Sibiul are din nou un sistem pentru oprirea deșeurilor plutitoare pe râul Cibin, după ce o perioadă de câteva luni acesta nu a mai funcționat. Deși barajul este în garanție, primăria l-a reparat pe cheltuiala proprie întrucât sistemul nu a fost corect întreținut. O parte din vină, spun oficialii primăriei sibiene, o au și localnicii care au aruncat într-o componentă a barajului saci cu deșeuri din construcții.
În luna ianuarie, în urma precipitațiilor, debitul Cibinului a crescut considerabil, apele antrenând în aval numeroase deșeuri colectate de pe maluri. Gunoaiele au ajuns tot în Sibiu, deși orașul are în Turnișor un sistem pentru oprirea deșeurilor plutitoare care a costat municipalitatea 200.000 de lei. Barajul nu funcționa corect, camera de colectare a deșeurilor fiind închisă, iar deșeurile pur și simplu au trecul peste opritor. Situația a fost dezbătută inclusiv în Consiliul Local Sibiu, specialiștii Apelor Române precizând că sistemul este nefuncțional de luni bune.

Sistemul a fost montat de firma Terra Building, reprezentanții companiei explicând pentru Turnul Sfatului că barajul beneficiază de garanție, însă ea nu acoperă și întreținerea deficitară. În aceste condiții, Primăria Sibiu a reparat zilele trecute sistemul pe cheltuiala proprie.
”Sistemul plutitor de colectare a deșeurilor este în stare de funcționare în prezent, fiind efectuate reparațiile, precum și o curățare mai profundă a camerei de colectare, unde s-au constatat depuneri de mâl care îngreunau operarea. Pentru optimizarea funcționării acestuia, imediat ce temperaturile cresc, iar râul se dezgheață, se va tensiona corespunzător și cablul ce susține plutitorul, afectat de trunchiurile sau ramurile de copaci care au ajuns aici din amonte, odată cu creșterea debitului.
Precizăm însă că, în contextul temperaturilor negative, pe zonele laterale ale albiei râului s-a format un strat de gheață, care face imposibilă în prezent funcționarea sistemului și colectarea deșeurilor.
Cu privire la lucrările de repunere în funcțiune a sistemului, facem câteva precizări. Acestea au fost efectuate pe cheltuiala Primăriei Sibiu pentru că defectele constatate nu au putut fi acoperite pe garanție, nefiind defecțiuni survenite din cauza echipamentului”, au explicat pentru cititorii Turnul Sfatului oficialii Primăriei Sibiu.

În plus, primăria intenționează să monteze în zonă carmere de filmat, întrucât o parte din daune au fost provocate de acte de vandalism.
”Nefuncționalitatea sistemului a rezultat pe de o parte din cauza depunerilor de mâl ce îngreunau operarea, iar pe de altă parte din cauza unor acte de vandalism, anumite elemente prezentând urme clare de forțare. Mai mult, s-au găsit în camera de colectare chiar saci cu deșeuri din construcții, care aglomerau spațiul și îngreunau colectarea.
Pentru a descuraja alte acte de vandalism, în zonă urmează să se monteze camere video de supraveghere”, au mai informat reprezentanții Primăriei Sibiu.

Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
barajul e o gluma proasta comparat cu cel din Cluj. Primaria Sibiu e o gluma proasta comparata fie si cu primaria Rasinari. Primaria incearca sa dea vina pe altii pentru proiectul stupid implementat. Iar despre moloz…. ar trebui aruncat la gunoaie … in fata primariei. De 10 ani avem colectare selectiva, care interzice aruncarea molozului la rezidual, iar primaria nu a deschis nici un centru de aport voluntar pentru a oferi variante rezonabile sibienilor. Astfel, multumita lui fodor si cimpean, sute sau mii de tone de moloz au ajuns in natura departe de camere.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Bine ca s-a remediat situatia si sper ca s-au tras invataminte. Zona trebuie controlata periodic si curatata altminteri vom vedea plutind tot felul de deseuri . Recent salciile si arbusti de pe malul raului sunt toaletate destul de agresiv , resturile tocate si aruncate aproape de cursul raului, nu stiu daca e cea mai buna solutie.
-
-
Garantie, garantie…..dar reparatia in termenul de garantie s-a facut tot din banul public, adica baniicontribuabililor.
Asa da contracte cu statul …..si o buna administrare a banului public….
Fraierii sa isi plateasca darile iar smecherii sa castige de pe urma personalului de specialitate din primarie.
Succes la furat cu acte!!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Era si normal sa se refaca acest sediu macar o data la 2 ani. Cine nu e de acord inseamna…
Doamna Muresan de fapt a facut 99%. Domnul Tischer a avut doar sclipirea de a gasi iesirea pentru FDGR din…
Inca se mai gasesc relicve din pardide care au disparut de mult timp.
Povesti , n-au fost 2000 de bilete , au fost 1000. Restul s-au evaporat.
Geaba scrii aici, scrie la primărie pe mail cum scrie în articol.













Lasă un răspuns