Într-o dezbatere în care liberalii și social-democrații sibieni și-au aruncat unii altora vina pentru faptul că Sibiul tot nu are un nou spital județean, variantele pentru care președinta Consiliului Județean Sibiu a cerut sprijinul tuturor politicienilor sunt în număr de trei. Cea mai discutată dintre acestea a fost cea a unui parteneriat-public privat.
După o jumătate de oră în care Daniela Cîmpean a prezentat versiunea administrației județene referitoare la parcursul din ultimii zece ani al proiectului pentru un nou spital județean, președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu a prezentat trei variante de finanțare, din care – din punctul ei de vedere – s-ar putea construi spitalul promis sibienilor de 20 de ani.
Propunerile au fost făcute în cadrul unei dezbateri care a avut loc joi, după prânz, și în care, la prezidiu, Cîmpean a fost flancată de către cei doi vicepreședinți ai administrației județene, de către deputații Raluca Turcan (PNL), Adrian Echert (USR) și Bogdan Trif (PSD) și de către președintele FD, Constantin Șovăială. Au fost singurii lideri politici care au răspuns prin prezență fizică la invitația lansată de Cîmpean la începutul acestei săptămâni.
În sală au mai asistat la discuții Mihai Ionela, consilierul local al Sibiului, și Marius Novac, consilier județean, ambii de la PSD, precum și Vasile Spinean, fost manager al Spitalului județean Sibiu. În rest, dezbaterea a avut loc în fața reprezentanților presei locale.
Una „veche” și două noi
Prima variantă de finanțare prezentată este cea pentru care CJ Sibiu a depus cerere din decembrie 2024. Este vorba de Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS), despre care – însă – majoritatea celor prezenți au lăsat să se înțeleagă faptul că nu este una de viitor. Și asta deoarece fondurile PNIIUS ar urma să fie alocate de la bugetul central de stat și completate din împrumuturi externe, iar în actualul context de reducere a deficitului bugetar „nu se știe de unde să se mai taie, dar să se mai adauge”.
„Mai există o variantă care într-un județ unde a existat consens politic a prins contur: credite de angajament asumate de Ministerul Sănătății, pe modelul creditelor asumate de Ministerul Transporturilor pentru metroul de la Cluj”, a mai arătat Daniela Cîmpean, în cadrul dezbaterilor amintite.
Însă cea mai discutată variantă a fost cea a unui parteneriat public-privat, pentru care – a spus Cîmpean – a mers recent să discute cu Dragoș Pâslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. „Noi ne-am dus să îi propunem această variantă de parteneriat public – privat care să fie susținută de către Guvernul României și am aflat că se lucrează la astfel de parteneriate”.
Această din urmă variantă, a mai arătat Cîmpean, vine după ce în urmă cu aproximativ două luni a avut discuții cu reprezentanții unui fond de investiții interesat de a intra în parteneriat cu administrația județului în vederea construirii noului spital. „Un astfel de parteneriat înseamnă că un finanțator vine cu toată suma necesară, din care realizăm investiția. Acei bani se restituie într-o perioadă de 30 – 40 de ani, depinde cum se negociază. În toată această perioadă, finanțatorul administrează clădirea care va fi în proprietatea Consiliului județean Sibiu, iar noi vom asigura managementul sanitar. Deci nu se intervine în niciun fel în valoarea sumelor decontate de la Casa Națională de Asigurări. Managementul sanitar rămâne la Consiliul Județean și la Ministerul Sănătății, doar managementul clădirii se asigură de către cel care este finanțator. Și este vorba de un parteneriat public-privat în care să fie angrenat și Guvernul României, care să asigure că acei bani necesari construirii să fie restituiți din bani publici naționali și nu din cei ai sibienilor”, a descris Daniela Cîmpean cum ar trebui să funcționeze mecanismul.
Practic, a mai răspuns mai apoi Daniela Cîmpean, pentru această din urmă variantă este nevoie de sprijin guvernamental, deoarece „Sibiul nu poate să împrumute o sumă așa mare de bani și să o restituie în 30 de ani”.
O nouă discuție peste 30 de zile
După prezentarea celor trei variante, Daniela Cîmpean a propus ca acestea să fie analizate de către toți politicienii sibieni care își doresc să sprijine proiectul, împreună cu reprezentanții partidelor din care fiecare face parte. „Să ne propunem un termen de 30 de zile în care fiecare partid și parlamentar să analizeze aceste variante și să vadă pentru care dintre acestea au susținerea colegilor lor la nivel național. Iar după cele 30 de zile să reluăm discuția și să vedem care este varianta care are cea mai largă susținere în rândul partidelor care pot fi la decizie pentru a stabili o finanțare și să mergem împreună pe acea propunere”, a mai spus Cîmpean.
Președinta CJ Sibiu a arătat că a ajuns la concluzia că este nevoie să ceară sprijinul tuturor partidelor și politicienilor din Sibiu, deoarece are „convingerea fermă că doar o coaliție formată din toate formațiunile politice locale poate să facă ca acest proiect pe care sibienii și-l doresc să fie efectiv implementat”. „De-a lungul timpul am avut și simțit sprijin din partea unor colegi din Parlamentul României, dar am simțit și piedici din alte părți. Și cred că este păcat să nu avem o gândire unitară, pentru că azi suntem unii la decizie, data viitoare – alții și dacă ne tot sabotăm, cei care au de pierdut sunt sibienii”.
Ca un detaliu tehnic, proiectul unui nou spital județean are acum două variante: cea inițială, cu o valoare actualizată estimată la 600 de milioane de euro, și cea depusă în cadrul PNIIUS, pentru care suprafața construită a fost redusă cu 43% în vederea încadrării în bugetul maxim al acestui program, respectiv echivalentul a 400 de milioane de euro. Care variantă ar urma promovată în continuare este o discuție lăsată deschisă.
Ce au spus politicienii
Dezbaterea care a avut loc în Sala Senatului din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a fost o premieră: nicicând politicieni din diferite partide nu s-au întâlnit să discute despre cum pot contribui la proiectul unui nou spital.
Premiera a venit și cu un revers: în timp ce Daniela Cîmpean, susținută de Raluca Turcan și de Constantin Șovăială, susținea că administrația pe care o conduce și-a făcut „100% datoria”, Bogdan Trif a pus pe seama liberalilor ratarea finanțărilor pentru proiectul noului spital.
În urma contrelor, Trif a decis să se retragă de la prezidiu.
În ceea ce privește variantele prezentate de Cîmpean, Trif a arătat că, din punctul său de vedere, cea mai fezabil este obținerea de fonduri din PNIIUS. „Susținem finanțarea prin PNIIUS, este singura variantă fezabilă la ora actuală. Pentru un parteneriat public-privat era normal să avem, înainte, o discuție aplicată, nu să încerce cei care au ratat toate sursele de finanțare de până acum să caute vinovați în altă parte, fără să-și pună cenușă în cap. Pentru un parteneriat public-privat trebuie să vedem ce înseamnă și cât o să se cheltuiască în plus”, a arătat Trif.
Adrian Echert (USR) crede că parteneriatul public-privat ar putea fi o soluție, dar a arătat rezerve. „O să analizăm varianta de parteneriat public-privat, pe care n-am văzut-o funcționând la noi în țară până acum”.
La fel, și Raluca Turcan a marșat pe această variantă. „Parteneriatul public privat este o variantă de lucru funcțională în multe alte țări, în care s-au construit astfel de la spitale la drumuri. Poate fi o variantă. E greu cu bugetul național”, a mai adăugat Turcan, făcând referire la PNIIUS.
Dezbaterea a fost înțesată de atacuri și contre între liberali și Bogdan Trif. Puteți citi detalii despre derularea discuțiilor aici: Lături, ironii ieftine, scenete, ochi dați peste cap: prima întâlnire în care politicienii locali au vrut să lucreze cot la cot pentru sibieni s-a transformat într-un bâlci
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
19 răspunsuri
-
Imperiul austro-ungar, atât de hulit de valahii extramontani si de către unii locali pe care atât i-a dus mintea, a construit toate pavilioanele medicale care sunt folosite și in prezent plus spitalul „Luther”. Administrația dacica nu a fost in stare (cu excepția lui Ceausescu) sa construiască nici un spital nou in Sibiu, in principal, din cauza betelor in roate puse de PSD, PNL (intern), etc, adică din unitatea românilor verzi, mari iubitori de popor si glie. Bravo primăriei ca a reusit transferul spitalului CFR, altfel o ardeam la infinit cu minunatii liberali care construiesc spitale si metrouri in acuarela.
-
-
Parteneriat public-privat și făcut un spital mare, cum trebuie, sau proiectul inițial. Nu o magherniță de provincie cum vrea bucale!! Avem și NATO pe cap plus o zonă urbană cu populație în creștere. Dacă rămânem la mâna bucureștiului suntem morți, nici în 2026 nu avem cale ferată electrificată, palat de justiție renovat și multe altele.
-
Te crucesti cand vezi cine mai pune botul la chemarea acestei distruse. Stiam ca pe Trif nu il prea duce mintea dar sa participi la aceasta sueta imi depaseste asteptarile. PSD = PNL . ACEASI MIZERIE. La prezidiu aceasi politicieni care fac de rusine acest oras mai ales ca uni rad fara sa aiba un pic de rusine. De fapt rad de fraierii care iau votat.
-
Adică se dorește ca privatul să dea banii sub formă de împrumut, pentru construcția în sine, dotarea cu toate cele necesare, adică paturi, aparatură, echipamente medicale, etc, și la final să fie doar administrator al clădirii, pentru că proprietarul de drept va fi CJ. Iar ca administrator, va mai avea și alte cheltuieli de reparații și întreținere, pentru că nimic nu este veșnic. Și poate peste 30-40 de ani, își va recupera și el banii de la Guvern, pentru că CJ nu are de unde să-i dea….Oare care privat va face așa ceva ?
-
Îmi place aia cu metroul din Cluj. Știm că și ăla este un mare succes, la jefuirea banilor publici zic. Iar de când cu centura Cluj și firma din Bosnia, care nici nu știa că este în proiect, și care a fost tot așa „implicată” la Mediaș, e tot mai clar că administrația publică este doar un mecanism de furt al cleptosecurității ceaușiste cu școală KGB. Doar nu degeaba Boc scria articole grețoase pentru Ceaușescu. Nu degeaba primarul comunei Sibiu are numele conspirativ Aurora Fodor.
-
https://share.google/aimode/UVAops1IU0jAsHqdH
pentru cei care nu cred cand se spunea ca proiectul este foarte scump in ROMANIA fata de alte tari… oare cum altii au reusit sa faca cu bani mai putini un spital mai mare (cel mai mare din Europa la vremea respectiva)… dar la ROMANIA spaga este mare si buzunare multe si in plus „meseriasii” sunt foarte „profesionisti” si extrem de scumpi…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da, dar doar tractoristilor din Atena…..
Prea multa influenta au părinții, sunt absolut irascibili.
Ai auzit de proprietate privată ??? De unde v-a venit ideea tuturor săracilor ca voi puteți să hotărâți pe bunurile…
Eu as fi mai ponderat , nu cred ca e vb de smecherii când e la mijloc educatia copilului. Sunt…
Bun dar totusi nu pare sa fie gandit cap coada, ce facem cu ce e pe UAT Selimbar? Semafoarul si…













Lasă un răspuns