Miercuri,
29.10.2025
Cer Senin
Acum
11°C

Știrile zilei de luni, de la Sibiu

Știrile zilei de luni, de la Sibiu

Vă prezentăm cele mai importante știri ale zilei de luni, de la Sibiu.

Un sibian semnalează că stația de oxigen de la Spitalul CF este prea aproape de capela amenajată într-un container. ISU: Capelele sunt exceptate de la avizare sau autorizare

Container fără aprobare, parc distrus și o capelă improvizată în vecinătatea stației de oxigen la Spitalul CF din Sibiu sunt fapte semnalate de un sibian redacției Turnul Sfatului. În replică, managerul spitalului transmite că totul este legal și aprobat, iar pompierii sibieni spun că astfel de construcții modulare nu au nevoie de avizare și sfătuiesc sibienii ca în cazul în care suspectează o situație de risc să anunțe imediat autoritățile abilitate.  

 

FC Hermannstadt confirmă că Măldărășanu nu pleacă: „O decizie luată în comun”. Oficialii cer sprijinul suporterilor

Reprezentanții clubului sibian de fotbal au confirmat oficial, în seara zilei de luni, faptul că întregul staff tehnic al echipei va fi menținut.

 

Aeroportul Sibiu cumpără echipamente de detectare a explozibililor: „Să fie capabile să identifice substanțele, afișând numele sau abrevierea compusului pe ecran”

Aeroportul Internațional Sibiu a anunțat deschiderea unei licitații pentru achiziționarea de echipamente de detectare a urmelor de explozibili (ETD), atât pentru pasageri, cât și pentru cargo. Valoarea estimată a contractului variază între 510.000 și 1.020.000 lei. Se vor achiziționa minim două echipamente.

 

Peste 200 de milioane de lei pentru modernizarea liniei ferate Sibiu - Vințu de Jos. CFR lansează o licitație cu „clauză suspensivă”: echipamentele sunt din 1970

Valoarea totală estimată a proiectului se situează între 300 și 361 milioane de lei, fără TVA, iar acesta este împărțit în două subloturi de investiții majore. Peste 200 de milione de lei sunt estimați pentru linia Sibiu - Vințu de Jos, care are echipamente vechi, din 1970.

 

Raluca Turcan, apostrofată din public la deschiderea Astra Film Festival: „Huo! Pe banii românilor nu faceți campanie electorală!”

Prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan, pe scena Astra Film Festival a fost taxată drept campanie electorală pe bani publici de câțiva spectatori, ale căror vociferări au dus la întreruperea discursului pregătit de șefa liberalilor sibieni.

 

Reacția polițiștilor sibieni, acuzați că au transformat șoferii în „scuturi umane”: în niciun caz nu au folosit mașinile din trafic pentru oprirea șoferului dat în urmărire

Un șofer din Pitești, a cărui mașină a fost avariată în timpul urmăririi în trafic a elvețianului care conducea un autovehicul furat acuză Poliția Sibiu că i-a folosit pe participanții la trafic din zonă ca „scuturi umane.” Reprezentanții IPJ Sibiu spun că „în niciun caz, prin modul de acțiune, polițiștii nu au folosit mașini ale participanților la trafic pentru oprirea șoferului urmărit”.

 

Sibianul Sergiu Dilimoț a fost ales Mare Maestru al Marelui Orient al României. „Trăim într-o perioadă în care extremismul și curentele iliberale reprezintă amenințări grave”

Sergiu Dilimoț este noul Mare Maestru al Marelui Orient al României (MOAR), una dintre obediențele masonice din țara noastră recunoscute la nivel internațional.

 

Liderul AUR Sibiu rămâne și fără locul de consilier local. Sebastian Suciu s-a retras înainte de depunerea listelor la parlamentare

Deputatul Sebastian Suciu a renunțat la poziția de consilier local, potrivit sentinței date de Judecătoria Sibiu pentru validarea mandatelor de consilieri locali.

 

Consumul de droguri din Sibiu, prezentat într-un reportaj al celor de la „România te iubesc”. „Cel mai greu este că te simți neputincios și că-ți vezi copilul că este supus unor riscuri majore”

Realizatorii emisiunii „România te iubesc” au continuat relatările despre pericolele dependenței de droguri, despre indiferența statului român, lipsa centrelor pentru recuperarea adulților sau a copiilor dependenți și despre promisiunile, până la acest moment deșarte, ale politicienilor într-un nou episod, difuzat duminică, 20 octombrie, la Pro TV. În acest episod a fost menționat și Sibiul cu dramele cauzate de consumul de droguri, mai ales în rândul tinerilor. 

 

Sunt căutați voluntari pentru a-i învăța pe elevii sibieni să pedaleze: „Fiecare copil, până la absolvirea ciclului primar, să învețe să meargă pe bicicletă”

Reprezentanții asociației Urban Bike Revolution fac un apel către cei dispuși să participe la proiectul prin care copiii sibieni sunt învățați atât să se dea cu bicicleta, cât și să-și îmbunătățească motricitatea.

 

Primarul Cisnădiei anunță că Ministerul Sănătății a avizat extinderea spitalului orășenesc

Gheorghe Huja, primarul Cisnădiei, spune că proiectul care prevede extinderea și modernizarea a două imobile din cadrul Spitalului orășenesc a mai parcurs o etapă în obținerea finanțării.

 

Citește restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1443

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus