Mii de zboruri au decolar cu întârziere sau au fost anulate pe 8 noiembrie în cele mai mari aeroporturi din Statele Unite ale Americii, pe fondul lipsei de personal cauzate de blocajul guvernamental aflat în desfășurare („shutdown”), relatează Reuters.
Potrivit agenției, aproximativ 1.500 de zboruri au fost anulate și alte 6.000 au fost întârziate. Cu o zi înainte, pe 7 noiembrie, în aeroporturile americane au fost anulate 1.025 de zboruri și întârziate 7.000.
În total, în cele două zile, întârzierile au afectat aeroporturi din 12 mari orașe americane, inclusiv Atlanta, Newark, San Francisco, Chicago și New York, a anunțat Administrația Federală a Aviației (FAA). În Atlanta, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din țară, zborurile au avut întârzieri de aproape 300 de minute.
Reuters mai transmite că FAA a cerut companiilor aeriene să reducă numărul zborurilor zilnice cu 4%, începând din 7 noiembrie, în 40 de aeroporturi mari, din motive legate de siguranța traficului aerian. Până la 11 noiembrie, reducerea ar urma să crească la 6%, iar până la 14 noiembrie – la 10%.
Blocajul guvernamental (în engleză – „shutdown”) se referă la suspendarea temporară a activității guvernului Statelor Unite, care apare atunci când Congresul nu reușește să ajungă la un acord privind finanțarea funcționării instituțiilor publice.
Blocajul durează deja de 39 de zile, fiind un record. Aproximativ 13.000 de controlori de trafic aerian și 50.000 de angajați ai serviciilor de securitate lucrează fără plată, ceea ce a dus la o creștere a absențelor nemotivate.
Ministrul Transporturilor al SUA, Sean Duffy, a declarat că ar putea fi nevoit să reducă transporturile aeriene cu 20% dacă și mai mulți controlori refuză să lucreze.
Liderul majorității din Senatul SUA a declarat pe 8 noiembrie că negocierile dintre republicani și democrați pentru încheierea blocajului par să avanseze pozitiv. Totuși, părțile nu au ajuns încă la un acord. Pentru 9 noiembrie este programată o nouă ședință a Senatului pe această temă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Guvernul tocmai s-a deblocat partial dupa ce presedintele Trump a gratiat arhitectul mafiei si terorismului statal romanesc.
https://www.cnn.com/politics
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Locuiesc aproape de Piata Mare și am văzut târgurile astea și în secolul trecut și în secolul asta…De câțiva ani…
Normal că străduțele dimprejur sunt pline de mașini din alte județe,ăștia contează.Localnicii?Dă-i in m..a că ăștia nu merita nimic, nici…
Intotdeauna banii platiti se impart in multe directii , deh ,doar sint banii statului ! Pina la urma moare si…
Este unul dintre cele mai *** târguri. (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Incredibil acum aflam ca platea statul 300 mii doar pentru chirie? Poti sa ai acasa un laptop si un birou…













Lasă un răspuns