Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Mall în Turnișor. Consultare publică pentru un nou centru comercial vizavi de Metro: 2 hectare, 188 de locuri de parcare și comerț de tip „big box”

Ion Surdu
8
mall-ana-oil-v6gv

Compania administrată de omul de afaceri Dumitru Ghișe pregătește construirea unui mall în Turnișor. Primăria Sibiu anunță sibienii că pot consulta documentația unui plan urbanistic zonal (PUZ) pentru realizarea unui parc de retail pe un teren cu o suprafață totală de peste 2 hectare, situat pe Șoseaua Alba-Iulia, vizavi de Metro.

Publicitate
Publicitate

Conform anunțului, proiectul este inițiat de firma Pritax Invest SRL și proiectat de Trans-Form SRL. 

„Construire parc de retail conform UTR Et – activități economice cu caracter terțiar, reîncadrare funcțională parțială din UTR RiL3, UTR RrM în UTR Et și modernizare PUZ aprobat cu HCL Nr. 61/2018” este denumirea proiectului.

Mall în Turnișor. Consultare publică pentru un nou centru comercial vizavi de Metro: 2 hectare, 188 de locuri de parcare și comerț de tip „big box”

PUZ-ul propus prevede transformarea terenului de vizavi de Metro într-un spațiu dedicat activităților economice. Propunerea include organizarea terenului în două parcele distincte: prima parcelă va păstra clădirile existente cu funcțiune hotelieră – este vorba despre Hotelul Mercure, iar a doua parcelă va fi destinată noului parc comercial. Conform documentului, zona comercială va fi format din unități de mari dimensiuni de tip „big box” și o clădire „destinată alimentației publice”.

Mall în Turnișor. Consultare publică pentru un nou centru comercial vizavi de Metro: 2 hectare, 188 de locuri de parcare și comerț de tip „big box”

Precizăm că este vorba despre zona unde au fost desființate rezervoarele de carburanți ale fostei benzinării Ana Oil.

Proiectul descrie situația actuală a teritoriului studiat și este considerat drept un „catalizator pentru revitalizarea zonei”. Printre avantajele amplasamentului sunt enumerate conectivitatea, inclusiv apropierea de Aeroportul Sibiu, dezvoltarea zonei și existența rețelelor edilitare.

Mall în Turnișor. Consultare publică pentru un nou centru comercial vizavi de Metro: 2 hectare, 188 de locuri de parcare și comerț de tip „big box”

„Șoseaua Alba Iulia este una dintre principalele artere ale orașului, cu funcțiuni predominante mixte, incluzând atât activități comerciale, industriale, cât și rezidențiale de dimensiuni mici. Zona este un important punct comercial al orașului.
Funcțiunile predominante pe Șoseaua Alba-Iulia sunt cele de comerț specializat și industrial. Ponderea acestora se modifică odată cu distanțarea față de Aeroportul Internațional.
Dacă în partea estică predomină locuințele individuale de mici dimensiuni, partea vestică analizată reprezintă o zonă dedicată activităților comerciale desfășurate în unități de dimensiuni mari de tip big box, ce se întrepătrunde cu zona industrială”, explică autorii memoriului tehnic, publicat pentru consultare publică.

Totodată, aceștia subliniază și câteva dintre disfuncționalități: Densitatea scăzută a populației, lipsa spațiilor verzi amenajate, aspectul neomogen al zonei, zonă neatractivă datorată lipsei funcțiunilor terțiare și lipsa unui centru de interes situat de-a lungul șoselei Alba Iulia.

În memoriu este propusă și o analiză urbanistică actuală, în care se pune accent pe caracterul comercial al zonei:

Publicitate

„Analiza densității locuirii a fost folosită de-a lungul timpului ca instrument de planificare urbană și ridicată de igieniștii, statisticienii și inginerii secolului la rangul de instrument principal al planificării.

În ultimii 40 de ani, o dată cu apariția termenului în literatura de specialitate cunoscut sub denumirea de „criza marilor ansambluri”, noțiunea de densitate a fost privită mai nuanțat și mai critic, căpătând o conotație negativă din principiu. Principala critică rezidă în subiectivismul rezultatelor, care pot să difere foarte mult în funcție de raportarea la un teritoriu sau la altul și de faptul că nu reușește să surprindă aspectele ce țin de calitatea vieții.

Noțiunea de densitate nu reușește să transpună aspectele ce țin de calitatea vieții, cum ar fi: timpii de deplasare între locuință, locul de muncă și servicii, dependența față de automobile, calitatea spațiului urban și a interacțiunilor sociale și funcționale.

Cu toate aceste neajunsuri, noțiunea de densitate devine utilă atunci când ne raportăm la utilizarea rațională a infrastructurii, a terenurilor, a transportului public și atunci când analizăm percepția locuitorilor asupra spațiului pe care îl utilizează.

Aplicat în zona Șoselei Alba-Iulia se poate observa o puternică prezență a comerțului specializat de tip Big Box. O componentă importantă rămâne funcțiunea specializată tipică zonelor excentrice orașului, cu multe clădiri cu o suprafață construită mare dar cu un regim de înălțime redus. Partea estică a ariei analizate este rezervată locuințelor colective mici și locuințelor individuale. Regimul de înălțime variază de la locuire colectivă de maxim P+4 și locuințe unifamiliale de tip parter până la construcțiile comerciale și industriale ce au în medie 1–3 etaje, în funcție de destinația și necesitățile operaționale ale companiilor.

Compoziția urbană, cu străzi de acces conectate perpendicular pe Șoseaua Alba-Iulia, este alcătuită din sectoarele în care domină una din următoarele tipologii: comerț specializat de tip Big Box, hale de producție, depozite și centre logistice, locuire colectivă în imobile mici și locuire individuală. Pornind de la datele furnizate de către ANCPI privind conturul construcțiilor și de la numărul de niveluri observat în teren, s-au calculat indici de ocupare medii pentru câte 2 sectoare din fiecare categorie: Industrie și Comerț Specializat, Locuințe colective, Locuințe unifamiliale, Comerț Specializat Big Box”.

Conform proiectantului, sectoarele destinate comerțului „au indicii urbanistici sub limitele maxime reglementate”. „Distribuția funcțională a zonei suportă inserții asemănătoare ca și gabarit și caracter urban. Sectoarele rezidențiale se apropie de indicii maximi admiși. Acest lucru denotă un contrast mare între cele două tipologii urbane care indică evoluția funcțională a zonei înspre comerț și servicii”, explică acesta.

În prezent, din cele peste 2 hectare de teren, liber de construcții este o suprafață de 1,9 hectare. Dacă proiectul va fi realizat, toată suprafața va fi ocupată, procentul de ocupare (POT) fiind propus la 70% – maxim reglementat.

Mall în Turnișor. Consultare publică pentru un nou centru comercial vizavi de Metro: 2 hectare, 188 de locuri de parcare și comerț de tip „big box”

Dezvoltatorul promite, prin inermediul documentației, să amenajeze spații verzi pe cel puțin 20% din suprafața terenului, iar toate locurile de parcare necesare vor fi realizate în interiorul parcelei.

Conform planșei de mobilare urbanistică, zona va cuprinde un total de 188 de locuri de parcare (55 pentru hotelul existent; zece pentru restaurant (clădirea destinată alimentației publice) și 123 pentru centrul comercial).

Mall în Turnișor. Consultare publică pentru un nou centru comercial vizavi de Metro: 2 hectare, 188 de locuri de parcare și comerț de tip „big box”

Memoriul tehnic poate fi consultat aici.

Precizăm că Pritax Invest realizează și PUZ-ul pentru clădirile demolate de pe strada Andrei Șaguna, vizavi de Prefectură.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar Cumpărați produse locale
    Cumpărați produse locale

    Cumpărând produse alogene sufocăm economia.
    225miliarde € datorie

    27
    2
  2. Avatar Nik
    Nik

    asta nu trebuia sa fie la aiud? lia, lia puscalia!!!

    18
    4
  3. Avatar Mihai
    Mihai

    Bătaie de joc să se mai facă un Mall in oraș. Bine că în Cluj, la mărimea lui, s-au oprit la doua că e destul, noi însă ne trezim într-o zi că o să locuim cu toții într-un mall. Orașul nu mai are nevoie de așa ceva.

    34
    12
  4. Avatar Elvis Parizer Arhitecti
    Elvis Parizer Arhitecti

    Consider ca nu trebuie construit nimic in Sibiu, este inghesuiala si ne traim viata in trafic in drum spre mall si spre gradi pentru copii! In Sibiu sa se darame toate mallurile, sa se faca uzine si singurul magazin sa ramana Dumbrava si o saormerie sa iesim cu sotiile la o cina romantica!

    25
    22
  5. Avatar Veneticul sudist
    Veneticul sudist

    Tânjesc după inelul lui Arabela … (Acest mesaj a fost moderat deoarece incită la ură pe criterii geografice)

    8
    4
  6. Avatar Lucian
    Lucian

    Locuiesc pe sos.Alba Iulia aici nu este un parc pentru copii,bătrâni nimic verde.Case și blocuri Traficul este sufocant. Alte clădiri cred că nu fac altceva decât mai mari aglomerări. Abea ieșim în sosea . La parterul blocurilor sunt destule spatiu nefolosit de ani de zile.

    26
    4
    1. Avatar @lucian
      @lucian

      Ce legătură are un proiect privat ( bun sau rău nu contează? cu faptul ca tu nu ai parc???
      Fă sesizare la primărie, ieși în stradă, dă autoritățile în judecată , fă ce naiba crezi tu , dar nu mai comenta la terenuri private ca tu vrei parc acolo ca e total aiurea, nu e datoria lui Fhise sa va faca parcuri , comuniști nebuni !!!

      6
      5
  7. Avatar Muresan
    Muresan

    Numai mallul lipsea in Turnisor, ca-n rest au de toate!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate