Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Aeroportul Sibiu a vrut să „micșoreze” salariile pe care le cer trei din cei cinci directori printr-un drept la replică. După care n-a mai răspuns

Traian Deleanu
7
gherendi-aeroport-chirie-cimpean-2-xcas

Cei trei directori ai Aeroportului Internațional Sibiu care și-au dat în judecată instituția pentru a le fi crescute veniturile fac subiectul unui drept la replică în care se susține că – de fapt – ei nu cer salarii mai mari decât cel al directorului general. Confruntată cu informațiile documentate de Turnul Sfatului, conducerea Aeroportului alege să transmită răspunsuri evazive.

Publicitate
Publicitate

După ce Turnul Sfatului a descoperit că – în anul în care mai multe instituții publice județene nu mai au bani de salarii – directorii unora și-au dat în judecată ori au continuat procese pentru majorarea lefurilor, reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) au decis să reacționeze printr-un drept la replică.

În textul trimis sub forma dreptului la replică, reprezentanții Aeroportului susțin că Turnul Sfatului a indus cititorii în eroare atunci când a publicat faptul că cei trei directori (de Investiții, cel Operațional și cel Comercial) care sunt parte în procesul deschis împotriva AIS cer câștiguri lunare mai mari decât al directorului general.

„Afirmațiile legate de intenția unor angajați ai aeroportului de a depăși nivelul salarial al Directorului General sunt eronate. Veniturile directorilor (Investiții, Operațional, Comercial) sunt, conform legii, plafonate la maximum 80% din veniturile Directorului General. În consecință, nicio solicitare nu poate produce, legal, un dezechilibru în care aceștia să câștige mai mult decât Directorul General”, se arată în textul transmis sub forma unui drept la replică în cursul zilei de marți, 15 iulie 2025.

Cum Turnul Sfatului a documentat din surse incontestabile informația catalogată drept eronată de conducerea AIS, am solicitat explicații. „V-aș ruga, înainte de a-l publica, să îmi comunicați cum pot interpreta faptul că – după cum rezultă din actele depuse în dosar – dacă acțiunea în discuție va fi admisă așa cum a fost formulată, salariile de bază brute lunare ale celor trei directori la care fac referire în articolul în discuție  vor ajunge la valoarea de aproximativ 19.000 de lei, sumă mai mare decât indemnizația lunară fixă de 17.950 de lei, stabilită pentru directorul general al Aeroportului internațional Sibiu prin contractul de mandat semnat în 29 aprilie 2022”, este solicitarea prin care Turnul Sfatului a cerut detalii conducerii Aeroportului (sumele enumerate sunt venituri brute).

Publicitate

Replică și din partea sindicatului. Crește automat și salariul directorului general?

Chiar dacă articolul Turnul Sfatului a tratat doar situația directorilor care și-au dat în judecată instituția pentru salarii mai mari, la două zile de la dreptul la replică emis de conducerea AIS, pe adresa redacției a venit o reacție similară și din partea lui Claudiu Solomon, liderul Sindicatului Liber Independent al Aeroportului Sibiu.

În noul drept la replică semnat de liderul de sindicat, articolul publicat de Turnul Sfatului despre pretențiile salariale ale directorilor este apreciat ca fiind tendențios și catalogat, printre altele, drept „o formă de manipulare a opiniei publice”. Procesul la care participă și cei trei directori este descris drept „un demers colectiv legal și legitim, inițiat de 92 de salariați ai aeroportului pentru respectarea Contractului Colectiv de Muncă, încheiat in aprilie 2024, cât și a Contractelor Individuale de Muncă”.

Citește întregul drept la replică semnat de Claudiu Solomon, lider de sindicat, aici

Ca urmare a acestor precizări ale sindicatului, am revenit cu o nouă solicitare pe adresa Aeroportului pentru a afla ce se va întâmpla în cazul în care acțiunea salariaților va fi admisă așa cum a fost formulată și, prin urmare, cei trei directori vor avea salarii mai mari decât indemnizația directorului general. „Pentru a fi respectate condițiile legii la care faceți referire (și anume că veniturile directorilor de Investiții Operațional și, respectiv, Comercial să nu depășească 80% din veniturile directorului general), administrația RA Aeroportul Internațional Sibiu va fi obligată să majoreze și indemnizația directorului general?”, este întrebarea transmisă.

În cele din urmă, conducerea Aeroportului a decis să închidă subiectul, fără a mai răspunde concret la întrebările transmise. „Poziția oficială a Aeroportul Internațional Sibiu în această speță este exprimată integral în documentele depuse la dosar și constituie poziția asumată de instituție”, au răspuns cei care conduc Aeroportul Internațional Sibiu.

Articolul care a generat seria de drepturi la replică din partea Aeroportului Internațional Sibiu poate fi citit aici: Procesele șefilor pentru salarii mai mari: la Aeroport trei directori cer salarii mai mari decât al directorului general, de la Filarmonică managerul a cerut peste 57.000 de lei

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

7 răspunsuri

  1. Avatar Muresan
    Muresan

    Cinci directori?!

    23
    2
    1. Avatar Hermannstadt
      Hermannstadt

      Asa e la moda acum,toți sunt directori.Functia aduce banul.Daca pe vremuri erai doar un magazioner acum te poți numi și director de achiziții :)))

      17
      0
  2. Avatar Grig
    Grig

    Unde-i cainele directorului? Pentru ca nu putea lipsi de la balul imposturii … la Aeroportul Sibiu nu mai zboara avioane, ci doar trei directori care cer mai mult ca se plictisesc la serviciu si li se pare prost platit statul degeaba.

    16
    1
  3. Avatar Radu
    Radu

    toti ***
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

    7
    2
  4. Avatar Mihai
    Mihai

    Sunt mai multi directori decat curse pe aeroport intr-o zi

    19
    1
  5. Avatar Emil
    Emil

    Paguba nu vine de la directoei care primesc procente din profit ci de la spagarii PNL-PSD care primesc parandarat minim 15% din investitie.

    11
    3
  6. Avatar Q
    Q

    Portretul cleptosecuriștilor la apogeu de carieră. Nu ei lucrează pentru stat, statul lucrează pentru ei.

    6
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate