Ambulanța pentru Monumente anunță că a început lucrările de restaurare la Cabana Prejba din județul Sibiu. Această acțiune face parte dintr-un proiect surpriză pentru promovarea patrimoniului cultural reprezentat de cabanele montane din România.
Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a asociației, cabana a fost construită în 1924 de câțiva schiori și membrii ai celei mai vechi organizații montane din România (Siebenburgischer Karpatenverein - SKV) cu participarea consistentă a cisnădiorenilor după ce vechea cabană a ars în 1923. Aici aveau loc tabere de schii în special cu profesorii și elevii liceului “Brukenthal” din Sibiu.
„Drumul e greu, abia am urcat materialele și schela, dar am avut noroc de localnici înțelegători din Lotrioara. Tot n-am scăpat de înlocuirea ambreajelor la ambele camionete dar suntem veseli și lucrăm cu spor. De altfel, inițiativa salvării cabanei a pornit de la unul dintre cei mai iubiți profesori ai liceului, profesorul Friedrich Philippi, cel care a sădit în inimile elevilor o dragoste nețărmurită pentru munte și natură.
În prezent cabana este într-o stare de precolaps. Am ridicat latura dinspre aval a cabanei și am început subzidirea pe porțiunile aflate în risc de prăbușire. Învelitoarea deteriorată din tablă va fi înlocuită de una de draniță de 90 de cm (local șisă) realizată de meșterii noștri din Budești (firma Iulymar Construct Restaurări), nu înainte de montarea unei hidroizolații pentru a veni în întîmpinatea unei eventuale mansardări.
Vremea i-a ajutat pe cei din asociație, motiv pentru care speră să finalizeze lucrările săptămâna viitoare.
„Dacă doriți să ne susțineți în continuare pentru salvarea unui număr cât mai mare de clădiri istorice aveți posibilitatea să donați 4 Eur/ lună printr-un mesaj la 8864 cu textul PATRIMONIU”, a mai transmit Ambulanța pentru monumente.











Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4035
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos