1985, luna februarie. Anul -8 al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
La Dârlos, are loc un cenaclu în cadrul ”Lunii cărții la sate”. De la ora 17 au vorbit sătenilor Mircea Ivănescu, Ion Mircea, Titus Andronic, George Nimigeanu, Florin Predescu, Mircea Tomuş, Titu Popescu şi Eugen Onu.
Iar actorul Constantin Chiriac de la Teatrul de stat din Sibiu, a susţinut un recital din ”lirica românească„.
A doua zi, un alt cenaclu. De această dată, la Asociaţia scriitorilor din Sibiu şi al revistei „Transilvania“. Același Constantin Chiriac a susținut un recital pe versuri de Serghei Esenin.
În iunie 1989, Chiriac regiza spectacolul ”Birocrație”, scris de Ion Băieșu. Actori: colectivul de teatru al întreprinderii „Independenţa“.
”Dar lucrurile prezentate în domeniul artei scenice pe ansamblu au fost mai puţin relevante. Putem califica cel mult promiţătoare spectacolele oferite de Teatru muncitoresc al Clubului C.F.R. şi Teatrul folcloric al Căminului Cultural Sălişte””, scria Tribuna cu câteva luni înaintea Revoluției.
De aici a început FITS, în formula disponibilă în acele vremuri. Constantin Chiriac, actor la teatrul sibian era peste tot. Un exemplu: la câteva zile după un cenaclu prin județ era în Sălaj, la un recital încheiat cu o paradă a modei.
A mai avut nevoie de 3 ani, după Revoluție, să înglobeze toate aceste experiențe, la care s-au adăugat cele din primii ani de libertate, pentru a da drumul festivalului. Dar începutul a fost extrem de greu.
Citește și:
Ruina teatrului, în 1991. ”Din exterior instituţia este asediată permanent de vînzătorii de seminţe şi de făcătorii de inele şi cerceluşi din aur fals”
Tribuna descria în 15 martie 1991 situația teatrului din Sibiu.
”Întrucît diavolul încă mai joacă sfidător pe scena Teatrului sibian, iar din exterior instituţia este asediată permanent de vînzătorii de seminţe şi de făcătorii de inele şi cerceluşi din aur fals, nădejdea purificării noastre morale şi civice prin teatru fuge de noi ca o fata morgana. În ciuda sumbrei apocalipse, o primă evadare din acest dublu asediu au reuşit s-o facă doi actori de talentați scenei sibiene: Constantin Chiriac şi Mihai Bica.
E o breşă ce oferă o dublă posibilitate de atac într-o mentalitate ce ţine de trecut şi în aceea că se încăpăţînează să sfideze prezentul. Este vorba de piesa „Poveste din grădina zoologică“ de Edward Albee, premierăpe ţară, ce va fi prezentată joi, 21 martie, ora 20, în salonul de mic-dejun de la restaurantul împăratul Romanilor.
Cei doi actori, Chiriac și Bica, alături de Virgil Flonda l-au convins pe regizorul Iulian Vișa să preia conducerea teatrului sibian.
6 aprilie 1991. Iulian Vișa, proaspăt reîntors în Sibiu, era terifiat de clădirea teatrului.
”Vorbim despre clădirea Teatrului din Sibiu. Iulian Vişa o califică drept „jalnică, îngrozitoare, urîtă“. E trist — zice regizorul — că totul e aşa cum e, că nimic nu s-a schimbat. Şi, pe bună dreptate, se întreabă: în condiţiile acestea cine să vină la teatru?
”Bineînţeles, teatrul începe dinăuntru. Dar e necesar să atragă atenţia şi dinafară. Or, clădirea aceasta aşa cum există acuma, numai a teatru nu seamănă. — Eu accept concret ceea ce se întîmplă. Teatrului din Sibiu i-au fost arse magaziile cu costume etc. Desigur e trist, dar cred că lupta nu se duce cu magaziile arse de costume, lupta se duce cu o mentalitate. Asta cred că trebuie să ne dea de gîndit mai mult decît toate milioanele de dolari pe care străinătatea le trimite sau le-ar putea trimite. Mentalitatea trebuie schimbată. Asta trebuie să se schimbe şi asta va da roade colosale. Mai mulţi bani decît toţi banii primiţi prin Crucea Roşie, Crucea Verde etc. Asta trebuie schimbată. Şi cei care sunt acuma in fruntea unor activităţi, cum ar fi Virgil Flonda sau Constantin Chiriac, sau alţii, natural, de genul lor, sunt reprezentanţii unei noi mentalităţi şi asta trebuie sprijinită, mentalitatea”, spunea regizorul.
Citește și:
Visul lui Vișa. „Nu se știe cine dă și cine primește“
În scurt timp, însă Vișa moare, iar visul său, acela de a crea la Sibiu un Festival Shakespeare rămâne neîmplinit. Doar doi ani, pentru că în 1993, în doar câteva săptămâni, proaspătul director al Casei de cultură a studenților, Constantin Chiriac, anunță prima ediție a Festivalului de teatru studențesc. Va face un teatru studențesc, care devine internațional apoi, dar numele Shakespeare nu mai apare. Asta, pentru ”a nu fi încorsetat”, așa cum preciza presa din București.
„Avem destule de învățat unii de la alții și nu se poate să nu ne amintim de Constantin Noica, alegînd, a așeza pe frontispiciul școlii sale de la Păltiniș, un gînd al lui Leon Bloj: „Nu se știe cine dă și cine primește“, spunea Chiriac în ziarul Radical, în martie 1993.
„Sibiul a avut prima manifestare teatrală din estul Europei, 1643, cînd pe o scenă turIinantă, pe scripeți, se juca un mister medieval. Cîți cunosc faptul că la Brukenthal există prima ediție a lui Shakespeare? Și cîți cunosc faptul că-n perioada interbelică apărea la Sibiu o revistă de teatru?“, se întreba Chiriac într-un discurs care seamănă foarte mult cu cel de astăzi.
„Datorită profesiei mele, mi-a fost mai la îndemînă să organizez un festival de teatru studențesc. Desigur, noi l-am fi dorit internațional, lucru care nu s-a reușit, dar sperăm să-l realizăm în viitor“.
Din București venea trupa „Podul”, cu „Dezbureratul Nichita“ (un colaj N. Stănescu). Din Iași ajungea la Sibiu teatrul „Ludic“ cu piesa „Alegere de clown“ de Matei Vișniec, din Brașov venea piesa „Aisbergul poeziei moderne", din Tîrgu Mureș — trupa Institutului de teatru cu piesa „20 de minute cu îngerul“ de Al. Vampilov, din Cluj — „Iona“ de M. Sorescu, iar din Sibiu — trupa „Puck“, condusă de Chiriac monta „Regele moare” de Eugen Ionescu, în regia lui... Constantin Chiriac.
„Am fost sponsorizați de cîteva filme cărora le aducem mulțumirile cuvenite: „SHARA“, „Romcereal“, „Est Vision”, „Red“, „Sticla“ Avrig, „Flagrant“ și ziarul „Evenimentul zilei”.
Juriul va fi compus din oameni de prestigiu: director al Universității sibiene, Dumitru Pop Ciocoi, din partea Teatrului sibian actorul Virgil Flonda, poetul Ion Mircea, actorii C-tin Fugașin și C-tin Dumitru, din partea Consiliului municipal dl. prof. Eugen Onu și un reprezentant din partea Inspectoratului de cultură Sibiu, iar din partea Ministerului Tineretului și Sportului, d-na Sanda Brezean. Nu putem încheia aceste relatări înainte de a aminti că din acest an se vor deschide la Sibiu — în spațiul Casei de cultură — Centrele culturale Francez, Spaniol și Italian, care alături ele cele deschise pînă acum vor revigora viața spirituală a municipiului, restituindu-i astfel anvergura sa de oraș european”, explica Chiriac.
Ministerul Tineretului și Sportului aloca atunci organizării acestui festival 780.000 lei, în plus suportînd toate cheltuielile ce se impun: cazare, transport, scria presa vremii.
Iar la final, unul dintre premii era câștigat tocmai de Constantin Chiriac. ”Est Vision a acordat un premiu special (40.000 lei) actorului Constantin Chiriac pentru activitatea depusă în organizarea festivalului”, scria Radical.
Citește și:
Constantin Chiriac în noiembrie 1993:
”Fără muncă nu există satisfacții. Am muncit mult, am o mulțime de satisfacții. Din nimic am creat Teatrul „Puck“ și în mai puțin de un an el este recunoscut și apreciat pe plan internațional.
Eu nu cred în spoitori, cred în ziditori și mă consider unul dintre aceștia. „Faptele vorbește“. Anul viitor, în martie, vom avea în Festival, la Sibiu, zece trupe de teatru din zece țări ale lumii. Va exista un juriu intrenațional format din personalități culturale ale Europei. Va fi cel mai mare Festival de teatru din Europa de Est. Este o întreprindere ambițioasă pe care Sibiul o merită”.
Citește și:
Festivalul a devenit internațional cu ”balonul de oxigen”, banii primiți de Fundația Soros
Era o perioadă tulbure, în care Casa de cultură a Studenților, condusă de Chiriac, rămânea fără sediu. O altă asociație îi scotea afară, cu executor judecătoresc. Iar echipa s-a regrupat ulterior la teatru.
În anul următor apar câteva trupe străine, la festival, ”balonul de oxigen”, așa cum a fost numit în presa locală, fiind format din banii primiți de Fundația Soros. Atât de apreciată de unii și hulită de alții, în zilele acestea.
„Am emoții! Normal că am. Vreau să dovedim că putem fi parteneri serioși pentru cei care știu să organizeze festivaluri și au și mijloace financiare“, spunea în 1994 Constantin Chiriac.
”Balonul de oxigen pe care i l-a adus d-lui Chiriac vestea unei sponsorizări din partea Fundației Soros, i-a permis să-și întâmpine senin primii oaspeți: doamna Brenda Walker, directoarea Trustului de Carte și Editură „Forest Books" din Londra, trupele „Teater Kehling" din Indonezia, „Teart Opry“ și „Studio Dramy i Teatru“ din Polonia”, scria Tribuna.
Festivalul începea la Teatrul „Radu Stanca" cu spectacolul „Jocul de-a măcelul", a lui Beatrice Beonț.
Duminică, la orele 19,00, pe aceeași scenă, urca trupa „Nieuwe Scene“ din Belgia, cu „Mistero Buffo“, iar la „Studio Teatru“ va juca la orele 21,00 „Wicifiekcya", urmată de „Les pierres cheront", interpretată de „Teatr Opty“.
Citește și:
După această ediție, evenimentul apare în 1995 sub o nouă formă: Festivalul Studențesc de Teatru.
”Ambiţia organizatorilor, Oficiul Judeţean pentru Tineret şi Sport şi Casa de Cultură a Studenţilor, de a-i asigura chiar de la prima ediţie un caracter internaţional s-a lovit de diverse bariere organizatorice, şi de timpul extrem de scurt. Aşadar festivalul va avea doar un caracter naţional ceea ce ni se pare a fi un exerciţiu absolut necesar în vederea pregătirii ediţiilor viitoare, într-un fel acest festival se doreşte - în concepţia actorului Constantin Chiriac, printre altele şi director al Casei de Cultură a Studenţilor - o forţare a unei mai vechi ambiţii neîmplinite a teatrului sibian de a organiza la Sibiu un festival Shakespeare”, scria Tribuna.
Constantin Chiriac în 13 octombrie 1994
“Avem marea satisfacție că România a fost reprezentată la cotele cele mai înalte. Peste tot lumea a plâns când am plecat, peste tot lumea a învăţat să cânte româneşte, peste tot s-a vorbit despre noi ca de una din cele mai bune trupe de teatru. Este un sentiment extraordinar să ştii că o părticică din imaginea României în lume ţi se datorează şi ţie.
Faptul că am primit din nou invitaţii la festivalurile la care am fost, dar şi la altele, faptul că mi s-a cerut sa merg să ţin cursuri la Academia de Teatru din Rabat, faptul că mi s-a cerut să fac parte din juriul de anul viitor al Festivalului Internațional de Teatru Universitar de la Casablanca -toate acestea atestă în modul cel mai elocvent că prestaţia trupei de teatru studenţesc a fost de o înaltă ţinută artistică, lată de ce ambiţia noastră de a face din Sibiu capitala culturală a Europei, are un suport real ce poate fi înnobilat de toţi sibienii”.
”Așadar, una peste alta, este un festival foarte viu. Și, bineînțeles, perfectibil”.
În 1995, Chiriac anunța că festivalul va include o “întâlnire a criticilor tineri din întreaga lume”, cu precădere din ţările care vor fi reprezentate în cele 4 secţiuni ale Festivalului.
Iar evenimentul începea să prindă contului de acum.
Atunci a fost și prima ediție în care festivalul avea și o temă.
”Această întâlnire va constitui cadrul oficial al lansării unui volum de eseuri dedicate intoleranţei, în acelaşi context vor avea loc alte 3 lansări de carte. Este vorba de “Amintiri şi evocări" semnată de acad. Gabriel Ţepelea, preşedintele Comisiei de Artă, Cultură şi Mass-media din cadrul Camerei Deputaţilor, de lucrarea domnului George Banu, preşedintele Asociaţiei Criticilor de Teatru din lume, intitulată “Roşu şi Aur”, precum şi de volumul “Playback” al lui Stelian Tănase.
Vom profita de prezenţa la Sibiu a directorilor de festivaluri teatrale în spaţii non-comvenţionale pentru a înfiinţa aici, în cetatea noastră, un CLUB, care-i va avea pe aceştia drept membri fondatori.
Intenţionăm să organizăm acest CLUB pentru a media un dialog permanent între organizatorii acestor evenimente remarcabile (care sunt festivalurile teatrale) şi responsabilii culturali, cât şi în vederea înfiinţării unei bănci de date referitoare la desfăşurarea festivalului”, explica directorul Constantin Chiriac în 1995.
România Literară făcea în același an o radiografie extrem de detaliată a festivalului.
De altfel, problema profesionalismului se profilează ca subiect general de meditaţie pentru organizatori. Asigurîndu-şi sprijinul oficialităţilor şi a numeroşi sponsori, cît şi energia tinerilor înrolaţi voluntar în staff-ul încă insuficient rodat, directorul festivalului, Constantin Chiriac, s-a lăsat în voia iubitorilor şi făcătorilor de teatru.
Inevitabil, au existat lacune, unele gafe de cazare şi alimentare diferenţiată a trupelor, neglijenţe nepermise în redactarea catalogului şi chiar în programarea propriu-zisă. Întîlnirea directorilor de festivaluri a fost intens mediatizată, profitîndu-se de climatul festivist al zilei de 27 martie, nu însă şi de aportul invitaţilor, în majoritate absenţi, eşuînd într-un entuziast schimb de amabilităţi.
Nu a fost semnalat în nici un fel Colocviul tinerilor critici, pentru care fusese solicitată competenţa secţiunii AICT UNITER, care, de altfel, a şi acordat în permanenţă un preţios ajutor logistic amical, dar şi oficial.
Sesiunea de comunicări «Democraţie şi cultură», respectiv «Teatru şi toleranţă», cît şi însufleţitele discuţii legate de situaţia actuală a fenomenului teatral românesc au premers lansarea antologiei bilingve a Editurii UNITEXT, conţinînd pagini de referinţă din literatura universală despre disputa toleranţă-intoleranţă, dar şi reflecţii contemporane.
La Sibiu, în această primăvară contradictorie, Teatrul s-a reafirmat cert drept chintesenţială Agora, capabilă de Toleranţă”.
Cotidianul, în iunie 1995:
”Dar nu datorită Teatrului de Stat - rebotezat de Vișa, frumos, Radu Stanca - ci datorită unei alte moșteniri a regretatului regizor: ideea unui festival internațional de teatru. E drept, Vișa visa la un mare Festival Shakespeare în aer liber, Sibiul reprezentând, în acest sens, un spațiu extrem de ofertant. Dar festivalul a cărui primă ediție a avut loc în primăvara anului 1994 are ambiții mai mari, el nu vrea să se “limiteze” la Shakespeare, ci se definește ca “festival de teatru tânăr profesionist”.
Deși destul de vagă și, deci, cuprinzătoare, nici această definiție nu i-a mulțumit pe organizatori.
La cea de-a doua ediție, ei au structurat festivalul pe trei secțiuni (cum s-a anunțat la o primă conferință de presă) din care, odată ajunși la Sibiu, aveam să descoperim... patru!
Dintre acestea, cea mai slab reprezentată numeric avea să fie cea dedicată “teatrului tânăr profesionist”, secțiune cu caracter competitiv, dotată cu un număr de premii aproape egal cu acela al participanților. Acesta nu este decât unul dintre paradoxurile unui festival uneori haotic, alteori copleșitor, pe alocuri irezistibil.
Așadar, una peste alta, este un festival foarte viu. Și, bineînțeles, perfectibil”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: istoria festivalului de teatru , cum a inceput festivalul de te , istoria FITS , teatru , Constantin Chiriac , toleranta , festivalul de teatru
Vizualizari: 10567
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Rob
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Nobody
Acum 3 ore
D.M.