Primarul comunei Sadu vrea să propună încheierea unui parteneriat public-privat în amenajarea stațiilor din localitate unde vor opri autobuzele transportului metropolitan. Acestea vor ajunge în localitate cel mai devreme în ianuarie 2026.
Valentin Ivan spune că strategia administrației locale vizează întărirea parteneriatului public-privat și creșterea rolului privat în dezvoltarea investițiilor publice. Despre această inițiativă primarul a vorbit pentru Turnul Sfatului, în contextul în care primăria comunei a anunțat publicarea pentru consultare publică a unui proiect de parteneriat public–privat (PPP) pentru amenajarea stațiilor de autobuz destinate transportului public metropolitan.
Edilul consideră că transportul public este „cel mai bun exemplu prin care se poate asigura succesul unui parteneriat public-privat”.
„Putem să dovedim că putem, adică avem oportunitatea prin disponibilitatea operatorilor privați, să facem și parteneriatul public privat în care să vină ei să susțină banii publici”, a explicat primarul.
„Prin această formă de colaborare, partenerul privat va asigura investiția inițială, își va recupera costurile din veniturile generate prin publicitate și servicii conexe, iar la finalul perioadei de amortizare, profitul rezultat va fi distribuit proporțional între părțile partenere, în conformitate cu principiile bunei guvernanțe și dezvoltării durabile”, se arată în anunțul Primăriei Sadu.
Întrebat când ar putea ajunge transportul metropolitan în Sadu, Valentin Ivan ne-a spus că cel mai devreme cursele sunt programate să înceapă la 1 ianuarie 2026. „Întârzierea este legată de racordul la energia electrică a stației de încărcare, poziționată în capătul de linie”, a precizat edilul.
În ceea ce privește infrastructura necesară, el ne-a spus că în comună vor fi amenajate un total de șase stații de autobuz.
Administrația locală estimează că până la sfârșitul acestui an ar putea fi stabilită forma juridică pentru parteneriatul public-privat. Proiectul urmează să fie votat de Consiliul local.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pentru că primăria nu este responsabilă de ajutorarea poliției, și nici nu ar avea voi – dacă înțelegi principiile legilor.…
Semn că nici ție nu îți funcționează ăia ultimii doi neuroni.
O tot țineți cu Fodor și Aurora. Problema este cauzată de legislație și scăderea numărului de angajați din administrațiile publice.…
Fugi de-aci cu 5 mp. Se pot socoti spații verzi că nu te oprește nimeni să intri în Muzeul Astra.…
Hahaha. Dacă vă taie gardul viu abia aveți motiv să vă mișcați în altă parte a orașului. Doar n-oți vrea…













Lasă un răspuns