai-Cercel;

4. Hunyadi Gheorghe-Lucian;

5. Fulea Ciprian-Gheorghe;

6. Vlaşcu Adrian-Casian;

7. Curtman Emanuel;

8. Părăian Doina-Viorica;

9. Zăhărescu Nicoleta-Diana;

10. Dumitrean Cătălina-Minodora;

11. Urdea Mircea;

12. Drăgan Tiberiu-Cornel;

13. Gundhardt-Desko Lucian;

14. Macarie Cornel-Alin;

15. Sora Violeta;

16. Kiş Im bre;

17. Neagu Axente;

18. Pop Horaţiu-Laurenţiu;

19. Tuţă Nicolae-Marius;

20. Olaru Dumitru-Alexandru;

21 . Mătăsaru Cătălin-Mihai;

22. Oltean Ioan;

23. Mihu Cristian-Leonard;

24. Vintilă Gheorghe; 2

5. Banea Constantin-Liviu;

26. Răbăgel Andreea-Elena;

27. Pămărac Denisa-Maria;

28. Ilie Marius-Costinel;

29. Slavu Alina-Mihaela;

 

Lista de candidați din partea FDGR pentru Consiliul local Sibiu

1. Fodor Astrid-Cora;

2. Tischer Gabriel;

3. Porr Paul-Jilrgen;

4. Grecu Bianke-Marion;

5. Lerner Helmut;

6. Guib Wolfgang-Alexander;

7. Pinter Zeno-Karl;

8. Mezei Paul-Constantin;

9. Konnerth Sara;

10. Iunesch Liana-Regina;

11. Galter Cristoph-Raimar;

12. Fazakas Ekaterina-Annemarie;

13. Bottesch Martin;

14. Dengel Elke;

15. Şepeţan Flavius-Radu;

16. Fleischer Wiegand-Helmut;

17. Barth Rotraut-Angelika;

18. lunesch Hans-Georg;

19. Gui st Simon-Gerhard;

20. Brandsch Monika-Helga;

21. Gunesch Elisa-Ioana;

22. Heltman Anneliese-Eveline;

23. Binder Hans- Jlirgen;

24. Pospischill Richard;

25. Pop Christa-Lucia;

26. Nartea Monica;

27. Rudolf Gerhild-lngrid;

28. Kăber Elisabeth;

29. Niedermaier Helmut-Paul.

 

Lista din partea ADU pentru Consiliul local Sibiu

1. Cibu – Deaconu Ruxandra

2. Mureşan Maria-Diana

3. Lețea Victor

4. Ghişe Ionuţ-Ciprian

5. Plesciuc Ioan

6. Tufis Mircea

7. Zereş Gheorghe-Ciprian

8. Moleavin Andrei-Cătălin

9. Marcu Dragoş-Aurelian

10. Grumăzescu Vlad-Corneliu

11. Horşia Nuţu-Ciprian

12. Bărbulescu Vasile Adrian

13. Gusan Maria

14. Serol Anamaria-Manuela

15. Deteșan Viorel-Alin

16. Lăzureanu Radu

17. Bîrlea Răzvan-Stefan ‘

18. Bardan Ioan-Ciprian

19. Popşa Ionel-Bogdan

20. Hărămbaş Daniel

21. Zaharescu Radu-Mircea

 

Lista de candidați din partea PSD pentru Consiliul local Sibiu

1. Bokor Corina;

2. Barac Laura-Ionela;

3. Giubega Gheorghe-Florian;

4. Forir Nicolae-Sebastian-Cornel;

5. Mihai Ionela;

6. Vasile Constantin-Alexandru;

7. lag ru Romulus;

8. Presecan-Gândilă Beneamin;

9. Voinea-Mitru Carmen;

10. Oltean Horaţiu-Cristian;

11. Bărdaş Gheorghe;

12. Bătrâna Alexandru-Lucian;

13. Godan Andreea-Brigitte;

14. Simtion Claudia-Mery;

15 . Brezaie Maria-Izabela;

16. Meşteru Daniel-Dumitru;

17. Barabas Francisc-Aurelian;

18. Toader Remus;

19. Vasu-Moldovan Viorelia-Esmeralda;

20. Fechete Mihnea-Gabriel;

21. Bica Nicoleta-Maria;

22. Dumitrescu Marius-Alin;

23. Olteanu Philipp-Alin;

24. Cioltei Alexandru-Florin;

25. Luca Adela-Teodora;

26. Stănescu Răzvan-Petrică;

27. Belea Cecilia-Roxana;

28. Arcaş Ioana-Maria;

29. Fărcaciu Darius-Bogdan.

 

Vezi mai jos harta alegerilor locale 2024 din județul Sibiu

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

24 de răspunsuri

  1. Avatar Adrian
    Adrian

    Cred ca voi sta acasa in ziua elegerilor.

    211
    28
    1. Avatar Ioan
      Ioan

      Înseamnă că ai încredere în ce vor vota concetățenii tăi și-i lași pe ei să decidă.

      33
      1
    2. Avatar Adrian
      Adrian
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      2
      18
    3. Avatar Andrei
      Andrei

      Poti ramane linistit acasa daca vrei sa voteze cei din partidul AUR si PSD(PNL) in locul tau.

      4
      1
    4. Avatar Pleku
      Pleku

      Nu e chiar așa. Prin faptul că tu nu mergi la vot îi lași pe ceilalți să decidă pentru tine. Lipsa unui vot pentru un partid consolidează poziția liderului, celui care câștigă. Deci tu, prin neparticiparea ta la vot, contribui în realitate la reușita câștigătorului. Ca să nu mai zic că nu ai niciun drept moral să de plângi de adminsitrație, dacă tu nici măcar nu ai fost să-ți exprimi punctul de vedere prin vot.

      0
      0
  2. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    21
    50
    1. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Ce naiv esti.

      27
      4
  3. Avatar AndreiM
    AndreiM

    Ce nenorocit de ziarist USR-ist. Pune poze cu toate ciumele, inclusiv cu **** **** Cibu, dar nu pune poza cu Dr. Sebastian Suciu, de la AUR, al doilea partid din Romania in sondajele facute. Bai vandutilor, cat va platesc stapanii vostri sa promovati USR-ul??? 
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios folosit)

    82
    79
    1. Avatar Kokos
      Kokos
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      76
      89
    2. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Cum asa, ne convingi cu ceva sa gandim ca tine?

      2
      0
  4. Avatar Maria
    Maria
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    27
    64
  5. Avatar Titi de la primărie
    Titi de la primărie

    Apropo, Găvozdea mai face blocurile alea de 8 niveluri în centru? Că aș vrea și eu un apartament din care să văd Piața Mare, când vine Fodor la servici. Sau măcar să pot să scuip în cap turiștii.

    27
    8
  6. Avatar Cristina
    Cristina
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    19
    51
  7. Avatar Nicuț
    Nicuț
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    18
    57
  8. Avatar Logic vorbind ...
    Logic vorbind …
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    32
    41
  9. Avatar Iuli
    Iuli
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    29
    78
  10. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    12
  11. Avatar Sibiu 2024
    Sibiu 2024

    Ruxandra Cibu Deaconu, cea mai proasta alegere pentru functia de primar.

    12
    14
  12. Avatar Eu
    Eu

    Ai zis marinescu ( cu m mic), ai zis adio Sibiu. Numai învârteli, fraude, ilegalități și smecherii are omu asta în spate. Și apropiații lui pe care el ii crede apropiați într-adevăr îl vorbesc pe la spate. Omu trebuie deportat de urgență, nu din oraș ci din țară!

    10
    3
  13. Avatar AndreiM
    AndreiM

    USR-ul este partid de stanga. Face parte din familia noilor partide fanatice aparute ca ciupercile in lume, care lupta pentru dictatura globalista. Nu degeaba USR-ul sustine miscari anarhiste si marxiste precum BLM si nu degeaba sunt LGBTisti. In SUA aceste miscari sunt cunoscute ca grupari de extrema stanga, radicala. Ei cred ca daca in Romania mint si spun ca sunt „de dreapta” lumea nu stie ca umbla cu cioara vopsita. Tot ce promoveaza aceste ciume este anormal si impotriva firii. Decat USR mai bine orice, mai bine PNL, mai bine PSD, mai bine FDGR. Orice numai nu USR, ca astia sunt cei mai fanatici si extremisti ideologi de stanga din tara.

    14
    10
  14. Avatar Barosanu
    Barosanu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    11
  15. Avatar Ion garaon
    Ion garaon

    Uitati-va si voi putin ce specimene…… Bibu ! Gavozdea ! …ca de restu nici macar sa razi nu poti. Gavozdea ala mi-a umplut facebooku de reclame cum e el educat la „bruck” cu „herta tante” si cum are el bunatate in familie… vai si amar. Iar Bibu, saracu… el chiar crede ca poate fi capitanul nostru de incredere. Pai nu l-as lasa nici sa imi care gunoiul…. Tristut, daca doar asta avem ca alternativa. Iar la consiliu……vai-doamne. Campeanu ne-o lamurit….datorita ei, totul stagneaza, dar avem firme din moldova sa ne care gunoiul, sa dea curent la primarie etc etc…manevre pnl, exact ca si psd. Si cam atat….a, da, era sa uit ! ….|Campeanu si PNL au facut doua hale la aeroport, cu 65 de milioane de euro !!!…. cam cat Metro, asa ! Scumpa tabla la PNL !

    9
    3
  16. Avatar Titi
    Titi

    Cea mai proasta alegere, USR, pardon URSS+. Cei mai ipocriți, mincinoși care reprezintă interesele globalistilor și a corporațiilor lor multinaționale. Ne-ați aburit cu politica voastră altfel, ne-ați băgat pe gât liberalizarea energiei, ați vrut vaccinare obligatorie cu vaccinuri netestate și experimentale. Marș la groapa de gunoi cu voi, cu Bădescu, Ponta și Tăriceanu!!!

    1
    6
  17. Avatar Rares
    Rares

    (Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului calomnios folosit – numărul de dosar indicat în comentariu nu se regăsește pe portalul instanțelor de judecată)

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate