Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Live Elves: Opt tineri instrumentiști colindă Sibiul, în perioada sărbătorilor de iarnă. „Ne străduim să îi facem pe oameni să zâmbească”

Adina Bota
0
live-elves-2-lvap

Opt tineri talentați colindă în această perioadă străzile Sibiului și reușesc să aducă magia sărbătorilor prin colinde interpretate live, la instrumente. Șapte dintre ei cântă, iar al optulea interpretează rolul lui Moș Crăciun, personajul preferat al copiilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Ei au format împreună band-ul „Live Elves”, pe care îl descriu ca „un hobby profesionist”.

Publicitate
Publicitate

Codrin, reprezentatul grupului, și cel care cântă la trompetă, explică faptul că band-ul s-a format în urmă cu cinci ani, dar este primul an în care își doresc să fie mai vizibili. Tinerii care formează bandul au vârste cuprinse între 23 și 37 de ani și sunt pasionați de muzică.

„Bandul l-am înființat în urmă cu cinci ani, suntem un grup de tineri din mai multe zone ale tării, din Iași, Cluj, Alb și, lucrând aici, în Sibiu, am hotărât să creăm acest band împreună.

Suntem studenți, masteranzi, avem printre noi și it-iști sau profesori, și suntem pasionați de domeniul muzicii. Este primul an în care suntem mai vizibili, ne-am gândit să facem și o pagină de TikTok din dorința de a ne cunoaște oamenii”, explică Codrin.

Publicitate

Live Elves: Opt tineri instrumentiști colindă Sibiul, în perioada sărbătorilor de iarnă. „Ne străduim să îi facem pe oameni să zâmbească”

Foto: Arhiva Personală

„Ne străduim să îi facem pe oameni să zâmbească” 

Ideea de a colinda a venit din dorința de a-i aduce pe sibieni mai aproape de spiritul Crăciunului, iar până acum feedback-ul este unul pozitiv. Instrumentele la care band-ul cântă sunt trompeta, cornul, saxofonul și tuba.

Oamenii sunt foarte încântați, mai ales din partea copiilor care îl văd pe Moș Crăciun avem un feedback foarte bun. Ne străduim să îi facem pe oameni să zâmbească. Simplul fapt că îi vedem cum zâmbesc ne bucură și pare că le facem o magie”, a mai transmis Codrin.

„Ne adresăm și celor cu evenimente private”

Pe lângă colindele pe care le cântă în această perioadă, Live Elves se adresează și evenimentelor private, precum petreceri corporate sau nunți.

„Muncim cu adevărat, cântăm live, cu instrumente, și nu este ușor să cânți în frig cu instrumente de alamă. Suntem deschiși pentru colaborări pentru evenimente, petreceri corporate, dar și târguri de Crăciun”, a mai transmis Codrin.

„Ne dorim să ne dezvoltăm și să ne cunoască cât mai mulți oameni și, cu siguranță, noi spunem că ceea ce facem este un hobby profesionist”, a concluzionat tânărul.

Band-ul Live Elves poate fi urmărit pe pagina de TikTok Live Elves, iar pentru detalii legate de preț și disponibilitate, tinerii pot fi contactați și la numărul de telefon 0727 436 630.

Live Elves: Opt tineri instrumentiști colindă Sibiul, în perioada sărbătorilor de iarnă. „Ne străduim să îi facem pe oameni să zâmbească”

Foto: Arhiva PersonalăLive Elves: Opt tineri instrumentiști colindă Sibiul, în perioada sărbătorilor de iarnă. „Ne străduim să îi facem pe oameni să zâmbească”

Foto: Arhiva Personală

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate