Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la Stuttgart

Raluca Budușan
0
catan-bun-dslc

În acest weekend a avut loc la Sibiu, în premieră, etapa națională a Campionatului de Catan, ediția a XVII-a. Doi sibieni au ajuns în semifinală, dar câștigător a fost ieșeanul Daniel Dîscǎ. El va reprezenta România în anul 2025, la Campionatul Mondial care va avea loc în aprilie, la Stuttgart, Germania.  

Publicitate
Publicitate

Ediția din acest an a Campionatului Național de Catan s-a desfășurat în weekendul 2 – 3 noiembrie la Promenada Mall, în zona Cine Gold. S-au strâns peste 60 de jucători de Catan din întreaga țară pentru ca timp de două zile să se poată decide care este cel mai bun. Pe lângă participanții din Sibiu au venit iubitori ai acestui joc din Baia Mare, Bistrița, Brașov, București, Cluj, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Sfântu Gheorghe și Timișoara, toți calificați în această etapă.  

Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la Stuttgart

Evenimentul a fost organizat de Ideal Board Games, co-organizatori fiind cei de la Board Games Community Sibiu.

Publicitate

„Suntem mândri că am reușit, pentru prima dată, să organizăm acest eveniment deosebit și vrem să mulțumim tuturor – sponsorilor, participanților, voluntarilor dedicați și susținătorilor comunității Catan – joc de societate. Mulțumim pentru că ne-ați fost alături și ați contribuit la succesul acestei ediții memorabile”, spun Terxi și Rebeca Popescu, reprezentanți Board Games Community Sibiu.

Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la Stuttgart

Câștigător a fost un ieșean

Din cei opt sibieni calificați la acestă etapă, doi au ajuns în semifinală. Este vorba despre Andrei Bogdan Munteanu și Bianca Radu. Bianca s-a clasat pe poziția cinci cu 15,5 puncte, iar Andrei pe poziția 12 cu 13,5 puncte. Ambii sunt anul acesta printre cei mai buni 16 jucători din țară.  

Câștigătorul campionatului este Daniel Dîscă din Iași. El va reprezenta România anul viitor, la Campionatul Mondial din Germania. Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la Stuttgart

Daniel Dîscă, câștigătorul campionatului Național de Catan 2024

Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCâștigătorul alături de organizatorii de la Ideal Board Games și Board Games Community Sibiu Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la StuttgartCampionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la Stuttgart

Campionatul Național de Catan și-a stabilit câștigătorii la Sibiu. Un ieșean va reprezenta România la mondialul de la Stuttgart

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate