Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Instanța a autorizat Primăria să demoleze vila de milioane de euro de pe Calea Dumbrăvii: „A încercat să întârzie cât de mult a putut executarea”

Traian Deleanu
64
vila-dumbravii-2023-f04d

Judecătoria Săliște a autorizat Primăria Sibiu să demoleze vila construită fără autorizație pe Calea Dumbrăvii, investiție estimată la câteva milioane de euro și care a făcut obiectul unui proces penal. Reprezentanții familiei Bratu, condamnată să demoleze clădirea, au formulat apel. Pe fond au invocat „termenul scurt” pentru îndeplinirea demolării.

Publicitate
Publicitate

Procesul prin care Primăria Sibiu solicita să fie autorizată să demoleze vila construită pe Calea Dumbrăvii fără autorizație a început din noiembrie 2022. La nicio lună, cauza a fost suspendată ca urmare a unui alt proces prin care Cornelia Bratu (cea care, în acte, este beneficiara construcției) contesta executarea. Acest al doilea proces a fost pierdut definitiv în urmă cu un an, iar în toamna aceasta Judecătoria Săliște (unde își are domiciliul Cornelia Bratu) a admis cerea administrației din Sibiu (unde se află vila ridicată fără autorizație).  Cheltuielile de demolare vor fi mai apoi recuperate de la familia Bratu.

„Autorizează creditorul (Primăria Sibiu – n.r.) să îndeplinească, pe cheltuiala debitoarei, obligația ce s-a stabilit în sarcina debitoarei prin sentința penală nr. 89/2022, de desființare a construcției realizate nelegal pe amplasamentul imobilului situat în municipiul Sibiu, str. Calea Dumbrăvii (…). Executorie”, se arată în minuta dată publicității de către Judecătoria Săliște la finele lunii septembrie.

Zilele trecute, Cornelia Bratu a formulat apel, procesul urmând a se judeca la Tribunalul Sibiu. Magistrații de aici nu au fixat, deocamdată, un termen pentru apel.

Cornelia Bratu a fost condamnată în luna mai a anului 2022 la opt luni de închisoare cu suspendare pentru că – în ciuda repetatele somații și amenzi date de administrația locală – a continuat și finalizat ridicarea unei vile fără autorizație de construire. În plus, judecătorii au obligat-o pe Cornelia Bratu să „desființeze construcția realizată nelegal”, evaluată de apropiați la mai multe milioane de euro. Cornelia Bratu este soția lui Gheorghe Bratu, unul din acționarii fostului lanț local de benzinării Aral, la care aceasta activa în calitate de contabil. Cei doi au divorțat, procedură doar de conveniență, după cum susțin apropiații, în contextul unor anchete care vizau activitatea din lanțul de benzinării.

„A avut timp suficient”

În cadrul procesului de la Săliște, prin care Primăria Sibiu a solicitat autorizarea demolării, Cornelia Bratu a invocat motive procedurale (că nu i-a fost comunicată o somație de executare) și a arătat că și ea a demarat procedurile de demolare. „Debitoarea a susţinut că a făcut demersuri pentru executarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în sensul că a obţinut certificat de urbanism, a angajat o firmă care să se ocupe de obţinerea autorizaţiei de demolare şi a invocat faptul că nu poate în termen scurt să efectueze lucrările de desfiinţare a construcţiei. Această apărare nu poate fi luată în considerare ţinând seama de faptul că obligaţia debitoarei de a desfiinţa construcţia realizată nelegal s-a născut în data de 30 mai 2022, data rămânerii definitive a sentinţei penale (…). De atunci şi până în prezent debitoarea a avut timp suficient pentru a-şi îndeplini obligaţia”, a constatat instanța, conform ReJust.ro.

Publicitate

Potrivit actelor depuse la dosar, Cornelia Bratu a angajat o firmă să obțină actele necesare în 20 decembrie 2023, iar certificatul de urbanism în vederea demolării a fost obținut la jumătatea lunii aprilie 2024. „Se dovedeşte că debitoarea a încercat să întârzie cât de mult a putut executarea obligaţiei stabilite în sarcina sa, deşi trebuia să o execute în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării silite, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 904 din Codul de procedură civilă. Încheierea de încuviinţare a executării silite a fost comunicată debitoarei în urmă cu doi ani, în data de 13.09.2022, (…) dovedindu-se astfel nereale susţinerile debitoarei potrivit cărora nu i-a fost comunicată încheierea de încuviinţare a executării silite şi nici somaţia de executare”, a mai arătat instanța de la Săliște.

Instanța a autorizat Primăria să demoleze vila de milioane de euro de pe Calea Dumbrăvii: „A încercat să întârzie cât de mult a putut executarea”

Costurile demolării urmează a fi recuperate tot de la cei care au construit-o. Foto: Turnul Sfatului

„Un semnal de alarmă”

În locul vilei de pe Calea Dumbrăvii, în 2015 se afla o casă cu un singur nivel. Casa a fost cumpărată de Cornelia Bratu care, în 2016, a obținut o autorizație pentru consolidarea casei și extinderea spațiului de locuit în volumul podului.

În vara lui 2017, însă, casa a fost demolată integral, în locul rămas liber fiind demarate lucrările de construire a casei cu subsol, parter și alte două etaje. În primă fază, polițiștii locali din Sibiu au aplicat o amendă de 6.000 de lei, au dispus oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate. În octombrie 2017, pentru că lucrările continuau tot fără autorizație, aceiași polițiști locali au aplicat o nouă amendă, de 65.000 de lei, și au dispus din nou oprirea șantierului și intrarea în legalitate.

Fără a respecta cele dispuse, reprezentanții familiei Bratu au contestat fără succes amenzile, au continuat lucrările, iar în februarie 2019 au solicitat Primăriei Sibiu eliberarea certificatului de notare în cartea funciară a noii vile. Solicitarea a fost respinsă.

În paralel, ca urmare a sesizării făcută de Poliția locală Sibiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a deschis dosar penal, care a ajuns în fața instanței în 2021. În anul următor, Judecătoria Sibiu a arătat că – din moment ce amenzile date până atunci nu și-au atins scopul – se impune aplicarea pedepsei cu închisoarea. Plus demolarea vilei ridicată fără autorizație.

Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost atacată sentința de la Sibiu, a arătat că demolarea vilei are și rolul unui semnal de alarmă. „Inculpata a arătat o atitudine de nepăsare și indiferență față de dispozițiile legii și față de regulile de conviețuire socială. (…) Luând în considerare faptul că la mai mult de doi ani de la finalizarea construcției ridicate ilegal, inculpata nu a intrat în legalitate și nu a arătat în fața instanței demararea unor acțiuni de intrare în legalitate, apreciem că se impune soluția de desființare a construcției realizate nelegal. Această soluție este impusă în primul rând de regulile de conviețuire socială și trebuie să reprezinte un semnal de alarmă atât pentru inculpată, cât și pentru celelalte persoane care ar fi atrase spre astfel de activități infracționale”, se arată în motivarea sentinței dată în 2022.

Citește și Definitiv: Tribunalul Sibiu a decis că vila de milioane de euro de pe Calea Dumbrăvii trebuie demolată

Foto: Turnul Sfatului

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

64 de răspunsuri

  1. Avatar Precup V.
    Precup V.

    Foarte bine.
    Străjan a avut totuși pile mai mari, a demolat casa de pe Luarea Bastiliei /Drăgușanu în regim de urgență după trei expertize tehnice mincinoase.
    Dumnezeu e sus și vede.

    51
    17
  2. Avatar AMN114
    AMN114

    Sunt uluit de reacția fulgerătoare a Parchetului, Poliției și, în general, a Primăriei Sibiu. Îi demolează viloiul mai repede decât dau autorizații de construcție – asta da performanță! Felicitări în special Parchetului, domnilor magistrați speciali. A scăpat escrocul galactic Maricuța, dar cetățeanul onest se poate mulțumi că Legea, Ordinea și Disciplina saso-română se aplică în cazul ciobanului ăstuia, vinovat de furt la metru. L-aș fi preferat pe Maricuța și gașca la răcoare… dar ciobanul ăsta care a furat pământ de la el din curte e totuși mai bine decât nimic, este?

    62
    40
    1. Avatar Daniel Müller
      Daniel Müller

      Văd că sunt mulți fericiți de necazul fam.Bratu! Dacă a construit ceva mai deosebit de ce să-i distrugi efortul făcut!Mentalitate bolșevică!O să vă crească nivelul de trai acum.

      23
      8
    2. Avatar AMN114
      AMN114

      @daniel muller, greu, tare greu cu ironiile

      5
      3
    3. Avatar Liliana
      Liliana

      Dar dacă a avut toți banii aia sa construiască ceva mai deosebit, de ce nu a simțit nevoia și să se legalizeze cu actele necesare de urbanism? Eu le-am platit de două ori până acum și încă nu am ridicat construcția din cauza faptului că mereu am amânat dintr-un motiv sau altul … Legea e pentru toți sau doar pentru cei care construiesc c va mai modest? ….Ceilalți fac pe șmecherii declarā doar renovări și extinderi in pod și mai apoi… și nici la solicitări nu reacționează? Despre ce vorbim? Despre superbie si ignoranță, despre a lăsa Mafia să își impună pozitia?

      2
      0
  3. Avatar Andrei
    Andrei

    Toți ciobanii fac ce vor în sibiu. Pe vremea Imperiului stăteau la bariera

    91
    37
  4. Avatar ???
    ???

    Oare de ce nu demolează și alte vile, cu turnulețe, construite aiurea?!

    126
    11
  5. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    Confiscarea nu ar putea fi o alternativă ( legislativă , desigur ) ?

    70
    38
  6. Avatar Alegător
    Alegător

    Mă doare sufletul dar până la urmă legea trebuie respectată!

    51
    12
  7. Avatar Friki Riki
    Friki Riki

    Blocul lui Keul pe cand?

    132
    8
  8. Avatar Sibian
    Sibian

    Parcarea de la blocul lui Keul unde este,oare,amendă și conformare voluntară nu era mai bine

    107
    8
  9. Avatar C
    C

    Poate le trimiteți motivarea și dnei Mânzatu și PSD

    34
    10
  10. Avatar Claradi
    Claradi

    Foarte bine, în sfârșit!
    Casele de ciobani în centrul Sibiului sunt multe, pe când următoare care sunt ilegalitate????
    Au crezut ca dacă au bani taranoii pot face orice vor în Sibiu!

    79
    30
  11. Avatar Emil
    Emil

    Cele cu avize/autorizatii false, lipsa sau ilegale emise de mafia imobiliara institutionala ( Primarii, ISC, ISU) raman in picioare.

    69
    70
  12. Avatar X
    X
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    44
    49
  13. Avatar Ghiță
    Ghiță

    Chiar o demolați, altă modalitate nu există? Incredibil!!!!!

    53
    41
    1. Avatar Emil
      Emil

      Unde spaga nu e, nimic nu ramane in picioare.

      58
      10
    2. Avatar Zzz
      Zzz

      pai hai sa mai faca 3-4 etaje. sau chiar toata lumea care tre sa construiasca imobile cu 1 etaj sa le faca cu cate 6-7.
      ce e incredibil?

      16
      9
    3. Avatar Liviu
      Liviu

      Cred că peste 30% nu au autorizație și atunci trebuie demolate sau mai bine verificate dacă sun construite foarte bine și să le de-a autorizație și să plătească impozit, așa statul are NUMAI DE CÂȘTIGAT.Distrugi pierdem cu toții…

      8
      2
  14. Avatar Kokos
    Kokos

    De abia aștept să fie demolată, să nu li se mai rupă de legi cocalarilor.

    60
    25
  15. Avatar Apolodor
    Apolodor

    daca cladirea lui keul nu e demolata asta e aplicare discriminatorie a legii.

    87
    5
    1. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      7
    2. Avatar Corb la corb nu scoate ochii
      Corb la corb nu scoate ochii

      ai uitat faptul ca primaria a inspectat cladirea in timpul constructiei si a constatat ca lipsesesc cele 20 de locuri de parcare subterane ce erau in autorizatia de constructie. La acel moment primaria putea spune STOP , remediati sau demolati- cum a zis astora de pe Dumbravii mai jos. Dar primaria a fost intrebata de presa ce se va intampla acolo, iar raspunsul a fost ca inca nu a expirat perioada de redicare a cosntructiei …. astfel poate – desi cladirea era la nivelul 1 sau 2 – au zis poate fac si parcarea subterana, si l-a lasat in pace pe keul, ca deh, e prieten cu dulapul. ASADAR, AVEM APLICARE DISCRIMINATORIE A LEGII.

      12
      4
  16. Avatar Mihai
    Mihai

    Deci nu pot sa cred!!! Ar insemna sa demoleze nouazeci si noua la suta a cladirilor din capitala! De ce nu se gaseste o formula sa intre in legalitate? Pacat de casa, e chiar frumoasă!!!

    56
    36
  17. Avatar Cetatean
    Cetatean

    Ce corect si-a facut treaba SPPL in acest caz! Dar in cazul imobilului de pe str.Plevnei nr.37 A oare de ce nu au facut la fel? Primaria a autorizat constructia unul imobil pe un teren neconstruibil, desi au fost sesizati anterior ca este neconstruibil. Autorizatia a fost anulata definitiv de instanta, dar primaria trage de timp ptr.a pune in executare demolarea.Este un imobil la care lucrarile au fost sistate din 2018, terenul este intr-o stare deplorabila, cu mirosuri greu de suportat pe timpul verii mai ales ,in imobil isi fac veacul animalele. Desi am anuntat primaria nu s a facut curatenie pe teren iar noi vecinii suntem obligati sa suportam mirosurile.Se pare ca depinde de cel(cea) care solicta autorizatia!!!

    63
    5
    1. Avatar @Cetatean
      @Cetatean

      Pentru ca pe Plevnei e combinatia unuia de-al lor ….intelegi … 😉

      29
      2
  18. Avatar Cetatean
    Cetatean

    Pe cel de pe str.Plevnei nr.37 A nu se grabeste primaria sa-l demoleze! Teren neconstruibil, autorizatie si cert. de urbanism anulate definitiv de instanta din 2020, lucrari sistate din dec.2017, continuate totusi pana in 9.02.2018. Orice om al strazii poate intra pe geamul constructiei si ne putem trezi cu ei in casa. Am solicitat d-lui secretar sa vina la fata locului sa vada in ce hal arata terenul , plin de mizerii si mirosuri, pe care noi vecinii le suportam.

    31
    4
  19. Avatar Andrei
    Andrei

    A fost prost sfătuită, trebuia să oprească lucrările și să primească autorizațiile, acum na nu-s eu specialist, dar parchetul nu poate lăsa o amendă dublă în astfel de materii.
    nu e prea diferită situația de

    https://www.turnulsfatului.ro/2021/06/13/ciudata-poveste-a-celui-mai-recent-ansamblu-premium-rdquo-noi-le-am-dispus-oprirea-lucrarilor-ei-nu-au-facut-o-eu-ce-sa-fac-acum-rdquo-182810

    dar aici dezvoltatorul a acționat corect juridic și a fost bine sfătuit (și totuși ce circ e la primăria din Șelimbăr). no, mie îmi pare populist tonul articolului căci dacă stai să te gândești dacă blochezi un dezvoltator imobiliar, blochezi multe segmente pe piață și în special dai în înterprinderi mici și mijlocii, dar în fine nu despre asta e vorba.

    Un om care are casa lui și are posibilitatea să-și sporească veniturile, o va face, la fel cum ar face-o orcine dintre noi. Clar că e corect să joci conform regulilor, dar uneori opurtunitatea și posibilitatea par să se întâlnească și cine dintre noi nu și-ar încerca șansa?

    p.s. clar că e corect să nu ne uităm valorile, este de condamnat activitatea dăunătoare celorlalți, dar să atacăm oameni pe motiv de insuficiență proprie e de luat în considerare ca urma unui narcisism

    11
    7
  20. Avatar Jean Hugues
    Jean Hugues

    O demolare ar trebui să aibă loc numai după ce se poate demonstra că acest imobil este un pericol public.
    Nu este cazul să se facă numai din răzbunare și pentru a satisface unele frustrări ale cuiva.
    Amenda maximă și blocarea accesului la folosirea imobilului până la plata integrală este o soluție onorabilă

    38
    22
  21. Avatar Teo
    Teo

    Mare pierdere pentru comunitatea,demolat lucrurile faine și facem colibe pentru câteva semnături care nu se văd

    38
    12
  22. Avatar Grigore
    Grigore

    Aceeași situație pe Dumbravii 151 in urma cu 3 ani și la notarul Dan Valerica care a avut in autorizatia emisa de primaria sibiu etajare constructie existenta și extindere cu scară metalica unde doamna a demolat tot,a turnat fundații noi și a inceput reconstruirea cladirii! Poliția locală a venit a dat amenda și ce să vezi că tot primaria a emis altă autorizatie de continuare a lucrarilor fiindcă doamna notar a motivat lucrarea făcută ILEGAL cu o dispozitie de santier cum că in timpul lucrarilor zidurile constructiei au cazut de la sine! Doar că aici primaria nu a mai fost dornica să aplica legea fiindcă doamna notar îi are la degetu’ mic!

    35
    2
  23. Avatar Emila
    Emila
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    10
    25
    1. Avatar Claradi
      Claradi

      Te ai trezit și tu comentând mare ,,bogatașa,, ce esti!!!

      16
      4
  24. Avatar Mache
    Mache
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    10
    29
  25. Avatar Ion din melisor
    Ion din melisor

    Este bun începutul, pe când o să vedem inspectoratul in construcții în acțiune, sa meargă pe străzile cu case supra dimensionate cu turnulețe,cu placi intre etaje de 5 cm , distanta dintre case, unele făcute chiar pe gardul vecinului său lipit de peretele vecinului,oare e totul legal .. …. Pe când vedem o activitate la o astfel de casa .

    28
    6
  26. Avatar Client
    Client

    Dumnezeule mare cata frustrare!!! Nu ne mai facem bine , niciodata!

    27
    8
  27. Avatar Stan
    Stan

    Ce pacat ca o constructie asa frumoasa sa fie demolata si sa nu se gaseasca solutii sa ramina in picioare din cauza abuzului de putere si a orgoliilor
    E bine sa raminem si oameni si sa nu tinem de legi numai pe ici pe colo si sa vedem adevaratele nereguli care se fac cu banii nostri impotriva noastra
    hotii si altele

    35
    8
  28. Avatar Niculae din Axente Sevar
    Niculae din Axente Sevar

    Vad ca sunt multi pro demolare, nu mai bine s-ar face un conpromis pentru intrarea in legalitate, apropo, daca o vad demolata eu ma CASTREZ.

    25
    13
  29. Avatar Dar pe la nr 147, e conforma constructia ?
    Dar pe la nr 147, e conforma constructia ?

    O casa frumoasa, repede sa o demolati.
    Ce cotete s-au facut pe dumbravii, ia cautati ce cotet a aparut pe la 147, de aia nu va luati, tot pe calea dumbravii. Cotetul ala bagat intre blocuri, cu arhitectura care nu are nimic de-a face cu romania sau cu romanii, alea sunt bune, nu ???

    24
    19
  30. Avatar Unom
    Unom
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    12
    69
    1. Avatar Claradi
      Claradi

      Cum crezi tu ca renunță doamna Bratu la construcție și să locuiască altcineva în casa ei.
      E de domeniul stiintifico-fantastic să se întâmple asa ceva.

      8
      5
  31. Avatar Sibian
    Sibian

    Pentru un etaj în plus construit pe terenul propriu? Sunt alte ilegalitati mult mai mari în orașul asta. Alte soluții nu se găseau? Cu ce va încurcă? E retrasa de la strada , e spectaculoasa , dar frustrarea , invidia e mare. Se putea intra intr-un fel in legalitate. Puteau fi gasite masuri cum s-au gasit pt multi altii. Sa va fie rușine!

    36
    12
  32. Avatar Sibian
    Sibian

    De ce nu mai asteptati putin? Fiindca nu ii protejam pe salvatorii rusi si ii intepam la ordinul stapanilor americani, vor fi nevoiti sa ne atace. Asa ca de ce atata graba? 🙂

    12
    10
    1. Avatar Client
      Client

      Ce fumezi, ca pare bun?

      10
      2
    2. Avatar Anda
      Anda

      Numai prostie pe lumea aceasta! Oare nu ne salvează cineva, sa te ia rusii aceia la ei acasă, ca pari din același film cu ei! Noi ii asteptam pe americani, în continuare…

      2
      2
  33. Avatar Un cetățean
    Un cetățean
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    14
    33
  34. Avatar Asdfasdf
    Asdfasdf

    Sunt perfect de acord ca legea trebuie respectata si aplicata fara nici o tagada dar atunci cer sa fie aplicata si in cazul Keul cu cladirea pe coltul Dima cu Dumbravii si sa fie aplicata si la casele cu turnuri din Turnisor, Rampa Stefan cel Mare, Plevnei nr.37A, cea de pe Balea langa pizzeria EasyDoro care la fel a fost ridicata fara respectarea autorizatiei de construire si sunt multe in Sibiu realizate la fel…
    Parerea mea personala era ca Primaria sa aplice o amenda de 1mil de euro, sa acorde intabularea asa cum este (dupa ce este refacuta autorizatia de construire conform constructiei actuale ) si Militia Locala sa trateze cu acelasi exces de zel toate constructiile din Sibiu ca la cladirea lui Keul nu am auzit sa fi facut nici o sesizare ca nu au facut subsol de la inceputul constructiei adica de la bun inceput s-au p…pi pe ea autorizatie de construire…
    In locul proprietarului cladirii de pe Dumbravii care trebuie acum demolata m-as adresa instantelor internationale (CEDO) si as da in judecata atata primaria si politia locala cat mai ales justitia respectiv pe cel care a dat sentinta si institutia in sine pentru DISCRIMINARE si as duce dovezi cu toate cladirile enumerate de mine mai sus si multe altele care sunt in Sibiu facute la fel si care sunt bine mersi in picioare.
    Sunt pentru DREPTATE si voi vota DREPT dar sa fie corectitudine si nu discriminare!!!

    33
    6
  35. Avatar Olteanu
    Olteanu

    După trei ani,cu ajutorul Certificat de Edifacare,se poate întra în legalitate.Certificatul de edificare conține desigur și o Expertiză Tehnica.

    15
    4
  36. Avatar Sibian
    Sibian

    Aici, probabil, sunt niste razboaie personale (ca de aia la unii se aplica legea iar la altii nu). Pana la urma se putea dispune intrarea in legalitate. Oricum cladirea e la fel de inalta ca cea de langa ea si mai mica decat blocul care se vede in poza si e situat la mai putin de 100 de m. Probabil cineva vroia terenul ala sa faca un bloc / spatiu de birouri, etc.

    Singurul lucru prin care casa aia iese in evidenta, fata de cladirile vecine e ca e mult mai frumoasa.

    Nici eu nu sunt de acord cu incalcarea legilor, dar parca Total NSA a construit in zona verde, altii construiesc blocuri inghesuite care sufoca orasul si nu mai doare pe nimeni capul…aici se vede de la o posta ca autoritatile „au reusit” sa se impuna. Clar, la mijloc e vorba de o magarie mai mare decat o constructie fara autorizatie. In toata povestea asta exista un personaj ascuns cu o putere mare de influenta asupra autoritatilor locale.

    26
    7
  37. Avatar Sandu
    Sandu

    Nu va fi nici o demolare, in cel mai rău caz proprietarul va aduce construcția conform certificatului de urbanism și autorizației de construcție la p+1et+m , adică va demola etajul 2 și îl va transforma iin mansardă.
    Primăria nu poate intra in curte ( teren proprietate particulara) pentru a demola fara aprobarea proprietarului, lucru care nu se va întâmpla niciodată!!!

    27
    9
  38. Avatar Horvath Olimpia
    Horvath Olimpia

    Aceasta vila de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu este o vila superbă. Arata fantastic, este foarte frumoasa și reușită. Nu e permisibil că o doamna, dna Cornelia Bratu, sa fie vinata si hăituită așa de administrația locală, de coruptă judecătorie, de polițiști. De ce sa i se dea acea hotărîre de demolare, aceasta este ilegala, a vilei, cînd vila se încadrează arhitectonic in peisaj. Nu vă lăsați, doamna, la aceștia! Faceți actele sa intrati în legalitate, faceti- va autorizația de construire retro. Merita aceasta frumoasa vila. Și eu am avut o vila, adică am avut un teren de la stat pt construit casa- vila pe el. Dar tot statul corupt și părtinitor a dat terenul meu, unui polițist corupt și violent cu antecedente penale. Și vila mea frumoasa, avusesem și plan de arhitectura, tot așa arată superb, vila n- a mai existat de la vinarea anumitor elemente din stat. Vorbiti cu un avocat sa vă găsească acte sa anulați pe veci hotărârea de demolare și intruziunea statului pe terenul dvstra. Așa că doamnă, nu vă lăsați, salvați așa o bijuterie.

    15
    6
  39. Avatar Mihaela
    Mihaela

    Eu jncerc de 1 an de zile sa intru in legalitate dar din pacate primaria sectorul 5 nu imi da voie si vor sa o demolez,pentru ca vor sa imi i a terenul ca sa faca ei blocuri.si ma obliga sa dau declaratie la notar ca nu am pretenti la despagubire.nenorociti

    14
    3
  40. Avatar Danone
    Danone

    Și „blocul” de pe Calea Poplăcii construit ilegal lângă casa Nr 61 când va fi demolat? Că stă așa de aproape 20 de ani deja

    8
    0
  41. Avatar Elena Croitoru
    Elena Croitoru

    De ce nu are dreptul la Certificat de edificare?

    12
    0
    1. Avatar Liviu
      Liviu

      De ce nu-i dă o amendă și săi de-a autorizație etc ,casa după cum se vede este ok construită,să-și plătească impozitele și statul mereu an de an are de câștigat.

      7
      2
  42. Avatar Liviu
    Liviu

    Dar casele,vila mexicanilor, fără autorizație de ce nu sunt demolate❓

    10
    0
  43. Avatar Liviu
    Liviu

    Mare prostie din partea proprietarului și a statutului de geaba.

    6
    1
    1. Avatar Liviu
      Liviu

      Am vrut să scriu STATUL DE GHEABĂ :)))

      1
      0
  44. Avatar Dorin
    Dorin

    Nație imbecilă, cu ce deranjează casa omului! Statul …taxe, impozite, accize și spăgi…! Neapărat vaccinare obligatorie în cap! Ce bine să nu dețineți nimic și să fiți fericiți, hoardă îndobitocită! Răul susținut de orice mijloace sau motive decât binele susținut de legile lui Dumnezeu!

    2
    2
    1. Avatar Liviu
      Liviu

      Casa era micuță, nu a-ți văzut-o, era în fundul grădinii sau a primarului.
      Multe construcții sunt și în București și văd că și acolo tot așa se vrea demolarea construcțiilor noi fără autorizație, dar de ce nu demolează și construcțiile vechi cu risc să se prăbușească peste oamenii care trec pe lângă ele sau mai grav că încă locuiesc în ele sau le închiriază.
      Nu este mai bine păstrate aceste construcții noi neautorizate și să le folosească cineva decât să lăsați oamenii să moară în locuințe vechi.
      Primari răzbunatori când vin la conducere și nu le pasă să găsească cea mai bună rezolvare, vor să distrugă ce nu au reușit alții primari, RUȘINE CĂ SUNTEȚI CU LEGEA DE TOT RAHATUL.
      Nu căutați să rezolvați problemele că sunt cu sutele, căutați să folosiți legea pentru a vă răzbuna pe cei care nu au fost cu dumneavoastră, tovarășe primar.

      1
      1
    2. Avatar Liviu
      Liviu

      De ce nu demolează și casele de RROMII, acolo nu trebuie respectată legea,acolo nici nu plătesc electricitate, taxe, nimic….
      Rușine sau nu aveți un pic de rușine când sunteți la putere, imediat primul lucru răzbunarea (primarul este STATUL DE DREPT respectă legea primarul, ha, ha, ha) casa unde era, era ascunsă, era micuță, nu au văzut-o nici pe a rromilor ;))) … .

      1
      0
  45. Avatar Adrian
    Adrian

    Ce aveti fratilor cu casa omului? Atata timp cat este facuta cu simțul răspunderii, nu este un pericol public si cu atât mai mult, construita pe terenul propriu si nu la voi in curte, nu ar trebui sa va faca fericiti demolarea ei, frustratilor si invidiosilor ce sunteti unii.
    Casa asta a fost dorinta si visul lui cum sa ii arate propria locuinta, dar nu… Nu se poate ca stapanii sibiului nu vor sa ai un etaj in plus.. dorințele stapanilor trebuiesc respectate si la tine in curte.
    Lasati omul in pace, luati-i taxele pe ea si gata. Este o minunatie de casa!

    1
    3
    1. Avatar Liliana
      Liliana

      Aici nu este vorba de invidie sau de frustrare! Ați citit cumva si articolul sau v-ați uitat doar la poze și la cum se încadrează în peisaj? Proprietarii de ani buni au fost solicitați să „se pună în regulă” cu actele pentru urbanism precum prevedea legea! Și se presupune că legea ar trebui sa fie egală pentru toti sau nu? Proprietarii au declarat că vor renova o casa veche și că vor extinde spațiul de locui folosind și podul casei! Oare de ce? Poate și pentru a plăti un impozit de nimic pe viitor? Dar credeau că ceilalți fi jurul lor erau orbi? La primele sesizări ale primăriei și poliției prin amenzi pentru neconformitate, nu credeți că era fi fost cazul să fi luat măsurile necesare? Autorizațiile de construire le obții înainte de a construi și nu după! Aici vorbim de ignoranță și superbie, fiindcă probabil te crezi mai presus decât alții sau crezi că îl „ungi” pe unul si pe altul și gata…de când dau bani la avocați prin tribunale se puneau în regulă și gata!

      0
      0
    2. Avatar Soso
      Soso

      Niciodata proprietarii nu vor obtine actele pentru intrarea in legalitate. Pentru cine a fost in situatia lor stie ca politia locala si urbanismul din primarie sunt mana in mana si nu-i vor da omului niciodata actele pentru intrarea in legalitate. A deranjat un mahar, i s-a inscenat un proces unde evident ca a pierdut ca asa e la Sibiu (se pierd procesele cu politia locala pentru ca si magistratii sunt neinteresati sa faca dreptate, ei vor doar pensii speciale si salarii cat mai mari) si gata a venit obligatia de a face adica… demolarea. E reteta clasica aplicata de politia locala in toate cazurile in care vre-un mahar politician local solicita sa-l „puna la punct” pe unul sau altul.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate