Elevii din anii ’80 își amintesc cum au construit elefanții-tobogan. „După ce se dădea jos cofrajul, venea partea cea mai grea: lustruitul și repararea defectelor”

Povestea elefantului-tobogan pe care Sorin Popa vrea să-l salveze și să-l readucă la viață într-un cartier de case din Dealul Dăii a adunat, în câteva zile, sute de reacții pe Facebook. Printre ele s-au regăsit și foști elevi ai Liceului Industrial Nr. 7 din Sibiu, cei care, în anii ’80, ca adolescenți la practică, au turnat cu mâinile lor betonul din care sunt făcuți elefanții-tobogan din parcurile orașului. Contactați de Turnul Sfatului, mai mulți dintre ei și-au amintit și au povestit cum au luat naștere aceste sculpturi care, decenii mai târziu, sunt încă amintirea copilăriei multor sibieni.

Constantin Caster a fost elev la Liceul Industrial Nr. 7 chiar în perioada în care s-au construit elefanții. L-am contactat chiar de ziua lui, iar el a fost mai mult decât bucuros să călătorească în timp, într-o zi atât de specială. Și-a amintit mai întâi de oamenii de la liceu. „Când eram eu elev, era o directoare care locuia în apropierea liceului, tot pe strada Pedagogilor. Erau domnul maistru Belașcu și domnul maistru Popa. Ei au fost maiștrii care au format clasele de constructori, dar nu știu dacă mai trăiește cineva dintre ei. Mai era și un domn magazioner care locuia tot pe strada Pedagogilor, pe nume Panta.”

Apoi a povestit despre elefanți. „ Acești elefanți s-au construit și cât am fost eu la Liceul Industrial Nr. 7, pe strada Pedagogilor nr. 7. Unul s-a construit între anii 1982–1983. Nu mai țin bine minte, dar sigur știu că s-a construit în acea perioadă, fiindcă am fost elev la acel liceu în acei ani, iar elefanții au fost lucrare de diplomă la vremea aceea. A mai fost construită și coloana infinitului, în mărime mai mică, care a fost pusă în parcul dintre căminele de fete și de băieți din curtea liceului. Tot atunci a mai fost construit și un așa-zis monument, făcut tot din cuburi de beton. Elefanții au fost așezați în fața căminului de fete din curtea Liceului Industrial Nr. 7. Eu am terminat liceul în ’84 și am mai lucrat un an în Sibiu, la Hipodrom 3, și eram cazați pe strada Oțelarilor, lângă Peco. După acești ani nu vă mai pot da niciun fel de relații despre viața acestor elefanți. Am mai lucrat în Sibiu, dar în altă zonă, în zona aeroportului”, își amintește Constantin.

Scheletul de fier și cofrajul din scândură

Ioan Bungarzan era elev în anii 1978–1979 la Liceul Industrial Nr. 7 când a lucrat la acei elefanți. Dacă mergi prin curtea liceului, prin spate, pe lângă prima clădire unde cândva era internatul de fete, se pot vedea atelierele. Chiar acolo, între parc și ateliere, s-au construit elefanții.

Erau elevii, alături de dulgheri și meseriași din acele timpuri. Au făcut scheletul elefantului din fier-beton, apoi cofrajul din scândură, pe care l-au asigurat cu sârmă, ca să nu se deplaseze atunci când va fi turnat betonul. „Noi, elevii, căram și turnam betonul. Eram copii, mulți dintre noi veniți de la țară. Nu ne-am întrebat de ce sau cum de s-au gândit la un astfel de proiect. Îmi amintesc că tovarășul maistru ne tot întreba, așa era pe atunci, dacă ne dăm seama ce va ieși. Abia pe la jumătate ne-am dat seama că e elefant,” povestește el.

Betonul se turna pe porțiuni. După ce a fost terminat, elefantul stătea o perioadă în curtea liceului, ca să se usuce betonul. Ioan Bungarzan povestește că, atunci când a fost gata din toate punctele de vedere, a venit în curtea liceului o macara și o mașină mare, elefantul a fost urcat pe lemne și cauciucuri special amenajate pentru a fi în siguranță și a fost dus într-unul dintre parcurile Sibiului. „Dacă nu mă înșel, elefantul la care am lucrat eu a fost dus în Parcul Sub Arini. Altul a fost dus pe Valea Săpunului, iar de restul nu mai știu. Erau lăsați nevopsiți. Așa cum ieșeau din mâinile noastre.”

Pentru Ioan, acești elefanți-tobogan au semnificații aparte. „Vă dați seama că sunt speciali pentru mine. Copilul meu s-a născut în ’88, iar prin anii ’90 mergeam cu el în parc și-l duceam la elefant. Nu mai voia să plece. Îmi tot spunea «încă o tură, încă o tură». Și acum își amintește. Pentru oraș sunt simboluri de colecție, ceva ce merită salvat,” mai spune fostul elev practicant al Liceului Industrial Nr. 7 din Sibiu.

„Primul instinct a fost să cumpăr și eu unul”

Erhard Seiler OrthoDorn s-a născut în anul 1966, la Sibiu. La Liceul Industrial Nr. 7 a făcut clasa a IX-a și a X-a. Își amintește că, în clasa a X-a, timp de o lună, a lucrat la acești elefanți. „Îi aveam ca maiștri pe dl. Reisenauer și pe încă cineva, pe care nu mi-l mai amintesc. Știu că ei doi se ocupau de proiect. Îmi aduc aminte că la partea de mozaic, cea lucioasă pe care se dau copiii, am lucrat noi. Cu plăcută nostalgie îmi amintesc de acea perioadă. Când l-am revăzut acum, adus în discuție, primul instinct a fost să cumpăr și eu unul. Dar nu am ce să fac cu el.”

Erhard Seiler OrthoDorn este stabilit în Germania din anul 1987, dar revine cu drag acasă și, de fiecare dată, rememorează locuri. „De exemplu, nu sunt sigur la care elefanți-tobogan am muncit. Și mesele de șah din Parcul Astra sunt tot făcute de noi, tot la Liceul 7. Cred că și acum se mai joacă șah pe ele. De câte ori vin în țară și trec pe lângă ele, mă încearcă un sentiment de nostalgie.”

Proiect de diplomă și de practică, în aceeași curte de școală

Maria Șandru a fost și ea elevă a Liceului Industrial Nr. 7, promoția 1980–1984. A terminat profilul construcții și instalații, o clasă care se specializa jumătate pe construcții și jumătate pe instalații. Își amintește că acei elefanți erau atât proiecte de diplomă pentru elevii de clasa a XII-a, cât și proiecte de practică pentru ceilalți elevi.

„Știu că scheletul și cofrajele erau făcute de maiștri și de elevii mai mari. Pe noi ne învățau să facem armăturile și să punem mortarul. Apoi elefantul stătea la uscat și, după ce se dădea jos cofrajul, venea partea cea mai grea: lustruitul și repararea defectelor. O făceam cu o piatră de-aceea care seamănă cu piatra ponce. Era greu, dar nouă ne plăcea. Eram copii, eram și poznași, glumeam mult, până ne mustra maistrul! Vă dați seama că erau amintiri frumoase. Tot ce am lucrat în acea perioadă sunt simboluri pentru oraș, și cred că nu doar pentru noi, ci și pentru toți cei care s-au bucurat de ele, mai ales de toboganele-elefant,” își amintește Maria.

Femeia își dorește mult să-și revadă colegii de generație. De ani mulți, spune ea, a încercat să dea de ei, dar nu a reușit. „Să văd din nou acești elefanți mi-a amintit de colegi și de generația mea. Tare mult mi-aș dori să ne căutăm, să ne mai vedem odată,” încheie ea.

La liceul de azi nu a mai rămas nicio urmă

Din poveștile acestor oameni am aflat că elefanții nu au fost singurele obiecte făcute de elevi în acea perioadă. Mesele de șah din Parcul Astra se numără printre ele. Elevii practicanți ai liceului de construcții mai făceau și tobogane pești, borduri, dale sau fântâni. Cu toate acestea, liceul de azi nu mai păstrează nimic din aceste amintiri.

Liceul Industrial Nr. 7 este astăzi Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I”. Directoarea, Alina Soare-Popescu, spune că de 23 de ani este profesor titular în liceu, dar, până acum, nu a auzit povestea acestor elefanți. Din păcate, nici în arhivele școlii nu mai sunt urme ale realizării elefanților sau ale altor obiecte care, la un moment dat, înfrumusețau curtea liceului ori parcurile din Sibiu. Nici mica coloană a infinitului, nici fântâna. Potrivit directoarei, nu există nici acte, nici fotografii, nici măcar cofrajele de lemn. Nimic. Și nici cei mai în vârstă ingineri ai liceului nu-și mai amintesc.

Reacții și amintiri pe Facebook

Materialul scris și publicat în Turnul Sfatului în weekend despre faptul că Sorin Popa, unul din copiii Maistrului Popa, vrea să salveze un asftel de elefantuț și să-l readucă la viață într-un cartier de case din Dealul Dăii a adunat sute de reacții pe Facebook, multe dintre ele amintiri sensibile despre aceste creații ale bucuriei. „Elefantul meu… Da… Așa am crezut toată copilăria mea, că este al meu, că tata l-a adus special pentru mine. Emoția de atunci nu a dispărut odată cu trecerea timpului și a adevărului. Aveam 6 ani când am ieșit din spital. Ca să-mi facă o bucurie, tata a inventat o poveste care mi-a rămas vie în suflet și pe care o retrăiam de câte ori treceam pe lângă el. Elefantul de pe Valea Săpunului, lângă blocul unde locuiam. Era al meu, tata l-a adus pentru mine. Doamne, mulți ani am crezut povestea asta. Atât de mulți, încât povestea a devenit una dintre acele amintiri despre care nu te mai întrebi dacă e adevărată. Amintirea mă emoționează și acum: la 6 ani, tata mi-a adus un elefant,” este unul dintre comentariile ajunse la Sorin Popa, semnat de Laura Delia.

„Amintiri plăcute. Pe Valea Săpunului era un elefant și un pește de beton. Elefantul era în parcul de joacă dinspre Kaufland, atunci era pe câmp un poligon de instrucție militară, iar peștele, în dreptul blocului 32, parcă,” scrie un alt cititor.

„Știam că prototipul elefantului a fost creat de sculptorul sibian Kurtfritz Handel, care preda sculptură la Casa Pionierilor și care, mai târziu, a emigrat în Germania, unde a și decedat,” scrie o sibiancă, la o postare făcută de Sorin Popa.

„Din câte știu, un elefant asemănător, sau poate chiar acesta, era în Parcul Tineretului, lângă spital. Îmi doresc să-l mai văd!”, scrie un altul.

Din amintirile adunate în comentarii se conturează o hartă a locurilor unde au fost amplasați elefanții de-a lungul timpului: Parcul de pe Calea Dumbrăvii, Parcul Tineretului, Parcul de pe Valea Săpunului, Parcul Sub Arini, Parcul din Terezian și un parc de pe Aleea Sevis sunt doar o parte dintre locuri.

Elefantul aparține unei generații

După valul de reacții, Sorin Popa a mai scris o postare. „Am primit o grămadă de mesaje, amintiri și fotografii cu Elefantul copilăriei noastre. Unele sunt de acum câțiva ani, altele au zeci de ani, iar una dintre ele ne duce înapoi într-o vreme în care o fotografie era rară, dar o zi petrecută pe Elefant rămânea pentru totdeauna în memorie.

Uitându-mă la aceste poze, mi-am dat seama de ceva: elefantul acesta nu aparține unui singur om. Aparține unei generații. Poate chiar mai multor generații. Mii de copii s-au cățărat pe urechile lui, au alunecat pe trompă, și-au julit câte un genunchi, și-au făcut prieteni și au plecat seara acasă fără să știe că, peste 30, 40 sau 50 de ani, își vor aminti cu drag de bucata aceea de beton”, a scris el, îndemnândi-i pe oameni, în continuare să trimită fotografii și amintiri despre acești elefanți. „Haideți să vedem cât de departe poate ajunge Elefantul!”, a mai scris el.

Unul dintre acești elefanți se mai află astăzi în Parcul Sub Arini, însă proiectul de modernizare a parcului prevede și amenajarea unor tobogane noi, într-o zonă cu pantă mai mare.