Cele mai importante știri ale zilei de marți, 29 iulie
11:30
Statul Major al Apărării anunță că în perioada 15-19 septembrie 2025 se va organiza în județul Sibiu un exercițiu de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare. Acțiunea denumită MOBEX SB-MS-25, se desfășoară în județele Sibiu și Mureș.
14:09
18 urși împușcați anul acesta în județul Sibiu. Pagube de la oi și capre până la mașini
În ultimele luni a devenit aproape o obișnuință ca autoritățile să semnaleze apariția unui urs în vreo localitate, ori o zonă circulată din județul Sibiu. Transfăgărășanul, zona montană din Mărginime sau Tălmaciu sunt predilecte. Direcția Județeană de Mediu Sibiu informează că până în prezent, în 2025 au fost împușcați 15 urși, aproape jumătate față de tot anul 2024.
15:15
Pericol de inundații în județul Sibiu: Mesaj RO-Alert transmis în 11 localități sibiene
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a transmis marți după-masă un mesaj de tip RO-Alert prin care avertizează locatarii a 11 localități din județ că există riscul unor inundații.
15:19
Ioana Blotor, voluntar vechi al Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, a povestit într-un interviu acordat celor de la Actualitatea Feroviară despre ce înseamnă să faci parte din echipa de voluntari a mocăniței, despre planurile de viitor, dar și despre motivația care stă în spatele fiecărei plimbări.
17:33
Un angajat străin, ”nu e italian, e trimis de la Prada la noi”, este acuzat de un grup de muncitoare din fabrica Prada din Sibiu (Hipic Prod) de comportament abuziv și de crearea unui climat de muncă stresant.
18:42
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a aprobat desemnarea și autorizarea companiei aeriene AnimaWings Aviation SA pentru operarea de servicii aeriene regulate pe rutele Baia Mare-Istanbul și Sibiu-Istanbul, cu câte două frecvențe săptămânale pentru fiecare, începând cu luna octombrie 2025, potrivit unui document al ministerului.
19:46
Sebastian Sabău, una din victimele unui accident cu 19 răniți, produs în intersecția dintre drumul către Ocna Sibiului și cel către Rusciori, arată că este decis să sesizeze toate autoritățile până când în intersecția cu pricina va fi amenajat un sens giratoriu.
19:49
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat recent finalizarea unui proces de verificare și autorizare pentru transporturile speciale de autovehicule de până la 21,75 metri lungime, pe traseul DN7 Sibiu-Pitești.
21:07
Emil Boc vine joi la Sibiu. U Cluj joacă aici, în Conference League, cu Ararat (Armenia)
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că va ajunge joi la Sibiu, unde echipa sa de suflet, U Cluj, va juca împotriva armenilor de la Ararat, anunță Ziua de Cluj.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce nu scrieti si de Iarina Axinte? E tot sibianca si joaca la echipa nationala la senioare
1. Pt autoritati: Trebuiau ridicate atunci cand v-ati dat seama ca de 17 ani nu respecta regulamentul si le-ati dat…
Ce face Politia, Asociatiile de proprietari si Primaria cu atatea adrese de flotant in zona?
Pesta asta nenorocită a apărut mai demult, ai dreptate, psd a uitat că i-a durut în șpiț, dar nu-i de…
Incompetenta marca @PrimariaMunicipiuluiSibiu! Probabil nu le iesea nimic ofertant, asa ca au anulat tot ca sa depuna cine trebuie sa…













Lasă un răspuns