Un bărbat care locuiește în centrul Sibiului spune că de câteva luni apartamentul vecin este ocupat de zece imigranți din Asia, care fumează, fac mizerie și gălăgie, deranjând adesea. Situația a apărut după ce apartamentul vecin a fost achiziționat de o firmă cu activitate în sectorul imobiliar, care a vrut să închirieze în regim hotelier, fiind refuzată. Mai mult, bărbatul spune că a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să-și dea acceptul. În replică, reprezentanții firmei au explicat pentru Turnul Sfatului că respectă toate normele legale, iar motivele invocate de locatar sunt mai degrabă personale și subiective.
Gheorghe Crețu locuiește pe strada Tipografilor de 35 de ani, la câțiva pași de Piața Mare. Imobilul este format din șapte apartamente, cel de la parter fiind achiziționat recent de o firmă specializată în sectorul imobiliar. Inițial, reprezentanții firmei au dorit să închirieze în regim hotelier, mai ales că în zonă există numeroase astfel de afaceri în turism. Gheorghe Crețu spune că după ce a refuzat să-și dea acordul pentru ca apartamentul vecin să fie închiriat turiștilor, s-a trezit că în el locuiesc zece imigranți din Asia, sosiți din țări precum Pakistan, Sri Lanka și Bangladesh.
Reguli de conviețuire
Problema domnului Crețu este că noii vecini sunt gălăgioși, inclusiv la ore târzii din noapte, și fumează în fața ușii de intrare, făcând mizerie. Inițial aruncau țigările pe jos, apoi au pus o cutie de carton pentru chiștoace, iar acum locatarilor le este frică să nu ia foc ceva.
”Cei zece imigranți și-au adus valorile din țările lor și, culmea, nimeni nu-i deranjează ca să le aplice, deși valorile lor sunt inversul valorilor noastre europene. Acești oameni sunt oameni necăjiți și pare-se că programele noastre de integrare a imigranților în societate, dacă sunt, dintr-un motiv sau altul nu funcționează”, spune dl. Crețu, care a contactat redacția pentru a-și prezenta situația.
Gheorghe Crețu mai precizează că fumul de țigară ajunge în locuințele superioare pentru că este cald și trebuie să lase geamurile deschise, pe urmă nu se respectă orele de liniște, iar în fața clădirii tot timpul sunt gunoaie pe jos. În plus, arată sibianul, nici condițiile de viață nu ar fi tocmai decente, întrucât trăiesc zece oameni în două camere a câte 15 metri pătrați fiecare.
Bărbatul concluzionează că de vină pentru situația creată nu sunt imigranții, ci firma care le oferă cazare.
”Apartamentul firmei și acum este cu destinație de locuință familială, în care firma face afacere de închiriere fără a-i schimba destinația din locuință familială în locuință cu caracter comercial. Aici avem o încălcare de lege de către firma proprietară, căreia nu îi dă dreptul legea de a închiria precum a făcut-o.
De asemenea, rețin că desfășurarea unei activități comerciale este incompatibilă cu destinația clădirii în întregul ei și presupune un disconfort pentru ceilalți colocatari, din cauza zgomotului, poluării de toate felurile, a schimbării de destinație a spațiilor proprietate comună, fără acordul tuturor proprietarilor pe care chiriașii-imigranți, persoane din afara sferei de familie, le-au făcut.
Astfel nu se poate pretinde nimănui să accepte prezența unor persoane străine de imobil, care să folosească spațiile private comune aflate în coproprietate forțată, să le folosească după bunul plac sau propriul interes”, a încheiat Gheorghe Crețu.
Ce spun reprezentanții firmei
Contactați de reporterul Turnul Sfatului, reprezentanții firmei Nova Imob Invest SRL, cu sediul în județul Bacău, au explicat că motivele domnului Crețu sunt preponderent subiective și personale. În plus, în imobil s-au făcut investiții și îmbunătățiri, iar inițial domnul Crețu și-ar fi dat acordul verbal pentru închirierea apartamentului în regim hotelier, după care a refuzat fără explicații. Nu în ultimul rând, cetățenii străini la care face referire mai sus locuiesc legal și îndeplinesc toate cerințele statului român în domeniul muncii.
În acest context firma l-a chemat pe Gheorghe Crețu în judecată, pentru a-și exprima acordul asupra închirierii apartamentului vecin în regim hotelier.
Redăm mai jos punctul de vedere complet al administratorului firmei:
”Situația este cât se poate de clară: acest apartament a fost achiziționat legal, cu scop de investiție, de la fosta proprietară. În momentul în care l-am cunoscut pe domnul Crețu, am avut o discuție directă, în care dânsul și-a exprimat acordul pentru închirierea în regim hotelier, cu condiția să mă ocup de igienizarea curții comune, care era într-o stare avansată de neglijență. Am respectat aceste condiții, am suportat costurile lucrărilor, iar domnul Crețu a recunoscut că nu s-a mai făcut o astfel de curățenie de peste 20 de ani. Ulterior, fără nicio legătură cu mine, a revenit asupra poziției sale, invocând „o ședință de familie”.
I-am explicat că acest apartament reprezintă o investiție, iar răspunsul domnului Crețu a fost că să fac ce consider necesar, că pe el nu îl mai interesează.
Pentru că mi-am dorit să evit orice conflict, am încercat inclusiv mediere prin avocat. Dânsul a refuzat, afirmând că nu înțelege de ce legea din România îi cere să își dea acordul. De aceea, firesc, s-a ajuns la instanță, care va stabili situația în mod legal și obiectiv.
Între timp, apartamentul a fost închiriat legal, cu contract, către o societate comercială românească ce are angajați muncitori străini, care locuiesc temporar acolo, conform prevederilor legale.
De asemenea, consider relevant să menționez că domnul Crețu a avut în mod repetat conflicte și cu alți vecini, susținând că, fiind de mai mult timp acolo, curtea și regulile ar trebui să fie stabilite după bunul său plac. Dânsul își impune singur „programul de liniște” după orele sale de odihnă. Mi-a relatat că fosta proprietară îl deranja pentru că fuma în bucătărie și se simțea mirosul, motiv pentru care nu îi permitea să iasă nici în curtea comună să fumeze.
Precizez că în aceeași clădire mai funcționează alte apartamente în regim hotelier. Nu îmi doresc conflicte cu nimeni, dar am dreptul să îmi gestionez investiția conform legii și să nu fiu împiedicată nejustificat să îmi recuperez investiția.
Consider că acest subiect trebuie privit obiectiv, dincolo de antipatii personale sau interpretări subiective.
Pentru orice alte detalii sau clarificări legate de această speță, vă rog să luați legătura cu avocatul meu, care este mandatat să gestioneze comunicarea oficială pe acest subiect.
Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a transmis administratorul firmei Nova Imob Invest SRL.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5165
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Sobolu'orb..
Acum 56 minute
Z
Acum 59 minute
Cretu
Acum 1 oră
Cretu
Acum 1 oră
Mesterul dupe net