Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„Vrem să subvenționăm transportul pe ruta Agnita – Sibiu. Începem cu localitățile din jur”. Agnita a demarat achiziția de autobuze pentru transportul zonal

Traian Deleanu
5
alin-schiau-candidati-pnl-ords

Achiziția a trei autobuze electrice din fonduri nerambursabile este primul pas pe care Primăria Agnita îl face pentru dezvoltarea unui serviciu de transport public în nord-estul județului. O inițiativă unică, până în prezent, care are în vedere dezvoltarea unui serviciu care, în timp, să opereze curse regulate și subvenționate inclusiv pe traseul Sibiu – Agnita.

Publicitate
Publicitate

9,4 milioane de lei, cu tot cu TVA, este bugetul pe care Primăria Agnita l-a alocat achiziției a trei autobuze electrice, care să aibă o lungime cuprinsă între 9 și 11 metri. Procedura de achiziție – prin care se solicită și livrarea și instalarea a șase stații de încărcare – a fost lansată prin Sistemul electronic de achiziții publice în cursul zilei de miercuri, 19 februarie. Companiile interesate au termen de depunere a ofertelor până cel mai târziu pe 19 martie 2025. Fondurile necesare acestei achiziții au fost atrase, nerambursabil, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Conform prevederilor din caietul de sarcini, autobuzele trebuie livrate în decurs de maxim un an de la semnarea contractului. Prin urmare, noile mijloace de transport ar urma să circule începând din 2026, după cum estimează și Alin Schiau-Gull (foto principală), primarul orașului Agnita.

El descrie și planul avut în vedere prin această achiziție, care – de fapt – este doar o etapă în dezvoltarea unui sistem zonal de transport, ceea ce reprezintă o inițiativă unică în istoria orașelor din județul Sibiu (doar municipiul Sibiu a urnit până acum proiectul unui transport metropolitan, promis de aproape zece ani, dar care încă nu este funcțional).

„Vrem să subvenționăm transportul pe ruta Agnita – Sibiu. Începem cu localitățile din jur”. Agnita a demarat achiziția de autobuze pentru transportul zonal

Primarul Agnitei are în vedere extinderea sistemului public de transport, în primă fază, în localitățile din jurul orașului Agnita. Sursa foto: Turnul Sfatului

Publicitate

„Am semnat un parteneriat cu comuna Iacobeni pentru a avea curse regulate de transport public a persoanelor. Încercăm să negociem o asociere și cu celelalte localități din împrejurimi, precum Brădeni. Merghindeal sau Chirpăr. Vorbesc despre negociere, deoarece primarii acestor localități trebuie să-și asume acoperirea unei părți din cheltuielile pe care le generează un astfel de sistem de transport public”, declară primarul Alin Schiau-Gull pentru cititorii Turnul Sfatului.

Până la Sibiu

În prezent, Primăria Agnita oferă servicii de transport public între oraș și satele aparținătoare Ruja Și Coveș. „Acum vrem să extindem acest sistem de transport și la localitățile din împrejurimi, începând cu Iacobeni. Acest proiect este legat și de cel al zonei industriale a Agnitei, pentru că extinderea unui sistem public de transport reprezintă un bonus pentru potențialii investitori”, apreciază primarul.

„Vrem să subvenționăm transportul pe ruta Agnita – Sibiu. Începem cu localitățile din jur”. Agnita a demarat achiziția de autobuze pentru transportul zonal

Primarul Agnitei se declară un susținător al unui serviciu de transport public gratuit. Sursa foto: Turnul Sfatului

Deocamdată nu a fost stabilită o politică tarifară pe viitoarea rută Iacobeni – Agnita. Un bilet de la Ruja sau Coveș până la Agnita costă 1,5 lei și – după cum arată primarul – este un preț subvenționat. ”Sunt printre persoanele care susțin transportul public gratuit. În prezent, însă, legea nu permite subvenționarea integrală a transportului public”, adaugă primarul. El arată că va milita și pe lângă primarii care vor accepta să se alăture asocierii pentru subvenționarea cât mai amplă a transportului public de călători.

Iar rețeaua care are capăt de linei la Agnita ar trebui extinsă, în viitor, și până la Sibiu. „Ruta Sibiu – Agnita nu este rentabilă, de aceea sunt probleme cu transportul public pe acest traseu. Dar, în timp, ideea mea ar fi să extindem rețeaua publică, astfel încât – dacă un elev de liceu sau student își dorește – să poată face naveta la Sibiu pentru a studia”, adaugă Alin Schiau-Gull.

Cât privește sistemul de transport metropolitan al Sibiului, operaționalizarea acestuia a fost promisă de către Astrid Fodor, primarul Sibiului, din vara lui 2023. Mai recent, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a estimat că transportul metropolitan devine funcțional din toamna acestui an.

Citește și Valentin Ivan: transportul metropolitan Sibiu devine funcțional din octombrie-noiembrie. 8 lei va costa cel mai scump bilet

 

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Newman
    Newman

    Ar fi bine sa extindeti transportul pana la Ighis si Barghis.Locuitorii de aici nu au cu ce venii la Agnita nici la piata si nici la magazinele existente in oras.

    6
    0
  2. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Foarte bine, e de lumea a treia sa tii izolata, dependenta doar de masini personale, o zona atat de mare a judetului

    6
    0
  3. Avatar Adina
    Adina

    O dat Dumnezeu. De cand trebuiau facute chestiile astea… In consiliul judetean s-a promovat agresiv dezvoltarea Sibiului si intreg judetul a fost lasat mult in urma. Sunt zone in judetul Sibiu unde daca ajungi parca te-ai intors in evul mediu.

    6
    0
  4. Avatar Ioana Elena
    Ioana Elena

    Foarte bine ar fi daca ar pune transport mai des de la Sibiu-Agnita și satele din împrejurimi asa nu ar mai plăti o gramada de bani oameni pe mașini private până la Sibiu. Pe scurt de la zis până la făcut ie o cale lungă.

    5
    1
  5. Avatar Anca
    Anca

    Bravo ,Felicitări
    Pas cu pas si cu rabdare se rezolva tot si Agnita v a deveni un oraș frumos
    Datorita Domnului Primar care cu adevarat se implica sufleteste si se vad REZULTATE ,NU C A ANII TRECUTII unde ceilalți Primari nu au facut nimic pt cetățenii Orașului Agnita
    Inca o data FELICITARI ,RESPECT si răbdare cu cei NERECUNOSCATORI

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate