Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de miercuri, 9 aprilie.
Căminul cultural din comuna Câinenii Mari, localitate aflată pe Valea Oltului, a găzduit miercuri o dezbatere publică privind posibilitatea reluării lucrărilor la hidrocentrala de la Câineni. Această hidrocentrală face parte dintr-un proiect mai amplu al societății Hidroelectrica ce vizează construirea și punerea în funcțiune a două hidrocentrale noi la Câineni și Lotrioara, în apropiere de limita dintre județele Sibiu și Vâlcea.
Reprezentanții administrației locale din Sibiu au încheiat un contract de trei milioane de lei pentru amenajarea a 16 săli de clasă în containere modulare, la cinci școli din Sibiu. Licitația în urma căreia a fost atribuit contractul a generat două contestații, care au scos la iveală situații în care funcționarii Primăriei „au trecut cu vederea neconformități flagrante”, după care au decis să anuleze procedura.
Apreciați de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, pentru reorientarea către industria de apărare, reprezentanții celei mai mari fabrici sibiene cu capital autohton arată că soluția a fost aleasă pentru că „preocuparea noastră de bază, la Compa, rămâne să avem grijă de oamenii noștri”.
În ziua în care la Sibiu avea loc gala Destinația Anului, în care primarul Astrid Fodor spunea că sezonul turistic influențează și vânzările din Piața Cibin și că vrea să investească mult mai mult în marketing turistic, la ultimul etaj al Bibliotecii ASTRA arhitecți și specialiști în patrimoniu deplângeau lipsa de interes a orașului pentru dosarul de înscriere a centrului istoric în UNESCO. „E un test pe care Sibiul nu l-a trecut până acum”, constatau aceștia.
Lista comenzilor pentru cozonacii de Paște este deschisă deja în mai multe cofetării din Sibiu. Anul acesta, cel mai cerut cozonac rămâne cel clasic, cu nucă, dar sunt cerințe și pentru cozonaci cu împlutură diferită de cea tradițională, cum ar fi cei cu fistic. Prețurile pornesc de la 50 de lei și ajung la 130 de lei.
Senatorul Ruxandra Cibu Deaconu și deputatul Adrian Echert, parlamentarii USR de Sibiu, au anunțat miercuri că susțin solicitarea mai multor lideri ai partidului prin care Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială.
În această vară, spectacolul Faust va ajunge la 300 de reprezentații, fiind deja cel mai longeviv spectacol din istoria recentă a Teatrului Național Radu Stanca. Spectacolul depășește piesele „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, în regia Silviu Purcărete, „Nora” de Henrik Ibsen, în regia Radu-Alexandru Nica și „Electra” după Sofocle , Euripide, în regia Mihai Măniuţiu.
„Democrația trebuie legiferată, trăită și pusă în practică din nou și din nou”, a fost unul dintre mesajele centrale transmise în cadrul conferinței de presă organizate de Biserica Evanghelică C.A. din România în ajunul unei noi runde de alegeri. Tema democrației a fost analizată din multiple perspective – religioasă, istorică, socială – într-un demers prin care reprezentanții Bisericii Evanghelice au dorit să-și reafirme rolul activ în viața social-politică și culturală. Aceștia au arătat că inclusiv în cadrul bisericii oferă exemple de democrație: „Episcopii sunt aleși după mai multe tururi de alegeri și nu exclud că succesorul meu poate fi o femeie”, a declarat episcopul Reinhart Guib.
Conflictul dintre o parte a instrumentiștilor Filarmonicii de Stat Sibiu cu conducerea instituției continuă cu un comunicat prin care sindicaliștii acuză de manipulare, dar și de „un management iresponsabil”: în concertul programat în seara aceasta, la o partitură semnată de Beethoven „doi corni din patru vor fi înlocuiți cu tromboni”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1092
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 3 ore
John