Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Guvernul a adoptat „Ordonanța trenuleț”. Bolojan: Datele arată că statul cheltuiește mai puțin decât anul trecut

Ion Surdu
4
bolojan-gov-ro-rofl

Guvernul României a adoptat marți seară Ordonanța de Urgență pentru completarea unor măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept „Ordonanța trenuleț”. Miercuri dimineață, premierul Ilie Bolojan a explicat că, prin măsurile adoptate Guvernul asigură un buget „echilibrat” în 2026, sprijină investițiile și creșterea economică și protejează stabilitatea fiscală.

Publicitate
Publicitate

De asemenea, potrivit șefului Guvernului, datele arată că statul cheltuiește mai puțin decât anul trecut.

„Deficitul în luna noiembrie a ajuns la 6,4%, față de 7,15% în 2024, adică aproximativ 121 de miliarde de lei față de 125 de miliarde anul trecut. Practic, statul a economisit 4 miliarde de lei și se menține pe traiectoria stabilită, cu un obiectiv de deficit pentru 2026 între 6% și 6,5%. Gestionăm bugetul în mod responsabil”, a scris el, pe pagina sa de Facebook.

Bolojan a explicat că ordonanța de urgență pentru completarea unor măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept „Ordonanța trenuleț”, este necesară pentru asigurarea stabilității bugetare și pentru funcționarea statului până la aprobarea bugetului pentru anul 2026, „oferind predictibilitate mediului economic”.

Conform prim-ministrului, ordonanța cuprinde un set „coerent” de măsuri, pe mai multe direcții majore:

Publicitate

În ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare și responsabilitate fiscală, acesta enumeră:
– Reducerea cu 10% a sumelor alocate partidelor și organizațiilor minorităților naționale
– Amânarea unor măsuri care ar fi generat creșteri suplimentare de cheltuieli în domeniul asistenței sociale
– Introducerea unor reguli mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară pentru întreprinderile publice

Pentru relansare economică și stimularea investițiilor, Bolojan are în vedere:
– Reducerea impozitului pe cifra de afaceri de la 1% la 0,5% în anul 2026
– Eliminarea impozitului pe cifra de afaceri din 2027 și înlocuirea acestuia cu taxarea cheltuielilor sensibile și a afiliaților
– Instituirea unei cote unice de 1% pentru microîntreprinderile cu venituri de până la 100.000 de euro
– Eliminarea taxei pe construcții (‘taxa pe stâlp’) din 2027
– Scutirea integrală, în anul 2026, de impozit pentru construcțiile agricole (solarii, sere, silozuri, ciupercării)

Cu referire la simplificări fiscale și digitalizare, sunt menționate următoarele:
– Clarificarea și extinderea utilizării sistemului e-Factura, inclusiv pentru persoane fizice
– Simplificarea mecanismelor sistemului electronic de administrare a TVA în România
– Sprijin pentru persoanele vulnerabile
– Menținerea scutirii de taxe pentru 300 de lei din salariul minim până la 1 iulie 2026
– Prelungirea acordării voucherelor de energie în valoare de 50 de lei pe lună și în anul 2026
– Menținerea criteriilor actuale pentru consumatorii vulnerabili
– Asigurarea continuității Programului național ‘Masă sănătoasă’ în școli

Este evidențiat și spirjinul pentru autoritățile publice locale:
– Acordarea de împrumuturi din Trezorerie, în valoare de 500 de milioane de lei, pentru cofinanțarea proiectelor din PNRR
– Fond de 200 de milioane de lei pentru sprijinirea sistemelor de termoficare
– Măsuri tranzitorii care permit funcționarea autorităților locale până la adoptarea bugetului pe 2026

Combaterea evaziunii fiscale și reglementarea produselor accizabile este un alt capitol pe care îl explică Ilie Bolojan:
– Centralizarea autorizării operatorilor din domeniul produselor accizabile la nivelul ANAF
– Reintroducerea comisiei de autorizare pentru evaluarea riscurilor
– Introducerea garanțiilor financiare pentru importatorii și distribuitorii de produse energetice.

Agerpres precizează că executivul a adoptat și o ordonanță care stabilește criterii de prioritizare a investițiilor finanțate anul viitor. Ministerul Dezvoltării intră în 2026 fără datorii, cu toate facturile achitate la zi, a mai anunțat premierul.

„Prin aceste măsuri, Guvernul asigură un buget echilibrat în 2026, sprijină investițiile și creșterea economică și protejează stabilitatea fiscală”, a afirmat Bolojan.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Sibian
    Sibian

    Unde sunt vajnicii apărători ai dreptății?! Nu ies la miting? Nu văd? Li s-a pus democrația pe ochi?! Rușine, ba, intelectualilor!

    12
    3
    1. Avatar @Sibian vâlcean
      @Sibian vâlcean

      Da tu de ce nu ieși, dacă nu-ți convine ceva, ipocritule?

      1
      6
  2. Avatar Rammstein
    Rammstein

    Cine este acest individ?… pe cine reprezintă?…oare unde se va ascunde după …?… întrebare de 10 puncte…la Oradea…la Paris…sau la Jilava…

    6
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate