De câteva zile au demarat pe strada Mitropiliei, nr. 7, lucrările de igienizare și punere în siguranță a clădirii monument istoric al cărui acoperiș s-a prăbușit parțial în urmă cu doi ani.
Atestată documentar încă din secolul XIV, clădirea de pe str. Mitropoliei, nr. 7, a fost han și hotel în vremurile vechi, ulterior fiind declarată monument istoric. Simion Bărnuţiu și Ion C. Brătianu sunt două personalități istorice al căror trecut se leagă de acest imobil.
În plus, o placă comemorativă dezvelită în 1968 aminteşte că: „În această casă a poposit în toiul evenimentelor din 1848 în drumul său spre Munţii Apuseni, Avram Iancu (1824-1872), membru al Comitetului Naţiunii Române“.
De câțiva ani starea clădirii este una avansată de degradare, intemperiile ajungând până la spațiile locuibile, în urma prăbușirii acoperișului. Fațada a fost acoperită cu mesh-uri, iar pietonii protejați printr-un pasaj provizoriu din lemn. Situația pare să se schimbe în bine, odată cu preluarea imobilului de către un nou proprietar.
”Ce facem acum este doar o etapă incipientă, realizăm partea de igienizare, urmând ca în etapele viitoare specialiștii să realizeze domentația necesară reabilitării imobilului. Avem și un expert care după curățarea clădirii va realiza o scanare 3D, astfel încât să avem elementele decorative și cele de rezistență.
Mai multe vom putea știi undeva pe săptămâna viitoare, după ce scoatem deșeurile și molozul acumulat în ultimii ani”, a precizat pentru Turnul Sfatului, A.L. proprietarul clădirii, care nu a dorit să apară cu numele complet.
După igienizarea spațiului va urma expertizarea structurii imobilului, în baza acestor informații urmând a se stabili decomentația necesară pentru reabilitare.
Planurile vizează ”readucerea clădirii la gloria de odinioară” prin amenajarea unui mic hotel, așa cum a fost și în trecut.
”Scopul este să readucem clădirea la gloria de odinioară. Am cumpărat imobilul ca investiție, planul este să îl salvăm de la distrugere și să-l reabilităm complet, urmând ca aici să funcționeze un mic hotel, așa cum a și fost în trecut. În zona centrală a clădirii vom amenaja un muzeu al clădirii, în care vom prezenta evenimentele istorice care s-au petrecut aici.
Totul face parte dintr-un plan mai amplu la care am lucrat împreună cu reprezentanții Direcției pentru Cultură și cei ai Primăriei. Vrem să facem totul ca la carte”, a mai declarat pentru Turnul Sfatului proprietarul clădirii.
Investiția a fost estimată în urmă cu doi ani la 3 milioane de euro.
Reamintim că în ultimii ani clădirea a fost lăsată de izbeliște de vechii proprietari, spațiul ajungând să fie folosit de oameni fără adăpost. La un moment dat a izbucnit aici și un mic incendiu care a necesitat intervenția pompierilor.
Citește și Casa de pe Mitropoliei în care s-a ascuns Brătianu, ocupată abuziv de rromi
Citește și Primăria începe executarea clădirii istorice care ”cade” pe str. Mitropoliei
foto Silvana Armat/Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 8350
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Mișu mare
Acum 1 oră
Magda Boar
Acum 2 ore
Max rasinareanul
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
Andrei C.