O analiză a stadiului lucrărilor pe cele 19 proiecte de autostrăzi finanțate prin PNRR arată că, din punct de vedere matematic, patru nu ar mai putea fi finalizate la timp, dacă se păstrează același ritm de construcție din ultimele șase luni.
O analiză realizată de Asociația Pro Infrastructură, preluată de Economica, arată că în această situație se află și un tronson din Sibiu – Nădlac extrem de important și pentru sibieni.
E vorba de tronsonul dintre Margina și Holdea, acolo unde lucrările sunt executate de către UMB.
Potrivit informațiilor publicate pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API) investițiile care rămân în PNRR, atât pentru componenta de grant, cât și de împrumut, ar trebui să aibă un progres fizic de minimum 50%. De asemenea, investițiile din PNRR care continuă cu finanțare din PNRR ar trebui să poată fi implementate până la data de 31.08.2026.
Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, susține că „A7 va ajunge la Pașcani, trebuie să fie prioritatea absolută pe PNRR rutier”.
De asemenea, acesta a estimat că secțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania A3 (exceptând viaductele Ozaltin) ar trebui să fie finalizată la timp, pentru că lucrările sunt avansate.
Pe de altă parte, „capetele A8 sunt pa, Margina – Holdea e pa”, a mai spus reprezentantul API.
Cu toate acestea, fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, estima în luna mai a acestui an că segmentul Margina–Holdea al autostrăzii A1, care va închide ultima verigă lipsă dintre Lugoj și Deva, ar putea fi dat în folosință în cursul anului 2026, dacă lucrările continuă în același ritm susținut.
Pe șantierul celor 10 kilometri de autostradă lucrau atunci peste 500 de muncitori și eraumobilizate aproximativ 200 de utilaje, activitatea desfășurându-se în regim extins, 14 ore pe zi.
Tronsonul include nu doar carosabilul propriu-zis, ci și o serie de lucrări complexe de infrastructură: trei viaducte, două pasaje, 23 de podețe, un centru de întreținere și coordonare, precum și faimoasele „tuneluri pentru urși” – structuri destinate protejării faunei și asigurării conectivității habitatelor naturale.
Odată finalizat, acest segment va permite circulația neîntreruptă pe autostradă de la Sibiu până la granița cu Ungaria, în zona Nădlac, marcând un progres major pentru infrastructura rutieră din vestul țării.
Finanțarea este asigurată aici prin PNRR, iar durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
Sursa foto: Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Lipsa autostrăzii acolo e politica de unitate teritorială a României. Ca să nu fie Ardealul mai aproape de Viena decât de București, cleptosecuricii s-au gândit să pună un bolovan în drum. Atâta îi duce capul. De atâta sunt ei capabili. În plus, nu se apropie așa repede Ardealul de Occident și poate poate între timp nu mai trebuie occidentalizată România și rămân ei la jefuit și pentru generațiile următoare.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
MEDIU ANUNTA SIBIENII CA „BENEFICIAZA ” DE 2mp SPATIU VERDE/LOCUITOR , MINIMUL (!!! ) CERUT DE NORME FIIND 26 mp…
Hoțul strigă hoții!Pai David Ciceo,mai marele aeroportului Cluj a aplicat aceleași metode:a luat un avion de la Sibiu și l-a…
Ay ce fain va fi pe la libertatea daca se fac blocuri de locuit acolo :))))
Sunt pro dezvoltare urbană și densificare dar unde trebuie. Aici NU!! Centrul Istoric ar trebui inconjurat pe cât posibil cu…
@@@@ au ucis o femeie de 59 de ani (la data faptei), de profesie notar.@@@@Doamna ucisa nu era notar, ci…













Lasă un răspuns